PROCESUL O dramă evreiască (2)

 În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROCESUL O dramă evreiască apărută la Editura Hasefer în 1996.

 3.

 (13 octombrie 1894)

În cabinetul ministrului de război, generalul Mercier, șeful de cabinet și unul dintre adjutanți stau în picioare, în timp ce marele șef, cu ultimul număr din Libre Parole  în mână, le explică, din spatele biroului său stil, că este inimaginabil cum, după aproape douăzeci și cinci de ani de la războiul cu Germania, aceasta își poate permite orice imixtiune în politica franceză, întrucât „nemții, care în mare măsură sunt evrei, își extind tentaculele peste tot.” Marea nenorocire este că – așa cum scrie și în ziar – evreii au pătruns și în armată. Chiar Eduard Drumont, ochiul vigilent al națiunii, editorul lui Libre Parole , a fost nevoit să se bată în duel cu reprezentantul celor trei sute de ofițeri israeliți din armata franceză. De unde vin cei mai mulți dintre aceștia? Din Alsacia și Lorena. Și care este limba lor maternă? Germana. În ce limbă gândesc ei? În germană. Și ăsta n-ar fi decât un aspect. Bătrânul general își privește satisfăcut și părintește interlocutorii.

Șeful de cabinet intrase cu lista celor ce solicitaseră audiență la ministru și care acum așteaptă în anticameră. Dar șeful de cabinet își cunoaște superiorul și știe că acesta va mai perora o jumătate de oră, o oră sau cine știe cât. Iar în cazul că discursul i-ar atinge pe evrei, monologul ar putea fi și mai lung. Ca să scape de pisălogeală, folosind o pauză de efect a ministrului, șeful de cabinet lansează vestea că de la „Serviciul statistic” s-a raportat că, după toate indiciile, ofițerul care ar fi vândut secretele militare ar fi fost un căpitan de artilerie de origine evreiască.

„Și originar din Alsacia?” licitează bătrânul.

„Aveți o intuiție extraordinară!” se entuziasmează șeful de cabinet.

„Viața și ochii mereu deschiși!” îi dăscălește în continuare Mercier. „Dar e foarte simplu: mulți dintre germani sunt evrei, însă cei din Alsacia sunt cu toții israeliți. Uitați-vă numai cum se îmbracă! Uitați-vă ce nume poartă! Nu-i destul că au acaparat mai toate meseriile liberale, acum, ca să cucerească Franța cu totul, vor și armata. Și știți de ce? Ca s-o dea nemților! Presa franceză cinstită a remarcat aceste lucruri pe care numai orbii se prefac că nu le văd!” Și începe să agite Libre Parole .

Șeful de cabinet realizează că audiențele din ziua aceea nu vor mai avea loc.

Domnul Löbl, fratele unui ofițer dat afară din armată, s-a înscris și el în ziua aceea pe listele de audiențe ale ministrului de război. Fratele domnului Löbl; întâmplător unul dintre ofițerii evrei amintiți de generalul Mercier, fusese trecut în rezervă fiindcă s-au găsit în regimentul lui o serie de nereguli în legătură cu inventarul. Și fiindcă un comandant ca acel colonel Papin nu putea fi târât în tot felul de anchete mizerabile, fusese destituit ofițerul administrativ, un simplu căpitan, fratele domnului Löbl. Căpitanul, niciodată încântat de disciplina cazonă, s-a angajat imediat la o bancă și s-a obișnuit foarte repede cu noua-i situație. însă fratele Lui nu se putea împăca deloc cu marea nedreptate. El fusese pe la mai mulți responsabili, protestase scrisese memorii, făcuse tot felul de contestații pe care le dăduse fratelui să le semneze. Acum are un discurs foarte bine alcătuit pentru ministrul însuși. De trei săptămâni așteaptă prilejul acesta: după ce l-a mituit zdravăn pe șeful de cabinet, iată, acum e primul pe listă. Doar că același șef de cabinet intrase de o veșnicie la ministru pentru a-l prezenta. Timpul trece tot mai greu. Domnul Löbl așteaptă două ore. În picioare, lângă ușa cabinetului ministrului, gata de a intra.

În loc să iasă șeful de cabinet spre a-l introduce pe domnul Löbl la ministru, își face apariția un locotenent-colonel, un adjutant al generalului, după care se produc câteva minute de agitație. Ofițerii ies și intră. Și du Paty intră la ministru, și Henry, și Sandherr și șeful Marelui Stat Major, generalul de Boisdeffre. Parcă, din senin, ar începe războiul. Apoi iese val-vârtej însuși ministrul, dar dispare împreună cu un grup de ofițeri.

