Putin arată şi spre România: Am vorbit despre linii roşii

Lansatoarele MK-41 staţionate în aceste ţări pot funcţiona ca sisteme de atac. Software-ul poate fi schimbat în câteva minute, a acuzat Vladimir Putin.

De (R.C.)
Putin arată şi spre România: Am vorbit despre linii roşii

Lansatoarele MK-41 staţionate în aceste ţări pot funcţiona ca sisteme de atac. Software-ul poate fi schimbat în câteva minute, a acuzat Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a criticat sistemele balistice NATO din România şi intensificarea activităţilor militare ale Alianţei Nord-Atlantice în Marea Neagră, iar armata rusă a anunţat efectuarea unui nou test cu rachetă hipersonică.

Activităţile militare ale ţărilor occidentale în Marea Neagră depăşesc limitele, a acuzat preşedintele Rusiei în cursul unei reuniuni organizate de Ministerul de Externe de la Moscova. „În privinţa Mării Negre, cele mai recente evoluţii merg dincolo de anumite limite: bombardiere strategice zboară la o distanţă de 20 de kilometri de frontierele Rusiei şi pot transporta arme periculoase, după cum se ştie”, a afirmat Vladimir Putin, citat de agenţia Tass.

„Noi am exprimat în mod constant preocupări privind aceste activităţi, am vorbit despre linii roşii, înţelegem că partenerii noştri au o abordare foarte individuală şi, ca să mă exprim blând, nu iau în serios toate avertismentele noastre şi liniile roşii”, a adăugat preşedintele Rusiei.

Vladimir Putin a subliniat că Statele Unite şi alte ţări occidentale „au ignorat” preocupările exprimate de Rusia privind extinderea NATO spre est. „Iar acum vedem unde se află infrastructura NATO. Este exact lângă frontierele noastre, iar în România şi Polonia au fost instalate sisteme de apărare antirachetă care pot fi utilizate uşor, ţinând cont de faptul că lansatoarele MK-41 staţionate în aceste ţări pot funcţiona ca sisteme de atac. Software-ul poate fi schimbat în câteva minute”, a acuzat Vladimir Putin.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Pe 1 noiembrie, Vladimir Putin a avertizat că Rusia va reacţiona la instalarea sistemelor balistice în apropierea frontierelor ruse.

Ministerul rus al Apărării a denunţat în ultimele zile prezenţa unor nave militare americane în Marea Neagră pentru un exerciţiu NATO.

Joi, armata rusă a anunţat că a efectuat un nou test cu rachetă hipersonică, în Marea Albă. Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de Agenţia France-Presse, o rachetă de croazieră Zircon a fost lansată de la bordul fregatei Amiral Gorcikov şi a lovit cu succes o ţintă.

La începutul lunii octomrbie, armata rusă a testat cu succes o rachetă hipersonică Zircon lansată în premieră de la bordul unui submarin, în Marea Barents. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în trecut că rachetele de tip Zircon pot atinge viteze de nouă ori mai mari decât cea a sunetului şi au o rază de acţiune de circa 1.000 de kilometri. Liderul de la Kremlin a lăudat tehnologia hipersonică, evidenţiind că vor fi consolidate semnificativ capabilităţile militare ale Rusiei. Testele cu rachetele Zircon se vor încheia la sfârşitul acestui an. Sisteme de rachete Zircon urmează să fie instalate începând din 2022 la bordul fregatelor şi submarinelor Forţelor Navale ruse.

Administraţia Vladimir Putin are ca prioritate modernizarea forţelor armate, în contextul tensiunilor în relaţiile cu Occidentul apărute după anexarea de către Rusia a regiunii ucrainene Crimeea, în 2014.

Distribuie articolul pe:

58 comentarii

  1. @Edel Felicitari pentru savuroasa, inteligenta si stresanta (pentru unii) profetie ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 ! Ai facut foarte bine ca ai repostato. Nu o vazusem la vremea postarii initiale. Regina a murit. Traiasca regele…

  2. @Edel spune:
    20 NOIEMBRIE 2021 LA 9:07
    Mi se pare mie ori… mă iei la mișto?
    …………………

    :D :D :D

    Ti se doar … PARE ! hehe :P

    HAHAHA !

    [Mi-e-o infinita mila de prosti ! Deseori :( rad cu … LACRIMI ! ] :*

  3. „Cum arata GEOGRAFIC-spatial-LEGAL Romania „dodoloatza” in 1944 …atentie: 22 august ?”

