Prima ţară europeană care îşi mută ambasada la Ierusalim

Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.

În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.

Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.

”Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.

Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi.

Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

11 Comentarii

  1. Probabil ca presedintele Serbiei a fost chemat la geam, in Biroul Oval, si i s-au aratat cele citeva avioane gata sa bombardeze din nou Belgrad-ul, daca nu muta ambasada ! (raspuns indirect si pentru „Eric” care, daca n-a postat la misto, inseamna ca e chiar prost ! Pai ce, „oamenii aia mindri” au hotarit ?)

  2. Au reusit sa ii puna si pe sarbi cu botul pe labe? Ambasada la Ierusalim, acord economic cu Kosovo, nu prea mai sunr mandri sarbii…

  3. sanchi..sirbii dau un ajutor fratesc bolshevico khazarilor mutati din Kiev la Ierusalim…le dau capitala istorica…

  4. SUA sa investeasca, acuma, în Serbia, distrusa tot de-un american, si tot de la Casa Alba, Clinton Bill. Criminal de razboi si-autor al unui intox teribil, de neiertat, fiindca Serbia-i strategica pentru americani, ocupantii Europei. Kosovo: miscarea privind Isarelul e spectaculara din partea unei tari musulmane. Dinamica, fata de-o UE anchilozata si mentalmente, si materialmente.

  5. @Ileana Rollason alias Ovidiu Caraiman: Gestul Serbiei mi se pare unul de aliniere la politica americana. De acord cu investitiile americane reparatorii, caci razboiul contra Serbiei a fost o enorma gafa. Acest razboi a umilit poporul sirb, a creat o entitate statala artificiala, Kosovo, o regiune islamizata care nu a fost niciodata stat si a aruncat Serbia in bratele Rusiei. Totusi, Serbia este o enclava in spatiul NATO, deci posibiltatile de ajutor de la Rusia sin limitate, ma tem ca si dorinta reala a Rusiei, odata ce aceasta nu a facut mai nimic pentru a ajuta Serbia in timpul razboiului cu NATO. Sa vedem insa daca sirbii, ale caror sentimente antiNATO nu sint de neglijat, vor accepta politica guvernului si nu se va repeta un nou 27 martie 1941.

  6. „Anonim”-ule, cand am citit comentariul cretinoid al lui Caraiman, un vechi client al meu, postac Orchestra, imediat m-am gandit la „prietena mea „Rollason/Lilly Marcou”, limbajul si ticurile tradand-o!!! Poate pricepi cu ocazia asta de ce te am si pe tine de client multipseudonim, ticurile verbale si ideile fixe… Nu-ti citisem comentariul…Dar si de data asta o scrantesti rau de tot pentru ca relatia astuala cu Serbia nu e „reparatorie”, iar bolsevicul Clinton, chiar daca dintr-o cu totul alta ratiune si la ordin cominternist, a supus Serbia bolsevic-nationalista unor represalii INDREPTATITE dupa ce marii asasini in uniforma ai lui Milosevici au comis genocide in cateva foste colonii ale Iugo-Slaviei!!! Sa fii constient
    ca SUA a actionat in cadrul NATO si sa insisti in rastalmacire e o noua dovada a dgcmatismului marxist/bolsevic fanatic, desfigurant. Rusia/Uniunea Sovietelor de Capitalisti KGB a ajutat Serbia logistic, cu consilieri si a ordonat Securitatii
    rebotezate aflate sub conducerea Alogenului KGB-ist/cominternist Astalosh sa o aprovizioneze cu motorina, benzina si chiar cu kerosen, pe langa armament si munitie, exista si un dosar inchis de Procuratura stalinista …Razboiul contra Serbiei a
    insemnat un act reparatoriu pentru UMANITATE, crimele comise de bolsevicii sarbi fiind abominabile. Chestiunea Kosovo am mai abordat-o, dar vad ca in nauceala ta dogmatica nu ai inteles ca a fost revendicat de albanezii musulmani majoritari!
    Poporul sarb s-a lasat umilit definitiv de bolsevici care au comis masacrele in numele lui, o pata rusinoasa de nesters…

  7. @Charlie: Stii bine ca nu dau atentie delirului tau. Cu mintea ta putina, ai doua fixuri: bolsevicii si multipseudonimele. Te asigur ca eu nu il folosesc decit pe acesta. Asta ca sa tragi pe nas linistit pina la urmatorul delir.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.