Prima reacție a lui Ovidiu Vanghele după ce Nicușor Dan l-a interzis la Cotroceni: Trebuia să fiu mai bun de-atât

Ovidiu Vanghele spune că regretă un singur lucru după confruntarea cu Nicușor Dan.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Prima reacție a lui Ovidiu Vanghele după ce Nicușor Dan l-a interzis la Cotroceni: Trebuia să fiu mai bun de-atât

Jurnalistul Ovidiu Vanghele adresează o întrebare președintelui Nicușor Dan la o conferință de presă susținută de acesta la Palatul Cotroceni din București, 10 noiembrie 2026. Sursa FOTO: Inquam Photos / George Călin

Ovidiu Vanghele spune că regretă un singur lucru după confruntarea cu Nicușor Dan.

Jurnalistul Ovidiu Vanghele a reacționat după ce președintele Nicușor Dan i-a interzis accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni. Într-un mesaj publicat pe Facebook, jurnalistul spune că regretă faptul că nu a insistat să primească un răspuns la întrebarea adresată șefului statului. Incidentul a avut loc marți seară, 10 noiembrie, când președintele a invocat o serie de injurii pe care Vanghele i le-ar fi adresat anterior.

„Am o singură supărare după această seară: că nu am primit răspuns de la președinte la întrebarea mea, și acest rezultat îmi poate fi imputat, întrucâtva, și mie, că n-am avut prezența de spirit să insist politicos să-mi răspundă. În apărarea mea, am fost, recunosc, uimit de cuvintele președintelui, și asta-mi reproșez, că trebuia să fiu mai bun de-atât”, a scris Ovidiu Vanghele pe Facebook.

Jurnalistul, fondator al Centrului de Investigații Media, a reluat apoi întrebarea pe care i-a adresat-o lui Nicușor Dan. Aceasta viza activitatea procurorului general Cristina Chiriac și un vot dat în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„Vă prezint un fapt: doamna procuror general Cristina Chiriac, numită de dumneavoastră în funcție în 8 aprilie, a votat, acum o lună – o lună și jumătate, dânsa, în secția pentru procurori a CSM din care face parte – e membru de drept acolo – împotriva propunerii ca această secție să sesizeze Inspecția Judiciară pentru ca Inspecția Judiciară să cerceteze o ingerință în actul de justiție – o aparentă ingerință, până la o decizie definitivă – comisă chiar de dânsa. Deci dânsa a votat împotriva propunerii ca dânsa să fie cercetată. Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români în campanie acum un an și jumătate?”

La finalul postării, Vanghele a insistat că subiectul ridicat în conferința de presă trebuie lămurit.

„Mi-aș dori să facem cumva să avem noi, cetățenii, un răspuns la această întrebare. Cred că ne-ar ajuta să înțelegem mai mult”, a transmis jurnalistul.

Nicușor Dan i-a interzis accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Schimbul de replici a avut loc la finalul conferinței de presă susținute marți seară de Nicușor Dan. Ovidiu Vanghele a fost ultimul jurnalist care a adresat o întrebare, după aproximativ două ore și jumătate de discuții. În loc să răspundă întrebării despre procurorul general, șeful statului i-a comunicat că nu va mai putea participa la conferințele sale de presă pe durata mandatului.

Nicușor Dan a justificat decizia prin injuriile pe care jurnalistul i le-ar fi adresat anterior. Președintele a explicat că dispusese deja această interdicție, însă angajații Administrației Prezidențiale nu i-au respectat indicația.

Șeful statului i-a transmis lui Vanghele că nu va mai putea reveni la conferințele sale de presă și nici nu îi va mai putea adresa întrebări în timpul mandatului.

Președintele nu a răspuns acuzațiilor ridicate de jurnalist în legătură cu activitatea Cristinei Chiriac.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.