PSD solicită reducerea numărului de parlamentari

Corneliu Ștefan (PSD) propune reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului din 2009. Propunerea face parte dintr-un pachet mai larg de reformă a administrației și solidaritate socială, care include reduceri de taxe pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
PSD solicită reducerea numărului de parlamentari

Sursa FOTO: Facebook / Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan (PSD) propune reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului din 2009. Propunerea face parte dintr-un pachet mai larg de reformă a administrației și solidaritate socială, care include reduceri de taxe pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități.

PSD cere oficial reducerea numărului de parlamentari la 300, reluând tema referendumului validat încă din anul 2009. Prim-vicepreşedintele partidului, Corneliu Ştefan, susține că reforma statului trebuie să înceapă chiar de la vârful instituțiilor politice. Pe lângă tăierea numărului de aleși, liderul social-democrat anunță măsuri de solidaritate pentru categoriile vulnerabile și o reformă a administrației, menită să elimine risipa și suprapunerile de funcții.

„Voi propune reducerea numărului de parlamentari. Să începem reforma de sus. Reducem numărul de parlamentari la 300. Vă garantez că PSD va vota această propunere”, a declarat Corneliu Ştefan, potrivit News.ro.

Referendumul privind reducerea numărului de parlamentari a fost iniţiat în 2009. Inițiativa i-a aparținut fostului preşedinte Traian Băsescu. Acesta a avut loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Consultarea a inclus două întrebări. Una a vizat reducerea numărului de parlamentari. A doua a privit un Parlament unicameral. Peste 80% dintre alegători au răspuns DA la ambele întrebări, referendum validat ulterior de Curtea Constituţională. Totuși, rezultatele lui nu au fost aplicate până acum.

Măsuri de solidaritate și protecție socială

Prim-vicepreşedintele PSD s-a referit şi la pachetul de solidaritate propus de PSD.

„În pachetul de solidaritate pe care PSD l-a propus sunt prinse reducerile de taxe pentru persoanele cu dizabilităţi, mame şi veterani de război”,  a mai explicat liderul PSD.

„Bolojan a înţeles că PSD ţine la măsurile pe care le-am propus în ultima perioadă”, a mai precizat acesta.

Coaliţia a decis luni adoptarea, în şedinţă de Guvern, a reformei administraţiei centrale şi locale, un pachet care vizează reducerea suprapunerilor instituţionale şi eficientizarea proceselor interne ale instituţiilor.

„Scopul reformei este creşterea calităţii actului administrativ şi reducerea costurilor statului. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei vor finaliza ultimele detalii tehnice necesare pentru ca pachetul de relansare economică să poată fi supus adoptării Guvernului simultan cu pachetul dedicat administraţiei centrale şi locale”, arată comunicatul.

CITEȘTE ȘI: Votul bucureștenilor, captiv în sertarele Senatului. USR cere Coaliției să nu mai joace la două capete

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Este o iluzie populista , reluata de propaganda pesedeilor , cata vreme au produs supradimensionarea sistemului bugetar, politizarea prin numiri, ocupa functii cu tot cu familiile (ambii parteneri in functii si mandate fara numar pt acestia ), si rasturnarea iererhiei valorilor, mostenita de dinainte de ’90 si continuata dupa aceea. ‘Reforma’ coalitiei e ‘fake’, se taie posturile vacante . Multi romani au plecat in afara, insa nr . bugetarilor si cheltuielile cu privilegiile au crescut.

  2. La cum înțeleg „politicienii” de azi democrația, votând în bloc, se piate și desființa Parlamentul și sǎ se decidǎ proporțional, în funcție se ponderea fiecǎrui partid.

  3. azi sunt 49 de la UDMR si minoritati deci 10,5%, iar prin reducere la 300 cand pt UDMR-ul prezenta la vot este superioara si nu se disipeaza in zeci de partide se vor pastra numarul, iar ponderea va creste la 16,33% sau poate ar fi cazul sa se desfiinteze votul minoritar sunt tari care nu fac distinctie etnica, altele nu recunosc minoritatile si sunt in UE…

    1. Discriminarea pozitivǎ pe criterii etnice este o abominație și nu are nimic de a face cu democrația. Minoritǎțile își pot promova drepturile specifice având membri în celelalte partide, car ar trebui sǎ aibǎ baze ideologice

    2. In Israel nerezidentii nu au drept de vot si nici votul prin corespondenta nu este permis. Nici in ambasade, cu exceptia personalului. Corect si eficient.

  4. creste ponderea minoritatilor azi de 465 sunt 6%UDMR plus 17 de la minoritati reducand cu 35% numarul UDMR-ul si asa zisele minoritati unele precum armenii care sunt aprox. 200, dar au chiar sef vor ”juca” politica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.