Programele de examen pentru Bacalaureatul din 2030 au fost aprobate oficial și publicate miercuri, 2 septembrie, în Monitorul Oficial. Acestea vor fi folosite pentru prima dată de elevii care încep clasa a IX-a în toamna acestui an și care vor susține examenul în vara lui 2030.
Ordinul nr. 5.077/2026 stabilește programele pentru toate disciplinele și modulele corespunzătoare probelor noului Bacalaureat. Până acum fusese publicat ordinul care stabilea structura examenului, probele și disciplinele pentru fiecare filieră, profil și specializare. Noul document stabilește și conținuturile pe baza cărora vor fi pregătite subiectele de examen.
Potrivit articolului 2 din ordin, „se aprobă programele de examen pentru disciplinele/modulele de pregătire corespunzătoare probelor examenului național de bacalaureat – 2030, prevăzute în anexele nr. 2-18”, arată EduPedu.
Actul normativ mai prevede că „Programele de examen prevăzute în anexele nr. 2-18 se aplică începând cu sesiunile examenului de bacalaureat 2030”.
Anexele care cuprind programele pentru fiecare disciplină urmează să apară în Monitorul Oficial nr. 737 bis.
Prima generație care va da Bacalaureatul în noul format
Elevii care intră în clasa a IX-a în septembrie 2026 vor fi prima generație vizată integral de schimbările din liceu. Ei vor învăța după noile planuri-cadru și noile programe școlare, iar în 2030 vor susține Bacalaureatul pe baza programelor publicate acum.
Ministerul Educației a explicat anterior, într-un răspuns transmis Parlamentului, că programele de examen sunt construite pornind de la noile programe școlare. Acestea vor include conținuturi din trunchiul comun și, în funcție de profil, din curriculumul de specialitate.
Publicarea ordinului stabilește astfel baza după care vor fi elaborate subiectele pentru primul Bacalaureat organizat în noua formulă.
Două limbi străine și o probă complementară profilului
Structura Bacalaureatului 2030 a fost stabilită anterior prin Ordinul Ministerului Educației nr. 4.138/2026. Examenul va include evaluarea competențelor de comunicare în limba română și, unde este cazul, în limba maternă.
Elevii vor avea și o probă de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne. În prezent, Bacalaureatul verifică o singură limbă străină.
Va fi păstrată și evaluarea competențelor digitale.
La probele scrise, elevii vor susține Limba și literatura română și, în cazul celor care studiază într-o limbă a minorităților, Limba și literatura maternă.
Vor exista și două probe scrise obligatorii, stabilite în funcție de filieră, profil și specializare.
În plus, apare proba F. Aceasta va verifica anumite competențe de bază și va fi aleasă dintr-o disciplină complementară profilului urmat.
Ce vor putea alege elevii la proba F
La filiera teoretică, elevii de la profilul real vor putea alege pentru proba F între istorie, geografie, discipline socio-umane sau religie.
Elevii de la profilul umanist vor putea opta între matematică, fizică, chimie sau biologie.
În cazul filierelor tehnologică și vocațională, proba F va fi susținută la o disciplină complementară celor alese pentru probele obligatorii.
Ministerul Educației a stabilit și că unele dintre evaluări vor avea loc în timpul anului școlar. Este vorba despre probele la cele două limbi moderne, competențele digitale și proba F. Celelalte probe scrise vor fi organizate în sesiunea propriu-zisă a examenului de Bacalaureat.