După ce se liniștește totul, șeful de cabinet îi anunță pe cei ce așteaptă că, din păcate, audiențele se amână pentru săptămâna viitoare, generalul Mercier fiind chemat la prim-ministru într-o problemă de stat ce nu suferă amânare. Și, ceea ce este cel mai neplăcut, lista de săptămâna viitoare este deja completă.

Domnul Löbl rămâne și-l mituiește din nou pe șeful de cabinet. În felul acesta, ca prin minune, se mai ivește un loc pe lista de audiențe a săptămânii viitoare, dar undeva printre ultimii. (Ceea ce se va dovedi ulterior insuficient: săptămâna viitoare ministrul nu va reuși să stea de vorbă decât cu primii șase petiționari. Domnul Löbl se va afla pe poziția opt…)

Generalul Mercier se grăbește la președintele consiliului. Aici, în prezența miniștrilor justiției și de externe, îi prezintă șefului guvernului cazul de înaltă trădare descoperit de Serviciul Statistic. Domnul Dupuy, prim-ministrul, nu se arată prea fericit.

„Cazul face… of, cazul acesta va face valuri” prorocește el.

Iar titularul externelor se arată de-a dreptul îngrozit:

„Asta ar însemna nici mai mult, nici mai puțin decât să recunoaștem că îi supraveghem pe diplomații străini, că pătrundem până și în ambasadele lor…”

„Ochii deschiși, o viață în slujba națiunii m-au învățat multe!” are răspunsul invariabil generalul Mercier. După care face promisiuni solemne că oamenii lui vor aduce și alte documente incriminatoare.

Pe masa prim-ministrului se află o garnitură de birou ce merită să fie descrisă: cele două călimări din fildeș încrustat cu aur reprezintă coloanele (cu epiteliile mobile) ale unui templu grec: zei și zeițe se regăsesc în acest univers opulent – penele de scris se iau din tolba lui Cupidon, cenușa fină din butoiul lui Bachus, cuțitul de tăiat hârtie este chiar sabia lui Hercule.

Nimeni nu se îndoiește de vinovăția celui acuzat de ministrul de război. Problema este doar dacă trădătorul poate sau nu să fie condamnat fără a se tulbura prea mult apele internaționale.

„La început, evreii s-au limitat să ruineze oamenii simpli, acum vor să facă un canal care să lege marile noastre unități de Berlin” perorează Mercier și le arată domnilor un articol din Libre Parole . Și, cum domnii totuși mai ezită, generalul le povestește că presa, ca de obicei, este deja la curent, că nimic nu se mai poate mușamaliza și că trădătorul a făcut mărturisiri complete. Cabinetul prim-ministrului este acoperit în întregime cu mușama roșie, aur și cristale. Luxul acesta e puțin prea bătător la ochi pentru gustul ministrului de război. Dar fotoliile, da, fotoliile sunt comode. Covorul gros conține desene și, în timp ce explică stadiile demascării trădătorului, urmărește cu capătul tecii sabiei liniile complicate. Câteodată trebuie să se aplece primejdios. Toți domnii din încăpere urmăresc mai mult indicațiile ministrului de război pe covor decât cele rostite între timp.

Între  timp… între timp, doi grafologi își dau raportul în fața colonelului Sandherr, șeful Serviciului Statistic. Primul dintre ei, domnul Gobert, expertul unor mari bănci, consideră scrisorile date la comparat drept aparținând a două persoane diferite.

„E evreu și el!” îi șoptește Henry șefului său.

„Dacă lucrează pentru o bancă, sigur că face parte din Sindicatul evreiesc,” aprobă colonelul.

Al doilea expert are o privire de garibaldin. El este convins că ambele probe au fost scrise de aceeași persoană.

„Da, aprobă colonelul. Domnul Bertillon este fiul celebrului Bertillon. Ecce homo!”

Maiorul Eszterházy mai iese o dată, împodobit cu toate medaliile sale, din clădirea Ambasadei Germaniei. Puțin mai târziu, își face apariția și atașatul militar von Schwartzkoppen în separeul din cafeneaua La Paix. Colegul său italian îl privește în ochi. Vremurile sunt, într-adevăr, grele.

În salonul mare, la o masă de lângă perete, domnul Löbl îi explică fratelui său că revizuirea cazului lui devine o simplă formalitate. Nu mai departe de săptămâna viitoare, ministrul de război… Fostul ofițer ascultă plictisit; pe el tribulațiile fratelui mai mare nu-l prea interesează. La bancă îi merge foarte bine și în curând se va căsători.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.