In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROBLEMA apărută la Editura Hasefer în 2019.
În lunile octombrie-decembrie 1958, prefecturile de poliţie au fost luate cu asalt de peste 100.000 de evrei care doreau să părăsească ţara. După această acţiune, pe care oficialitatea română a primit-o ca pe o palmă dată regimului, antisemitismul oficial a încetat a mai fi discret şi s-a transformat într-o represiune împotriva <trădătorilor>. Toţi cei care ceruseră să plece au fost sever retrogradaţi. Studenţii au fost eliminaţi din facultăţi etc., mai susţine Radu Ioanid.
Răscumpărarea varia între 4.000 şi 6.000 de dolari de persoană. Banii erau plătiţi autorităţilor române doar după ce persoana răscumpărată ajungea în Occident. (Idem, sublinierea mea, Gh. Sch.1)
În 1965, după moartea lui Dej, la putere ajunge Nicolae Ceauşescu. Politica lui Ceauşescu faţă de evrei era simplă. Le dădea voie să plece pentru că dorea o Românie omogenă bazată pe elementul român. <Pe lângă sumele pe care le plătea Israelul pentru fiecare emigrant, în funcţie de vârstă şi educaţie, se rezolva şi problema evreiască din România. Ţara se debarasa treptat de evrei, muncitorii români putând să preia apoi locurile de muncă rămase vacante>, susţine Ioanid, citându-l pe ambasadorul Govrin.
Începând din 1958 şi până în 1965, la moartea lui Dej, 107.540 de evrei români au emigrat în Israel. Media anuală a fost de 13.400 de persoane. Din 1969 şi până la căderea lui Ceauşescu în 1989, emigraţia evreiască s-a stabilit la o medie de 1.990 de persoane pe an. <Fiind acum direct implicat în vânzarea evreilor către Israel, Ceauşescu a ordonat DGIE să schimbe direcţia dinspre epoca veche a trocului spre comerţul extern modern. A pretins dolari cash. Ceauşescu a dat instrucţiuni ca noul acord tacit să stipuleze că Bucureştiul va primi o anumită sumă în bani gheaţă pentru fiecare evreu care primeşte permisiunea de a emigra, în funcţie de vârsta, educaţia, profesia, locul de muncă şi situaţia familială> (Idem, sublinierea mea, Gh. Sch.), a mai scris Ioanid.
Gheorghe Marcu şi Sheike Dan se întâlneau lunar la ambasadele României din RFG, Austria şi Elveţia. Generalul aducea listele cu numele evreilor cărora li s-a aprobat emigrarea, iar Dan venea cu valizele pline de bani. Din 1972, reprezentanţii României şi Israelului au semnat acorduri similare din cinci în cinci ani.
<Pentru noi, evreii, germanii şi petrolul sunt cele mai profitabile produse de export>, scria Pacepa în Orizonturi roşii 2”.
Da, evreii au fost invidiaţi şi pentru că au ajuns la statutul de porc de vânzare, chit că nu erai sigur dacă şi când va cădea mana cerească pe tine să fi ales în turma exportată: până atunci trebuia să trăieşti cumva, dat afară din funcţie, adică asemenea ultimului paria în interiorul socialismului biruitor. Şi nu puţini te invidiau şi atunci…
„Bine, veţi spune, toate astea se cunosc! Nu spui nimic nou!”. Nici pomii din curte nu sunt noi, dar trecem zilnic printre ei. E adevărat că, adânciţi în gânduri, mulţi nu-i mai văd. Şi sunt şi din aceia care, privindu-i, spun că nu-i văd.
8. Acum, omul problemă poate pleca. Unde?
(Şi acum omul problemă are tot aceeaşi problemă: a pleca – a rămâne? Unde a pleca – unde a rămâne? Când e momentul să-şi lase totul în urmă, obiecte, speranţe şi sentimente?)
