PSG – Bayern, semifinala care a doborât recorduri

Semifinala de liga Campionilor PSG – Bayern (5-4) a depășit mai multe recorduri, iar altele pot fi depășite la meciul retur.

PSG – Bayern, semifinala care a doborât recorduri

Luis Diaz (Bayern Munchen) și Marquinhos (PSG) se duelează pentru balon în timpul uneia din cele mai spectaculoase semifinale din istoria Ligii Campionilor FOTO: X/@_BeFootball

Semifinala de liga Campionilor PSG – Bayern (5-4) a depășit mai multe recorduri, iar altele pot fi depășite la meciul retur.

PSG și Bayern Munchen au oferit una din cele mai spectaculoase semifinale din istoria Ligii Campionilor, iar partida a consemnat și doborârea unor recorduri.

PSG a întrecut-o marţi seara, pe teren propriu, scor 5-4, pe Bayern Munchen, în manşa întâi a semifinalelor din Liga Campionilor, potrivit News.ro. A fost un meci care a doborât mai multe recorduri.

Parizienii au cerut penalty pe Parc des Princes încă din minutul 12. Dembele a căzut în careul german, după un contact cu fundaşii adverşi. Arbitrul elveţian Sandro Scharer nu a dat, însă, nimic.

Cinci minute mai târziu, bavarezii au primit penalty la faultul asupra lui Luis Diaz, şi Harry Kane a deschis scorul la Paris, în minutul 17.

După numai trei minute Marquinhos a scos de pe linia porţii şutul lui Michael Olise. PSG a egalat în minutul 24, prin Kvaratskhelia.

Safonov a intervenit în faţa lui Olise, în minutul 32, pentru ca un minut mai târziu Joao Neves să aducă în avantaj gazdele.

Germanii au egalat prin Olise, în minutul 41, însă parizienii au încheiat repriza cu gol. După un henţ în careul bavarezilor s-a acordat penalty, iar Dembele a transformat cu siguranţă în minutul 45+5.

Campioana en-titre a Europei a avut un forcing incredibil în prima parte a reprizei secunde. Kvaratskhelia a făcut 4-2 în minutul 56, iar după alte două minute Dembele a dus scorul la 5-2.
Replica germanilor a fost rapidă. Upamecano a redus din diferenţă, în minutul 65, şi Luis Diaz a înscris un gol superb în minutul 68.
Mayulu a trecut o bară în statistica pariziană, în minutul 87, dar PSG – Bayern Munchen s-a încheiat cu un incredibil 5-4. Calificarea se joacă în Germania, la Munchen.

PSG – Bayern, semifinala care a doborât mai multe recorduri

Lovitura de la 11 metri transformată de Ousmane Dembélé  a făcut ca aceasta să fie prima semifinală din istorie cu cinci goluri marcate în prima repriză.

7 Khvicha Kvaratskhelia a devenit cel mai bun marcator din faza eliminatorie a competiţiei din acest sezon.

Revenirea Bayernului din repriza a doua a făcut ca aceasta să devină prima semifinală din istorie cu un total de nouă goluri. Recordul anterior era de şapte, înregistrat de patru ori. Ultima oară în victoria cu 4-3 a Interului asupra Barcelonei în returul semifinalei de sezonul trecut.

Doar un alt meci din acest sezon a avut nouă goluri, victoria Barcelonei cu 7-2 împotriva lui Newcastle în returul optimilor de finală.

10 Dubla lui Khvicha Kvaratskhelia i-a adus un total de zece goluri în acest sezon. A egalat recordul lui Zlatan Ibrahimović la Paris pentru o singură campanie de Liga Campionilor, stabilit în 2013/14.

13 Lovitura de la 11 metri transformată de Harry Kane, care a deschis scorul, i-a adus un total de 13 goluri în acest sezon. Doar două goluri îl despart de golgheterul competiţiei, Kylian Mbappé.

13 Mai sunt necesare doar patru goluri în retur pentru a egala recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-o dublă manşă din faza eliminatorie a Ligii Campionilor.

45 Barcelona deţine recordul pentru cele mai multe goluri într-o singură campanie de Liga Campionilor. Atât Parisul (43), cât şi Bayern (42) se află acum la un pas de acest record.

100 Această victorie a fost a 100-a a echipei PSG în Liga Campionilor. Este prima echipă franceză care atinge această cifră.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.