    Aveam Transilvania ? … daca NU cine ne-a re-dat-o ?
    daca DA : discutia e incheiata :D => de la prosti nici jehowa nu cere …
    :)
    :*

  4. Noi doi si …REGINA

    (Angliei? …c-ai era lui Mihai matusha ;) ! )

    [PS: Nu i-a placut ! :|]

  5. Nu jtiu cum arăta Rromânika la 22 aug 1944, că n-am avut posibilitatea să văz șervețelul de masă* pe care Ioseb Djugașvili o mâzgălit împărțeala, desenând cu dermatograful unei starșîi leitenant haitoșe, ce-i îndeplinea funcțiunea de secretară personală.
    Oricum sunt sigur că nu era vorba de România Dodoloață, ci mai degrabă crecă era grăire despre România Neguțătorită la bazarul de vechituri din Mascva.

    Da n-ai zâs nimică despre „masterpiece”-ul meu de mai sus. Cum țî se pare „Commonweakth-ul mioritic”? Mă mai trimeți la bibliotecă să-nvăț istorie?
    Că noi, poolimea care n-avem acces la sipeturile cele prăfuite, din pivnițele Kremlia, nu avem altceva de învățat decât Istoria rescrisă de Ministerul Adevărului – structură distopică existentă în toate orânduirile, din cele mai vechi timpuri.
    Istoria este (re)scrisă de Învingători și îi ignoră pe învinși.

    Au spus-o faraonii eghipețieni care au răzuit toate frescele și au dat uitării toate datele despre tot felul de faraoni căzuți în dizgrație.
    A spus-o galul Brennus când le-a calibrat romanilor cântarul: „Vae victis”.

    Așa că poți matale să știi o Alixăndrie (bibliotecă) secretă, c-apăi aia ori e secretă ori nu mai e.
    N-are cum să zicem că „știm doar noi doi și tot poporul”
    E secretă?
    Ține-o pentru matale și dă-o oleacă la nepoți să se joace cu ea, dară să aibă grijă să nu iasă afară din curte că Bogeyman pândește!

    Zî, doar așa ca eseu histrioniq, ț-o plăcut CSMȚ?
    –-

    * obicei pârdalnic, repetat un an mai târziu, în pașcinci la Yalta.

  6. Tov. Putin pe post de semi (zeu=nu!) khazar isi arate mushchi in fata comunitatii internationale, mai rau ca pe vremea lui Hitler. Nu degeaba la reabilitat pe Stalin, ca sa pacaleasca oamenii simpli care chipurile il iubesc in stil totalitar, ca sa repete Kacialmaua de poker Mondial cu aceleasi tratate secrete ce a produs Marele Macel Mondial Pobeda, cu numeroase victime nevinovate. Oare linia Roshie comunista nu este prin Transnistria? KGB-ist deformat de ideologia nazista care este si pentru ei adevarat sindrom Stockholm, spera sa distruga Europa, asa cum Stalin visa. A uitat de Dumnezeu, care i-a salvat prin ajutorul anglo-saxon de la peire. Planurile sunt deja facute, China ia Taiwanul iar ei chipurile Ukraina, sau reface URSS.Ce-i tine in loc=frica ca unul sare in spatele altuia, deja >20 milioane chinezi muncesc in Siberia. Ca sa poata sa supravietuiasca, Rusia trebuie sa-si spele pacatele, reparind greselile lor criminale si acceptind intrare in rindul tarilor democrate, producind si renasterea poporului rus care se topeshte in lumea dinamica a islamismului. Asha ar contrabalansa si amenitzarea Chinei, care la ora actuala este de neoprit iar timpul lucreaza pentru ei. Sunt singurii agresori ai Europei, sperind ca macar aceasta propaganda il va mentine pe viata la PUTE…re, la fel ca mentalul lui Cheaska. Un proces ca la Nurenberg se pare ca se va nashte, ca doar Istoria se repeta…Undeva pot si ei intzeleshi, cind toata lumea se inarmeaza si nu le mai ajunge Pamintul, care inca mai suporta prostia… Pentru unii dintre mari lumii, nici macar un control mental nu este suficient, ei dorind sa-si traiasca drama existentiala pina la capat, ex.Hitler…Chiar daca noi avem cele mai multe cozi de topor de toate natiile si orientarile, asta nu inseamna sa-i dam nas lui tov.Ivan Turbinca, ca acushi Creanga vine cu poveshtile lui, sau mai recent vine corabioara cu berbecutii ce au scufundat vasul lor cu secrete…
    O zi buna.
    Con

  7. „@Edelweiss – Ivory Tower Archiver

    Cum arata GEOGRAFIC-spatial-LEGAL Romania „dodoloatza” in 1944 …atentie: 22 august ?

    Te-ntreb pentru ca-s curios daca le chiar sti sau le doar insiri ? ?”

  8. @winpc
    pai noi cumparam mini-reactoare nucleare (de-alea des- montate-n submarinele si portavioanele USA)
    prin tara ca sa acopere amprenta radioactiva observabila de rusi din satelit

    asa ca de ce ne temem c-or afla rusii unde vor fi stationate ?