Lumea modernă, secolul XX nu a adus multe lucruri noi în privinţa antisemitismului, în afara unor vorbe de acuzare a discriminării. Vorbe. Iată cum a început acest secol luminat: acelaşi Cosmin Pătraşcu Zamfirache scrie tot în ziarul Adevărul, 25 aprilie 2018, sub titlul Adevărul despre primul pogrom al secolului XX. Cum au fost măcelăriţi evreii din Chişinău cu acceptul populaţiei, printre altele: “Autorităţile au asistat pasive la omoruri iar episcopul îi binecuvânta pe atacatori […] evreii au acuzat autorităţile de complicitate tacită. Nici poliţia şi nici armata provincială nu a intervenit pentru potolirea măcelului. <Poliţia locală, nu a intervenit, Şeful Poliţiei Secrete, numit Levendal, chiar încuraja bandele. Casele creştinilor au fost însemnate în prealabil, pentru a nu fi atacate>, precizează Monty Noam Penkower. Mai mult decât atât, armata guvernatorului de 5000 de soldaţi nu a mişcat un deget. Unii poliţişti au participat personal la jafuri. Reprezentaţii clerului ortodox, acuză evreii, au ajuns să-i şi binecuvânteze pe atacatori. <Episcopul ortodox Iakov, îi binecuvânta pe atacatorii moldoveni>, scria Penkower. Totodată nu au făcut nimic pentru a opri masele dezlănţuite. De altfel pogromul se va repeta şi în 1905”.
Dar secolul XXI?
Mai întâi, să vedem situaţia globală, aşa cum a fost prezentată de Valentin Vioreanu, în Revista Capital din 30 iulie 2012, conform The Economist: „În 1939, în lume existau 16,5 milioane de evrei, în timp ce în anul 1900 numărul acestora era de 10,6 milioane scrie The Economist.
La sfârşitul Celui De Al Doilea Război Mondial, naziştii au eliminat o treime din evrei.
Astăzi, în lume sunt 13,5 milioane de evrei, din care 81% trăiesc în Israel (5.703.7003) şi Statele Unite (5.275.000). Căderea URSS-ului a stârnit ultimul mare val de evrei care au plecat să se stabilească în Israel la începutul anilor `90.
În Europa, cea mai mare comunitate de evrei este în Franţa (483.500), urmată de Marea Britanie (292.000) şi Germania (119.000)”.
După cum se vede, România nici nu mai apare pe această hartă!
Aceste cifre trebuie preluate cu rezerva că un număr mare de evrei ajunşi în noul lor grup de adopţie, în special în Europa, îşi tăgăduiesc originea iudaică4. Dar chiar şi aşa, la data acestei statistici, deşi există – Domnul fie binecuvântat! – statul Israel, peste jumătate dintre evrei trăia risipită în diaspora.
Antisemitismul de după război nu a fost şi nu este decât continuarea antisemitismului din totdeauna. Şi nu numai printre duşmanii declaraţi. În timpul facultăţii, am locuit un an în gazdă la Cluj la o familie unde tatăl a fost singurul dintre ai săi – prima soţie şi cei doi copii – scăpat de la Auschwitz. Şi scăpat nu oricum, ci a fost unul dintre foarte puţinii care a reuşit să evadeze de acolo. (Revenit, s-a recăsătorit şi a încercat să-şi refacă viaţa.) El ne-a povestit că a izbutit, împreună cu încă patru prizonieri, să ajungă la liniile armatei sovietice. Acolo, un medic militar, i-a şoptit că este şi el evreu, dar că e mai mult decât recomandabil ca fugarii, în ciuda numărului tatuat, să pretindă că sunt orice în afară de evrei.
