Primarul din Crevedia, așteptat cu ajutoare. ”Nu știm. Sincer, nu știm. Suntem printre ei”

Primarul din Crevedia nu știe câți oameni sunt afectați  în urma exploziilor de la stația GPL din localitatea pe care o păstorește. Pare rupte de realitate. Are o listă cu daune.  Dar și aceasta a fost făcută în partea de sat care nu a fost blocată de incidentul de sâmbătă.

”Nu știm. Sincer, nu știm. Suntem printre ei. Am făcut o listă cu daune în zona care nu este blocată”, a spus primarul la un post Tv.

Au trecut șase zile de la explozia de la Crevedia. Sunt oameni  care au rămas fără case sau au fost grav afectate. În aceste zile ei  au fost lăsaţi să se întoarcă în gospodării nici măcar pentru a-și hrăni animalele.

Acum își evalueze pagubele și așteaptă ajutor. Primarul dă din umeri.

Mai sunt ajutoarele promise de la Guvern, de la Consiliul Județean Dâmbovița. Le așteaptă și cât mai repede. S-a vehiculat că li s-ar fi oferit containere în care să locuiască.

„Aud o versiune care mă îngrozeşte. Am vorbit şi cu primarul acum. Cu containere. Să stea ei în containere! Ei să stea! Mie să îmi asigure nivelul la care am fost”, a declarat un bărbat rămas fără casă.

Recomanda

4 Comentarii

  1. Lista facuta tot de un hoit de-al lui, e lista politica in care nu sunt inclusi cei prejudiciati, care au tras si inca mai au de tras din cauza criminalitatii intelinate politic si financiar fara baza legala. Am mai scris: o sa auzim ca aceste infractiuni vor intra in legalitate printro simpla ordonanta aprobata pe ascuns, asta e practica politica romaneasca! Functioneaza cateva luni sau ani, apoi se intra in legalitate dar dupa ce ilegalitatile deja au vachime.

  2. Romania esuata si furata de mafia globalista si mafia locala de prosti.
    Nu-i mai votati. Macar sa se roteasca prostii la putete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.