Puiu Popoviciu, ani grei de pușcărie

Omul de afaceri Puiu Popoviciu și-a aflat sentinta în dosarul în care este acuzat că a luat ilegal 224 de hectare de teren în Băneasa.

Astfel, Curtea de Apel București l-a condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de fapte corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În dosar, fostul șef DGIPI Cornel Șerban a fost condamnat la doi ani și 6 luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV București, la șase ani închisoare, Petru Pitcovici, fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an închisoare.

Procurorii anticorupție ceruseră la ultimul termen, din 30 mai, condamnarea la 14 ani de închisoare a omului de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și pentru dare de mită.

În decembrie 2012, Puiu Popoviciu a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și pentru dare de mită.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată fostul șef al DGIPI Cornel Șerban, Ioan Niculae Alecu, rector al USAMV București, Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al municipiului București, Gabriel Toader, secretar Prefectura București, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei sectorului 1 București, Lizeta Minea, secretar la Primăria sectorului 1, Gheorghe Petrulian, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București, Petru Pitcovici, șef Divizie Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din MAI, și Andrei Mihai Bejinaru.

Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.

Prejudiciul în acest dosar estede 33 de milioane de euro, Gigi Becali fiind denunțător în acest caz.

Inițial, în iunie 2006, George Becali a depus un denunț la DNA, pe baza căruia a fost demarată ancheta împotriva lui Puiu Popoviciu. Becali a fost chemat apoi de două ori în instanță, în 2014 și 2016, însă el a retractat ce a scris în denunț, iar DNA l-a pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă.

La termenul din 31 martie, Becali l-a anunțat pe judecătorul Ion Bogdan Tudoran că menține denunțul din 2006 și nu mai recunoaște cele două declarații date în instanță.

„…Declarația din octombrie 2014, când eram la pușcărie și era Băsescu la putere, am dat-o de frică. Și nici declarația din 15 februarie 2016 nu o mai mențin”, a declarat Becali, în sala de judecată”, declara Becali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.