Proteste la Casele de Pensii

Aveți treabă la Casa de Pensii? Încercați altădată. Măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan i-au determinat

De CD M
Proteste la Casele de Pensii

Aveți treabă la Casa de Pensii? Încercați altădată. Măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan i-au determinat

Proteste la Casele de Pensii. Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, care reprezintă angajații din Casele de Pensii, protestează vineri, ca reacție la măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan.

 

Reprezentanții sindicaliștilor solicită o analiză ”riguroasă și obiectivă” a activității instituțiilor publice, înainte de adoptarea oricăror măsuri cu impact asupra personalului.

”Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la BNS, își exprimă profunda nemulțumire față de modul în care actualii guvernanți continuă să ia măsuri cu impact major asupra angajaților, fără consultarea partenerilor sociali. Astăzi, 04.07.2025, membrii noștri au declanșat un protest, ca formă de reacție legitimă și solidară în fața unei decizii considerate inechitabile și discriminatorii. Ultimele decizii adoptate fără dialog real, fără analiză de impact și fără transparență demonstrează o lipsă de respect față de principiile democratice și de drepturile lucrătorilor, consfințite de legislația națională și europeană”, se arată într-un comunicat al Blocului Național Sindical.

Sindicaliștii atrag atenția asupra lipsei unui dialog social real și constant cu organizațiile sindicale reprezentative, dar și a adoptării unor măsuri fără o analiză serioasă a situației din sistemele afectate.

Absența transparenței și a consultărilor în procesul decizional este o altă problemă semnalată de sindicat.

”Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un ‘privilegiu’, ci compensații legale pentru munca depusă în condiții care afectează sănătatea sau siguranța personalului, iar plafonarea reprezintă un afront adus celor care asigură funcționarea în bune condiții a caselor teritoriale de pensii. Considerăm că orice decizie trebuie să se fundamenteze pe o evaluare reală a nevoilor, resurselor și rezultatelor, nu pe măsuri generale, aplicate uniform și fără consultare. Solicităm Guvernului realizarea unei analize riguroase și obiective a activității instituțiilor publice, înainte de adoptarea oricăror măsuri cu impact asupra personalului”, transmite Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Mergeti, oameni buni, la privat, daca nu va convin salariile si „conditiile vatamatoare” de la stat!
    Mai ales la Bucurestyi, gasiti locuri de munca si inca sunnt cele mai bine platite din Romania!
    Mergeti la privat si cereti acolo salarii si sporuri cate vreti!!!

    Vreau sa vad acum bugetari nemultyumiti care demisioneaza din institutiile de stat si pleaca sa munceasca in mediul privat!

  2. Interesant, pensionarilor l-i se taie din pensii și plosnițele bugetare fac grevă…tocmai la casele se pensii…😂😂😂

  3. Astia de la finante si pensii chiar au viata grea, cu munti de dosare si lume permanent nervoasa si pusa pe harta. Nu era chiar cel mai potrivit loc sa inceapa taierile.
    Dar dobanzile la imprumuturile lui Citu si Ciolacu nu pot intarzia. Portareii asteapta la usa guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.