Primarul „Şpăguţă”, mită cu duimul de la Iulian Dumitrescu

Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost plasat sub control judiciar de DNA pe o perioadă de 60 de zile, el fiind acuzat de luare de mită în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Iulian Iacomi, este acuzat de DNA că a primit mită 923.350 lei şi 74.000 euro de la preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, în 50 de tranşe, în legătură cu eliberarea documentaţiei de urbanism pentru un teren de şapte hectare.

Iulian Iacomi a fost chemat vineri la sediul DNA, unde a fost anunţat de procurori că a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În această perioadă, el nu are voie să plece din ţară şi nici să exercite funcţia de primar.

De asemenea, procurorii au pus sechestru pe cinci imobile deţinute de primar.

În ultima declaraţie de avere depusă în 2024, Iulian Iacomi a menţionat că deţine două case (cu suprafeţe de 100 şi 200 mp) şi trei terenuri (două intravilan de 2.000 mp şi 990 mp şi un teren forestier de 5.000 mp).

În referatul de extindere penală pe numele lui Iulian Dumitrescu apar detalii despre o afacere de corupţie cu terenuri în oraşul Lehliu.

Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 – 8 noiembrie 2022, în calitate de primar al oraşului Lehliu-Gară, Iulian Iacomi ar fi primit în numerar de la Iulian Dumitrescu, care avea rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).

„Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către inculpatul Iacomi Iulian a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe inculpatul Dumitrescu Iulian”, spune DNA.

În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul „Şpăguţă”.

 

Recomanda

6 Comentarii

  1. 900 de mii în 43 de transe?! Cum au stabilit? Erau de față? Ori s-a apucat mituitorul sa facă declarații, denunțuri? Cum le probează- filma predarea sumelor? De ce nu în 45 de transe? De ce nu 90 de mii? Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea…

  2. Cel mai prost primar ia o „spaguta”! In mod normal, primarii cu viloaice la munte și la mare,cu jeep-ane la scara și copchii la studii afara iau șpăgi grase și organele care trebuie să-i monitorizeze se uită in alta parte! Succesuri!

  3. Prin târg se zvonește ca Iulian Dumitrescu a cotizat la greu la LuCovid Orban. O fi adevărat ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.