Prohibiţia se extinde

Prohibiţia pescuitului se extinde începând de marţi şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria, pescuitul sezonier la scrumbie în Deltă urmând să se facă doar de pescarii autorizaţi, fără ca aceştia să aibă vreun însoţitor sau ajutor în barcă în timpul desfăşurării activităţii, a decis Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

Ordinul de prohibiţie a pescuitului din acest an emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii interzice activitatea în apele de frontieră cu Bulgaria şi Ucraina, inclusiv în golful Musura, în perioada 16 aprilie – 30 mai, în timp ce în celelalte ape de frontieră care constituie graniţă a României prohibiţia pescuitului va fi în perioada 24 aprilie – 7 iunie, inclusiv.

Guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete, a declarat pentru Agerpres că a încercat în ultimii ani să propună egalizarea perioadelor de prohibiţie a pescuitului, în condiţiile în care resursa acvatică ţine cont de temperatura apei, nu de graniţe.

„Se consideră că zona de frontieră nu se supune aceloraşi reguli ca zonele de pescuit din perimetrul Rezervaţiei. Pentru anul viitor, voi supune din nou atenţiei această egalizare a perioadelor de prohibiţie, pentru că resursa piscicolă se reproduce în funcţie de temperatura apei”, a menţionat guvernatorul Bulete.

Referindu-se la pescuitul la scrumbie, guvernatorul Rezervaţiei a amintit că în acest an pescarii comerciali nu vor mai avea dreptul de a avea un însoţitor în barca cu care-şi desfăşoară activitatea, conform unei decizii publicate pe site-ul instituţiei.

„Unii pescari abuzează de dreptul de a avea în barcă o persoană care să înveţe sau un însoţitor. Această notificare de însoţitor s-a transformat într-un pescuit cu buletinul şi am subliniat că dreptul de a exploata resursa acvatică vie este exclusiv al deţinătorilor de permise comerciale, familiale sau sportive. (…) Dacă în 2023 avem 1.100 de pescari comerciali, din care activi sunt mai puţini de 1.000, aceste notificări de persoane prezente în barcă au ajuns la aproape 400 într-un an. Adică, jumătate din pescarii comerciali sunt secondaţi de persoane care nu au acest drept. Vă închipuiţi care este efectul asupra resursei”, a mai spus Bogdan Bulete.

Prohibiţia generală a pescuitului în România a început pe data de 9 aprilie şi se va încheia pe data de 7 iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.