Prima demisie după tragedia din Neamț

Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Lucian Micu, și-a anunțat demisia, după ce 10 oameni și-au pierdut viața în incendiul de la ATI.

„Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva. Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul”, transmite Lucian Micu.

Acesta adaugă că toate deciziile luate și acum și înainte de incendiu au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod „cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine”.

„Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea.
Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale. Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze – pacienții”, menționează managerul.

În opinia acestuia, prezența sa în funcția de manager „nu mai ajută la acest moment cu nimic”: „A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!”.

Managerul precizează că își va depune demisia marți la prima oră.

Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în urmă cu o lună de către Consiliul Județean și este al 8-lea director al spitalului numit în mai puțin de un an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Iata vinovatul a fost gasit. Nu mai este cazul sa insistam pe raspunderea politica, comparand situtia actuala cu cea de la Colectiv, cerand demisia lui Orban.
    Acuma e alt context politic, nu e nevoie de demisia primului ministru. Orban este de la PNL si se stie ca noua nu ni se aplica aceleasi reguli morale pe care le pretindem noi restului romanilor. Privilegiul de-al avea in clanul nostru pe d-ul presedinte Iohannis, judecatorul suprem al tuturor lucrurilor si persoanelor din Romania.

  2. SemiZeul PNL – OberStumpFuhrerul Kaput Iohannis impreuna cu SemiUngurul Ludovic Orban – Pupincuristul National – Orchestreaza un Nou Colectiv la Scara Mare pentru a Demoraliza Total romanii din Perimetrul Mioritic. Nu mai Intoarceti si Celalalt Obraz. A sosit Vremea sa Luptam cu Adevarat impotriva Regimului Fanariot Criminal !

  3. Nu s-a facut dreptate.Trebuiau sa demisioneze mai inainte femeile de serviciu,debarasatoarele de la bucatarie si paznicii.Suntem o tara de cretini daca mai era nevoie de vreo dovada.

  4. Iar imi amintesc de ministra sanatatii din frantuca 2009 cu gripa aviara sau cu vaccinul pentru cancer de col uterin la care era agatata de justitie, „ori demisia, ori bulau”! La fel si astia! Ia sa vedeti ca dupa ce se linistesc spiritele, bondarul va fi numit in alta functie! Deh, meseria lor este numirea politic!

  5. Unde sunt #Rezistacii să mărșăluiască și să urle slogane,neamtzul bancher,gecutza rosie ,mumia,scheletul cântăretz,actritza cu praz,guristul radio si multzi altzii,se pare că pandCovitul i-a transformat in ȘtrutzoCămile .

  6. De vina sunt toți miniștrii sănătății din ultimii 30 de ani … Mai puțin Neluțu Apendicita Ardei Umplut !

  7. Adela Cand analizezi situatia corect mai vorbim. Si la Colectiv, si la Giulesti si aici ,ia ghici, cine au fost si sunt la conducerea institutiilor? Aud ? Asta asa ca sa nu urli in vant .Iti usurez gandirea. Sa nu mai zic de medicul Beuran. Toate duc la PSD cucoana. Lasa ura asta viscerala fata de tot ce nu e de stanga. Fii corecta, realista si rationala. Iti cer prea mult ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.