Propunere vizând spitalele: „Reprezintă un pas important”

scleroza multipla, interferon, hepatită

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie tradiţionale şi transformarea acestora în unităţi sanitare universitare.

Potrivit unui comunicat al UMFCD, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Jinga, consideră „extrem de importantă” formarea unei reţele de spitale universitare, care pot contribui astfel la dezvoltarea coordonată a resursei umane din sănătate, având în vedere că în aceste spitale se pregătesc atât studenţii la medicină, cât şi medicii rezidenţi.

„Dezvoltarea unei reţele de spitale universitare reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate din România. Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi, dar în cadrul unităţilor se pot organiza şi platforme de cercetare. Pe de altă parte, în spitalele universitare se pot dezvolta servicii de nişă în medicină care să vină în sprijinul pacienţilor pe diverse patologii. Spitalele universitare sunt de obicei echipate cu tehnologie modernă şi pot oferi astfel servicii medicale specializate şi complexe, care nu sunt disponibile în alte spitale publice”, a declarat Viorel Jinga, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, realizarea unei reţele de spitale universitare poate avea un impact semnificativ asupra îmbunătăţirii accesului la serviciile medicale de calitate, prin furnizarea atât de servicii medicale specializate, precum şi prin atragerea de specialişti.

„În plus, spitalele universitare pot deveni centre de excelenţă în cercetare, contribuind la dezvoltarea de noi tratamente şi terapii pentru pacienţi la fel cum vedem şi în alte ţări, care investesc mult mai mult decât noi în sistemul de sănătate”, a explicat rectorul UMFCD.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti consideră că prin dezvoltarea de noi spitale universitare se va îmbunătăţi accelerat şi baza clinică în care se formează resursa umană din sănătatea românească.

În Bucureşti, spitalul aflat în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii care ar putea trece în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” este Spitalul Clinic CF Nr. 2., se precizează în comunicat.

Reprezentanţii UMFCD consideră că trecerea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină poate reprezenta „un pas important” şi în dezvoltarea profesională a personalului medical ce îşi desfăşoară şi în prezent activitatea în respectivele unităţi.

„Spitalele universitare nu numai că furnizează asistenţă medicală pentru pacienţi, dar oferă şi oportunităţi unice de formare pentru studenţii şi medicii rezidenţi. Prin intermediul spitalelor universitare, studenţii au acces la cadre universitare cu experienţă vastă în domeniu, ceea ce le permite să dobândească cunoştinţe esenţiale pentru a deveni medicii de mâine, care să lucreze în sistemul medical public românesc. În plus, dezvoltarea spitalelor universitare ajută şi la îmbunătăţirea abilităţilor medicilor rezidenţi, dar şi la intensificarea schimbului de experienţă atât de necesar în ceea ce înseamnă medicină astăzi, ceea ce duce în final la o îmbunătăţire semnificativă în furnizarea serviciilor medicale’, a transmis Viorel Jinga.

Parteneriatul între Universităţile de Medicină şi Farmacie tradiţionale din România din Alianţa Universitară G6-UMF cu Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea Strategiei de resurse umane în sănătate şi pentru creşterea calităţii serviciilor medicale au adus în discuţie crearea reţelei naţionale de spitale universitare, care oferă la nivelul UE cea mai bună asistenţă medicală pacienţilor, menţionează UMFCD, care adaugă că, încă de la început, atât ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cât şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu au susţinut acest concept, care se poate materializa în scurt timp prin trecerea unora dintre spitalele Ministerului Transporturilor în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie.

„Dezvoltarea reţelei de spitale universitare ar reprezenta un proiect important pentru viitorul medicinei româneşti”, se mai transmite în comunicatul de presă.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, se alătură ideii lansate în Alianţa G6-UMF.

„În ultimii ani, sistemul medical din România a suferit numeroase schimbări şi reforme, dar încă există multe probleme care trebuie abordate şi rezolvate. Una dintre aceste probleme este lipsa spitalelor universitare în România, o situaţie care se deosebeşte de cea din alte ţări europene, unde spitalele universitare sunt considerate cele mai importante centre medicale, de înaltă calitate. Un argument puternic în sprijinul acestei afirmaţii: în clasificarea mondială a spitalelor – World’s Best Hospitals 2022, primele 25 de spitale din Europa sunt universitare”, a declarat rectorul UMF Iaşi.

Conform sursei citate, aceste spitale sunt afiliate universităţilor şi sunt implicate în cercetare şi educaţie medicală, pe lângă furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate.

„Spitalele universitare sunt dotate cu echipamente moderne, dispun de resurse financiare şi tehnologice pentru cercetare şi inovare, precum şi de personal medical bine pregătit şi specializat în diferite domenii. Pacienţii care sunt trataţi într-un spital universitar beneficiază de îngrijirea unui personal medical bine pregătit, care are o experienţă vastă în tratarea diferitelor afecţiuni”, a explicat rectorul UMF Iaşi.

Preluarea Spitalului CFR din Iaşi şi transformarea lui într-un spital universitar reprezintă o oportunitate importantă pentru UMF Iaşi şi pentru întreaga comunitate din regiune.

„Odată cu transformarea spitalului CFR într-un spital universitar, se poate beneficia de resursele şi expertiza profesorilor şi cercetătorilor din cadrul Universităţii ceea ce ar contribui la îmbunătăţirea actului medical. În al doilea rând, un astfel de spital ar putea servi ca centru de cercetare medicală, oferind oportunităţi pentru cercetători să investigheze şi să dezvolte noi tratamente şi tehnologii medicale. De asemenea, acesta ar putea fi utilizat pentru formarea studenţilor şi a personalului medical, permiţându-le să dobândească experienţă practică într-un mediu medical avansat şi modern”, a menţionat Viorel Scripcariu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Hahaha, le e fomica… cauta sa mai traga un tun. Sa vedem cum reusesc sa danseze pe langa actul regal de donatie, care a blocat in trecut tentativele puroaielor din CDR si PDL

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.