Puterea din umbră, vol. II

Veţi găsi în acest volum câte puţin din fiecare adevăr. Trecut, prezent şi poate viitor, ca dovadă că, în ciuda eforturilor noastre de a învăţa din greşelile trecutului, istoria se repetă.

De asemenea, veţi înţelege din paginile ce urmează de unde apar tot felul de personaje, care mai de care mai dubioase, cu roluri episodice în scandaluri politice la nivel înalt. Ce rol avea interlopul vrâncean Costică Argint în compromiterea unor personaje politice de vârf ca Tăriceanu sau Cioroianu şi ce legătură are acesta cu marele terorist Carlos Şacalul. Sau câte ceva despre moravurile grele ale politicienilor şi generalilor Departamentului de Informaţii Externe din vremea generalului Ion Mihai Pacepa. Vă veţi convinge că, în sistem, nimic nu s-a schimbat.

La conducerea României se află altă generaţie de securişti cu aceleaşi moravuri. Cartea de faţă îi expune sec, aşa cum v-am obişnuit. Cu documente, nume, date, fotografii şi biografii şi cu nelipsita „Notă a Ofiţerului”, cuprinzând mesaje şi comentarii de la cei care şi-au pus viaţa şi cariera în pericol dezvăluind abuzurile Sistemului.
Pentru că, dacă paginile ziarelor sunt trecătoare, redacţiile se pot închide, jurnaliştii incomozi pot fi daţi afară, iar arhivele Internetului pot fi şterse, cartea tipărită rămâne pe rafturile bibliotecilor pentru generaţiile care vor veni şi în memoria dumneavoastră, CETĂŢENII.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Cartea Raport din spatele uşilor închise a apărut la Editura Junimea din Iaşi.

CUPRINS:

Cuvânt înainte

DOSARUL ARMAMENTUL
Dosarele SSID dăunează grav magistraţilor
Hayssam în topul contrabandiştilor internaţionali
Sfântul Omar, îngeraş neprihănit
Marea Prăduială
Terorism instituţionalizat: fonduri secrete, conturi, modalităţi de plată
Anexa

LORZII RĂZBOIULUI
Viktor Bout: Game Over!
Contrabanda româno-moldoveană din dosarele DIICOT
Somnul magistraţilor naşte contrabandă
„Tunuri” financiare cu miros de praf de puşcă
Generalul Degeratu şi afacerile cu armament din Europa de Est
Anexa

MISTERELE REVOLUŢIEI
Dovezile muşamalizării
Patimile procurorilor
Nepăsarea diplomaţilor străini de la Bucureşti
Proiectele secrete ale Epocii de Aur
Secretele generalilor de la Jilava
Apa grea, iperita, bruceloza şi rachete
Apa grea – de la agentul Poly, la uzina „G”
Înregistrările directorului Florea
Accidentul secretizat
Tomahawk-ul ceauşist prinde viaţă în Iran

TERORISM, ANTITERORISM, AGENŢI SUB ACOPERIRE
Interlopul SIE din dosarul „Carlos Şacalul”
Costică Argint versus Ilici Ramirez Sanchez
Cazul Ion Şerban – cinismul Securităţii în presa străină

COMPENDIU DESPRE CRIMA ORGANIZATĂ
„Blonda” de la drept
La vânătoare de procurori DIICOT
Anexa

DIPLOMAŢIE ŞI SECURITATE
SIE de la cap se împute
Moravuri grele din trecut – Familia DIE in imagini
Precursorul lui Adrian Năstase la Cornu
Pacepiştii şi urmaşii lor
Tupeu de securist
Anexa

GENERALII GORJULUI
Un spion gorjean la New York
Colegii de la Externe
Cariera şi pregătirea
Agentura
„Patria SA” credite cu epoleţi

Bibliografie
Cuvânt însoţitor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.