Primul transplant renal asistat robotic din sistemul medical privat din România

Vineri, 13 octombrie 2017, a avut loc în cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov o intervenție chirurgicală de transplant renal în cazul unui pacient cu vârsta de 55 de ani din Cluj, diabetic, care a primit un rinichi de la soția lui. Metoda folosită pentru prelevarea organului, în premieră pentru sistemul medical privat din România, a fost chirurgia robotică. Această metodă-minim-invazivă, cu ajutorul robotului daVinci Si, a fost selectată pentru prelevarea organului întrucât asigură o recuperare rapidă și traumatisme minime, donorul organului fiind cât mai puțin afectat. Intervenția chirurgicală s-a încheiat cu succes după 6 ore și a reunit o echipă multi-disciplinară formată din medici români și elvețieni, chirurgi specializați în transplant, chirurgie vasculară, urologie, anesteziști, nefrologi, imunologi, infecționiști.

Transplantul realizat la Brașov este cea de-a doua astfel de intervenție din cadrul ”Centrului de Transplant Renal Profesor Gilles Mentha”, primul centru privat de transplant renal din România, primul transplant având loc în data de 1 decembrie 2016.

Echipa chirurgicală care a prelevat organul de la donator i-a avut în componență pe Prof. Dr. Christophe Iselin – Șeful Serviciului de Urologie al Spitalului Universitar Geneva, Prof. Dr. Ioan Coman, Șef Lucr. Dr. Nicolae Crișan, urologi din Cluj-Napoca și asistent instrumentar Anca Jecan. Echipa care a realizat implantarea rinichiului a fost formată din Dr. Bogdan Moldovan, coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Spitalul Sf. Constantin, Prof. Thierry Berney, Președintele Esot Organ Transplantation (Societatea Europeană de Transplant), Șeful Serviciului de Transplant Multiorgan Geneva, Dr. Dumitru Pocreață, medic primar chirurgie generală la Spitalul Sf. Constantin și asistent instrumentar Angela Cotoară. Anestezia a fost asigurată de Dr. Lucian Băilă, Dr. Sorin Pașcanu, medici primari ATI la Tg. Mureș cu asistența Prof. Eduardo Schiffer, Anestezistul Șef al Programului de Transplant Multiorgan Geneva.

În cadrul conferinței de presă organizate la finalul intervenției chirurgicale, Dr. Bogdan Moldovan, coordonatorul centrului de transplant, a declarat: „Transplantul presupune practic trei intervenții chirurgicale: operația de prelevare de la donorul viu, soția pacientului bolnav, realizată în cooperare de Prof. Iselin și Prof. Coman, apoi prepararea grefonului renal și în final implantarea la pacientul cu insuficiență renală, pe care am efectuat-o împreună cu domnul profesor Berney. […] A mers totul bine, avantajul transplantului renal de la donorul viu este că durata de ischemie a rinichiului este foarte scurtă. Dacă la transplantul de la donor cadaveric rinichiul este poate la sute de kilometri distanță, echipa trebuie să îl aducă, sunt ore și ore în care rinichiul stă în afara corpului la temperatura de 4 grade, aici practic nu există timp de ischemie, în mai puțin de o oră rinichiul era deja implantat și introdus în circuitul sanguin” […] Chiar înainte de a veni la conferința de presă am trecut pe la soția pacientului, cea care a donat rinichiul. Doamna se trezise deja, astfel că i-am dat vestea cea bună, că totul merge bine, rinichiul a început să funcționeze chiar de pe masa de operație”.

Echipa de transplant de la Spitalul Universitar Geneva s-a aflat la Brașov cu ocazia acestui eveniment în cadrul unui parteneriat încheiat între instituția brașoveană și cea elvețiană, ce datează încă de la inaugurarea Spitalului Sf. Constantin, în 2011.

„A fost o mare plăcere să lucrez din nou aici alături de echipa de la Spitalul Sf. Constantin, pentru această operație de prelevare și transplant. Când folosești robotul pentru această operațiune, este avantajos pentru donator. Experiența din Geneva ne-a arătat că folosirea robotului ajută foarte mult la recuperare, comparativ cu alte metode cum ar fi cea laparoscopică. Așadar, suntem încântați că am putut oferi donatorului o recuperare portoperatorie mai ușoară”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Prof. Dr. Christophe Iselin – Șeful Serviciului de Urologie al Spitalului Universitar Geneva.

Prof. Thierry Berney, Președintele Esot Organ Transplantation (Societatea Europeană de Transplant), Șeful Serviciului de Transplant Multiorgan Geneva a adăugat: „Sunt foarte fericit să mă aflu la Brașov pentru acest transplant, gândurile mele au plecat și către Prof. Gilles Mentha, mentorul meu și al dlui Dr. Moldovan, al cărui nume se regăsește în denumirea centrului de transplant de aici. Am primit un rinichi prelevat în stare excelentă de la echipa de urologi, care au folosit robotul daVinci. Rinichiul a fost implantat de Dr. Moldovan, eu doar l-am asistat. Operația a decurs foarte bine, rinichiul a funcționat imediat, în mai puțin de zece minute acesta producând deja urină. Sunt fericit că totul este în regulă iar pacienții de vor recupera repede și bine.”

Chirurgia asistată de robot, numită și ”chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție. Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție. Pe lângă acestea trei, se adaugă și recuperarea rapidă, cicatricile de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg. Pe lângă prelevarea de organ pentru transplant, chirurgia robotică este aplicată în cadrul Centrului de Excelență în chirurgia robotică, coordonat de Prof. Dr. Ioan Coman, în domeniul urologiei, pentru tratamentul chirurgical al cancerelor de prostată și rinichi, în domeniul chirurgiei generale, pentru îndepărtarea tumorilor colo-rectale sau chirurgia obezității, precum și în sfera ginecologiei, pentru afecțiuni precum cancerul de col uterin.

Recomanda