Primarii din Jilava şi Snagov, eliberaţi din arest de către instanţa supremă

Primarii din Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, care sunt judecaţi pentru corupţie, vor fi eliberaţi din arest, în urma unei hotărâri de miercuri a instanţei supreme, edilii fiind cercetaţi timp de mai bine de un an în stare de arest preventiv, relatează Mediafax.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins, miercuri, astfel recursul procurorilor DNA împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) privind eliberarea din arest preventiv a celor doi şi judecarea lor în stare de libertate.

Anul trecut, în 14 februarie, primarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, au fost deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o mită de sute de mii de euro cerută în cazul parcelării unor terenuri. Sumele ar fi fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astfel că în acest dosar au fost trimişi în instanţă şi doi notari.

otrivit DNA, în calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin i-a pretins unui denunţător suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 hectare, iar loturile să fie alipite.

În 28 iulie 2011, Mladin l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul, prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi totodată de a ascunde originea ilicită a celor două terenuri.

Potrivit procurorilor, în activitatea infracţională a intervenit şi Apostol Muşat, care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra lui Mladin şi a directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb intervenţiei, Muşat i-a pretins denunţătorului, atât direct cât şi prin intermediul lui Ion Scaeţeanu, 1,1 milioane de euro, fiind sprijinit şi de Octavian Valentin Lungu.

Pentru a ascunde şi garanta obţinerea mitei, Apostol Muşat l-a determinat pe Ion Scaeţeanu să întocmească la notariat, în 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, din care să rezulte că Scaeţeanu l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, respectiv 1,1 milioane de euro, iar împrumutul este garantat cu terenurile denunţătorului.

„Prin contractul respectiv se ascundea originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită. În cele din urmă însă, Scaeţeanu Ion a încheiat un contract din care rezultă că el l-ar fi împrumutat pe denunţător cu suma de 2.500.000 euro”, potrivit procurorilor.

În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit, iar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

În 19 aprilie 2012, Octavian Lungu şi Florin Văcaru, inculpaţi care şi-au recunoscut faptele şi au cerut să fie judecaţi doar pe baza probelor din dosar, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani şi, respectiv, doi ani de închisoare cu suspendare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.