După ce le-a administrat cehilor de la Viktoria Plzen un sec 2-1, în deplasare, trecându-şi în cont nu numai cele trei puncte, ci şi o sumă frumuşică, bonusul de 360.000 de euro la victorie, Astra, campiona en titre a Romîniei şi cea mai e plâns echipă din actualul campionat, le-a mai luat cehilor un punct, plus suma de 120.000 de euro.
Sigur că da, vorbă veche, banii nu aduc fericirea, dar contează enorm, mai ales pentru Astra, care se confruntă cu oareşce probleme financiare. Dar giurgiuvenii care porneau la drum cu o înfrângere, pe teren propriu, cu Austria Viena şi au continuat cu o alta, în deplasare, la scor, 0-4, cu AS Roma, au strâns din dinţi şi iată-i şi cu 4 puncte, plus banii cuvenţi. Mai mult, au sporit şansele să prindă o mult visată primăvară europeană. Este drept că i-a ajutat enorm victoria italienilor la Viena, scor 4-2, dar norocul ţine doar cu cei curajoşi, parcă aşa se spune.
Astra a început curajos meciul retur cu campioana Cehiei, Viktoria Plzen şi a condus chiar cu 1-0 prin golul marcat de Al. Stan orie. în min. 19, dar ospeţii au egalat imediat, în min. 25, prin Krmencik. Astralii s-ar fi putut desprinde în min. 56, dar Takayuki a irosit o bună ocazie, aşa cum şi cehii ar fi putut lua conducerea în min. 70, când acelaşi Krmencik a trimis balonul în bara transversală. De notat şi oportunitatea gazdelor din min. 85, cu Boubakar în prim-plan, dar şi intervenţia salvatoare a lui Oros, în min. 88, când l-a blocat pe Kopic scăpat spre poarta lui Silviu Lung.
Una peste alta, un rezultat echitabil, chiar dacă oaspeţii au fost ceva mai insistenţi şi mai aproape de victorie. Alta ar fi fost situaţia dacă Budescu, care a muncit enorm şi a tras echipa după el, l-ar fi avut în teren şi pe Denis Alibec, dar atacantul lui Marius Şumudică a acuzat nişte dureri la genunchi şi s-a decis menajarea sa atât pentru meciurile din campionat, cât şi pentru ultimele două partide din grupă, cu Austria Viena în deplasare şi cu AS Roma pe teren propriu.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.