Prima reuniune a Comitetului de Securitate al OSCE sub preşedinţia României

La data de 19 ianuarie 2015 a avut loc prima reuniune a Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), sub Preşedinţia României. Reprezentantul permanent al României pe lângă Organizațiile Internaţionale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, a prezentat prioritățile Președinției române a Comitetului de Securitate al OSCE vizând implementarea mandatelor strategice ale Organizației în domeniul combaterii amenințărilor transnaționale de securitate, cu accent pe consolidarea eforturilor OSCE în domeniul combaterii terorismului, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al țării noastre.

Dezbaterile în Comitetul de Securitate au avut loc pe fondul adoptării la reuniunea din 15 ianuarie 2015 a forului decizional al Organizaţiei – Consiliul Permanent – a Declaraţiei celor 57 State participante OSCE de condamnare a atacurilor teroriste care au avut loc la Paris. Preşedinţia română a Comitetului de Securitate va urmări implementarea Declaraţiei menţionate, precum şi a celorlalte documente relevante adoptate la Consiliul Ministerial OSCE de la Basel (decembrie 2014), delegaţiile Statelor participante salutând această abordare şi priorităţile prezentate.

Pe fondul recentelor atacuri teroriste din Franța şi al riscurilor tot mai stringente generate de fenomenul terorist, această problematică va fi abordată inclusiv dintr-o perspectivă multisectorială, având în vedere rolul OSCE şi angajamentele asumate de Statele participante OSCE în materie. Se va acorda atenţie specială fenomenului luptătorilor teroriști străini, respectiv combaterii luărilor de ostatici şi răpirilor pentru recompensă comise de grupările teroriste.

De asemenea, România va urmări valorificarea cadrului de acţiune al OSCE împotriva amenințărilor transnaționale de securitate, măsuri de creştere a încrederii pentru consolidarea securității cibernetice, dezvoltarea activităţilor forţelor de poliţie şi securitatea şi managementul frontierelor, în linie cu angajamentele asumate de Statele participante, inclusiv prin facilitarea unui dialog constructiv şi includerea prioritară pe agenda de discuţii a Comitetului de Securitate al OSCE a unor dezbateri privind rolul şi contribuția OSCE în materie, dar şi în ce priveşte colaborarea cu alte organizaţii regionale şi internaţionale în domeniu.

Prin Declaraţia adoptată la 15 ianuarie 2015, statele condamnă necondiţionat actele teroriste, indiferent de circumstanţe, şi reafirmă angajamentul şi determinarea de a combate terorismul sub toate formele şi manifestările, subliniind că acesta nu are nici o justificare, indiferent de motivare şi origine, şi nu trebuie să fie asociat nici unei rase, etnii, naţionalităţi sau religii. Statele se angajează să respecte libertatea de exprimare şi condamnă toate manifestările de intoleranţă, inclusiv împotriva creştinilor, evreilor, musulmanilor şi membrilor altor religii, precum şi a ateilor, reafirmând angajamentul de a promova nondiscriminarea, toleranţa şi respectul reciproc.

Cu prilejul ultimului Consiliu Ministerial al OSCE (Basel, 4-5 decembrie 2014), Statele participante OSCE au adoptat două Declaraţii privind rolul OSCE în combaterea fenomenului luptătorilor teroriști străini, în contextul Rezoluțiilor nr. 2170 (2014) şi 2178 (2014) ale Consiliului de Securitate al ONU, respectiv privind rolul OSCE în combaterea luărilor de ostatici şi răpirilor pentru recompensă comise de grupările teroriste, în contextul Rezoluției nr. 2133 (2014) a Consiliului de Securitate al ONU.

Declaraţiile definesc contribuția şi cadrul activităţilor OSCE şi Statelor participante pe linia combaterii fenomenului luptătorilor teroriști străini şi luărilor de ostatici şi răpirilor pentru recompensă comise de grupările teroriste în contextul Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU în materie. De asemenea, acestea completează instrumentarul OSCE în domeniul combaterii terorismului reprezentat, în principal, de Cadrul Cuprinzător de Luptă împotriva Terorismului al OSCE („OSCE Consolidated Framework for the Fight against Terrorism”), adoptat în anul 2012, la Dublin, şi Planul de Acţiune de la București privind Combaterea Terorismului („Bucharest Plan of Action for Combatting Terrorism”), adoptat în anul 2001, la București.

La solicitarea Președinției sârbe în Exercițiu a OSCE din 2015, România a preluat Președinția Comitetului de Securitate al Organizației pe durata anului în curs.

Alături de Comitetul Economic şi de Mediu şi Comitetul Dimensiunea Umană, Comitetul de Securitate al OSCE reprezintă una dintre structurile de lucru informale ale Organizației, subordonată Consiliului Permanent al OSCE, care are autoritatea de a pregăti spre adoptare decizii şi documente cu valoare de „soft law” pentru Statele participante OSCE.

Atribuțiile Comitetului de Securitate al OSCE includ: discutarea aspectelor non-militare şi politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de Statele participante OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susținerea pregătirilor pentru organizarea Conferinţei Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE („Annual Security Review Conference” – ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acțiunilor de punere în practică şi urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.