Aceştia, evreii supravieţuitori, cunosc în ţările lor de origine vechile convulsii rasiale. Horia Blidaru publică un material întitulat Europa, din nou antisemită. Ne învârtim în cerc?5. „Într-o Europă care a ucis, într-o Europă vinovată, inclusiv prin complicitate pasivă, de moartea a milioane de semeni în secolul trecut, ofensiva extremismului şi generalizarea discriminării sunt atacuri directe la esenţa proiectului european. De la atacurile antisemite la noul val xenofob, resurecţia urii e o ruşine imensă pentru Europa, o ofensă adusă inocenţilor jertfiţi de sceleraţii extremelor şi un revoltător semn de laşitate colectivă. Uniunea Europeană se confruntă cu un asalt fără precedent, de la al doilea război mondial încoace, împotriva principiilor fundamentale pe care s-a construit proiectul european. Un atac ce vizează drepturile fundamentale ale omului, de la libera circulaţie la libertatea confesională. Această Uniune care riscă să se afunde într-o spirală a intoleranţei s-a născut, să nu uităm, pe ruinele unei Europe în care evreii, romii, homosexualii, persoanele cu handicap şi alte minorităţi au fost arse pe sinistre ruguri industrializate. UE a fost creată, în primul rând, pentru ca ororile primei jumătăţi de secol XX să nu se mai repete vreodată. Valul de europarlamentari de extremă-dreapta şi manifestările xenofobe, tot mai multe deschis antisemite, sunt semnale de alarmă că UE e pe cale să eşueze în proiectul său esenţial.
1 Cu autorităţile româneşti, spre deosebire de cele germane, maghiare etc., evreii s-au putut tocmi. Aranjamentul financiar realizat cu „comuniştii” îşi are o veche tradiţie pe aceste meleaguri. Chiar şi în perioada fascistă, evreii cu bani puteau să cumpere anumite înlesniri. De pildă, „Deşi patronul Zuckermann Francisc şi-a concediat toţi angajaţii evrei, i s-a înscenat şi un proces la Tribunalul Argeş sub acuzaţia de sabotaj economic sau <depăşire de preţuri>, fiind condamnat la 4 luni de lagăr, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins hotărârea iniţială. De fapt acesta şi-a cumpărat graţierea cu bani, pentru că a <plătit în numerar> ca să nu fie internat în lagăr, după cum stă scris într-o situaţie întocmită de Poliţia Piteşti”, arată istoricul şi arhivistul Aurel Radu.” (Adevărul.ro, Cristina Stancu, 18 martie 2018, 06:03.) Să-ţi cumperi supravieţuirea a fost într-o oarecare măsură şi în anumite momente posibilă într-o Românie veşnic profund coruptă. În timpul războiului, evreilor li s-au pretins sume imense pentru a li se amâna soarta.
2 Ştefan Both, Cum au fost vânduţi evreii români de către comunişti în schimbul porcilor, vitelor şi a ovinelor: „Evreii, germanii şi petrolul sunt cea mai profitabilă marfă” (Adevărul.ro, 21.04.2015)
3 După numai patru ani, în 2016, populaţia Israelului – conform Wikipedia – a crescut la 8.547.000 de locuitori. Doar că printre aceştia nu sunt doar evrei.
4 „Dacă un asemenea evreu nu se botează şi nu devine cel mai fanatic antisemit, îşi schimbă numele părintesc, ca să fie cât mai puţin identificat în origine. Plăcerea lui socială cea mai aleasă e de a fi primul în casele mari ale creştinilor. În acest scop se fereşte, cât îi îngăduie afacerile, să mai aibă relaţii cu evreii, chiar când sunt rude apropiate. – <Maiestate! Puteţi primi pe baronul de Rotschild, sfătuieşte un ministru austriac pe Franz-Joseph. În casa lui el de mult nu mai primeşte nici un evreu>. -<Dacă nu primeşte el, de ce doreşte să primesc eu?> a răspuns foarte logic împăratul.” (Marcel Aderca, F. Aderca şi problema evreiască, Hasefer, Bucureşti, 1.999 p. 152.)
5 În Adevărul.ro, 17.06.2014. O neintenţionată coincidenţă ironică: Horia Blidaru şi Ghiţă Blidaru (Nae Ionescu în scrierea lui Sebastian) în acest context, dar pe poziţii diametral opuse!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.