Primele informații legate de bugetul pe 2019

Comisia Națională de Prognoză, instituție controlată direct de către Darius Vâlcov, estimează o creștere economică de 5,5% anul acesta, 5,7% în 2020, 5% în 2021 și 5% în 2022, conform unui document publicat miercuri. Prognoza arată un schimb leu/euro pe acest an de 4,67, pe un câștig salarial mediu lunar net de 3.085 de lei, pe un deficit bugetar de 2,55%, în scădere față de 2,88% consemnat în 2018. De asemenea, prognoza prevede o creștere mai mică investițiilor în acest an, de la 7,9%, cât estima în toamnă, la 6,9%. Se așteaptă și la un număr mediu mai mic de salariați, 5,282 milioane în loc de 5,335 milioane, cât s-a estimat anterior.
CNP susține că în viitor va continua adâncirea deficitului comercial, adică importurile vor crește într-un ritm mai susținut decât exporturile, ceea ce va pune presiune tot mai mare pe cursul de schimb. Dacă în 2018, deficitul este estimat la 15 miliarde de euro, în 2019 acesta va fi de 16,9 miliarde de euro, în 2020 de 18,8 miliarde de euro, în 2021 de 20,3 miliarde de euro și în 2022 de 23 miliarde de euro. În baza acestor cifre, se pleacă construcția bugetului pe 2019.
CNP estimează că inflaţia medie anuală va scădea la 2,8%, în 2019, după ce în 2018 a estimat o inflaţie medie anuală de 4,7%.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4589 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Si FALIMENTUL cand e prognozat?!
    Ca daca in 6 Luni banii din Bufferul de la Finante se termina, de unde mai IMPRUMUTATI Bani?
    Bancile nu mai sunt interesate sa dea bani guvernului!
    Mergeti cumva la FMIul care v-a recomandat sa infiintati acel Buffer de rezerva la MFP?!
    Eu cred ca mai degraba FALIMENTUL trebuia Prognozat?
    A-propos de razboiul populistilor Dragnea, Valcov si Orlando cu BNR-Banci-Bancile din Romania: mai saptamanile trcute, marele liberal Tariceanu ataca si el bancile, acum cand RAZBOIUL Guvern-BNR-Banci a ajuns in presa europeana si la Brussels, Tariceanu tace chitic!
    Rusine, incompetentilor!

  2. cifre din burta , fara fundamentare. finantele, economia romaniei au ajuns pe mana unor impostori, aventurieri

  3. Bine ca tovarășul Cavou nu mă controlează și pe mine, că pot citi tot ce vreau și încă mai pot gândi liber. Iar curge lapte și miere în România. Iar o sa avem emigranți cu duiumul din tarile nordice, Elveția, Germania și Statele Unite. Toți vor veni în România cifrelor din mintea tovarășului ca sa se îmbogățească. O sa ne invidieze toți. A uitat tovarășul Cavou sa ne spună cu ce nouă și ingenioasă formulă a făcut estimările acestea mai mult decât îmbătătoare. Eu simt ca plutesc și ca avem America la degetul mic. A luat în calcul #Rezistenta de sase luni a vistieriei? Sau împrumuturile pe care statul le va primi de la bănci, cu dobândă negativă? Sau înghețarea cursului de schimb la comandă asa cum îngheață apa-n congelator, c’asa-i în economia de piață comunistă?

  4. Priviti cum un escroc de mare clasa care si-a ascuns banii furati de la romani in cimitir … a ajuns sa conduca Romania, ce naiba vreti mai mult ?!. Nici nu-i de mirare ca sefii lui de partid si de stat sunt tot la fel, hoti pernali !!!.

  5. primele informatii privind bugetul anului 2019 trebuiau sa apara prin oct-noiembrie 2018, nu la sfarsitul lunii ianuarie 2019.

  6. Asta iar a gasit bani si lingouri prin cavouri. E clar pentru orice om normal ca ne asteapta o situatie ca a Greciei. Puneti bani deoparte ca vin vremuri grele !

  7. Ați zice că Vâlcov , Tăriceanu și Dragnea sunt „mesageri ai lui Băsescu” ce lucrează spre ai învăța și pe PSD-iști și pe cei de la ALDE, „capitalism băsist” ?

  8. Ați putea zice despre Darius Vâlcov și ,că este un „bigot al finanțelor”, pe care Liviu Dragnea îl prezintă cu sloganul „Îndrăznește să crezi !” ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.