    PS: Rusi taman din cauza senzorilor MILITAR moderni cu care din satelit poti sti unde-s reactoare atomice si BOMBE atomice
    STIU unde-s rachetele atomice rusesti la nemti (si eu stiu ! ;) )

    De ce ?

    Pentru ca materialele radioactive emit mereeu raditii … adica nu exista un „intrerupator ” ON-OFF la materialele astea …
    …etc. ..BLA BLA BLA … nu vreau sa zic mai multe
    ca-mi sar colegi de chibitzareala cu ” Razbiu Hybrid” si alte cele … :D

    :)

    :*

  9. Nu vă mai certati degeaba pe tema falsă a împărțirii Ro in tot felul de provincii istorice. In caz de belea mare nu mai rămîne nimic de impărțit ! Totul o să fie deșert radioactiv.
    Uite aici ce se coace cu adevărat și de ce Putin este supărat pe bune :
    „The German parliament voted to withdraw the American nuclear bombs from the country back in 2010. However, 11 years later they are still stored in Germany – and it is unclear where they are stored and how many bombs there are.”

     If Berlin refuses to station NATO nuclear weapons, then it can be moved to other European countries, including in the Eastern part of the continent, NATO Secretary-General Jens Stoltenberg said on Friday.


    Pe scurt bombitele nucleare din Germanica se mută pe la noi și poloni probabil.

  10. @gavrila

    securistu gheneral coordonator sau toti securistii implicati in cazul respectiv?!
    Oare mai prosti ca securistii romani pe Terra exista cineva?!

  11. Ce-ai avut și ce ai de pierdut romîne, ? Ai fost un nimeni in istorie, denumit in fel și chip, acu de pierzi tot, ești clar in poziția de reset pe care ți-o propovăduiesc presa și politicul,. Deci in fundu gol in mijlocu drumului,.. acolo te vei trezi in curînd,..

  12. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    [4] Așa cum o fost nevoit să se smiorcăie strămoșul său, Richard al III-lea.

    [5] „res nullius cedit primo accupanti” – lucrul nimănui se supune primului ocupant

    [6] „Decât c-un prostovan valah la pagubă, mai bine c-un King englez la câștig.”

    [7] Titulatura completă a Regelui Charles fiind, conform stereotipului și uzanțelor:
    Charles I, by the Grace of God, King of Transylvanian United Kingdom of Cluj and Siebenbürgen and of His Other Realms and Territories, Head of the Mioritical Commonwealth, Defender of the Faith.

    [8] Stat plutocratic de tip autarhic, a cărui Constituție va cuprinde un articol unic:
    „All animals are equal, but some animals are more equal than others”

  13. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    [1] „Cis-Pruteană” – adicătelea „de partea aceasta a Prutului” – precizare expresă pentru colhoznici analfabeți, milițeni prostani și procurori sfertodocți. Evident că „Trans- Prutean” însamnă că-i „pisti Prut”

    [2] Astă expresie „la schimb”, în referință la ruși, e exact taman ca-n bancul acela cu mecanicul de locomotivă:
    „Cică, undeva, pe o cale ferată staționa nepermis de mult un tren. Călătorii impacientați, încep să se întrebe:
    – Uăi, dar nu mai pleacă odată trenul acesta?
    – Ba da, uăi, stai c-o schimbat mecanicul locomotiva.
    – Cum așa, uăi?
    – Da, uăi, o schimbat-o pe-o sticlă de votcă!”

    [3] Aparent, trocul dintre bucovineni & maramureșeni și Czar Putin pare a fi păgubos: ditamai Moldova Cis-Pruteană dată la ruși în schimbul a câtorva județe mâțâțăle din Ucraina. Dară, această politică teritorială poate fi justificată prin două maxime cu aplicabilitate incontestabilă:

    a) „non multa sed multum”, adicătelea ce e mult e și prost, cu referință la ținutul moldavan de unde au dispărut bourii … și așa mai departe;
    b) „esențele tari în sticluțe mici se țin” – ceea ce vrea deja să sublinieze relația reciprocă dintre adjectivele „mâțâțăl” și „țâfliș”, adjective definitorii noilor stătulețe secesioniste – Bukowina și Țara Maramureșului.

  14. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Addendum:
    Doar ca notă, ar trebui de precizat și parcursul evolutiv al celorlalte provincii rezultate din dezintegrarea statală a bantustanului Rromânesc, creat anapoda la 1918.
    Apăi, ar mai fi așa: Dobrogea se va separa și ea de actuala configurație teritorială. Luând în considerare nivelul redus al reliefului, ea va fi integrată, așa cum este firesc, în ceea ce se numește „Țările de Jos”, adicătelea Olanda, că și așa tare mult își doresc olandezii să pună gheara pe portul Constanța.

    Moldova am văzut că va deveni o Republică Sovietică Putinistă.

    Restul, căci doar RESTURI pot fi etichetate Muntenia și Oltenia, vor alcătui un stat distopic [8], de tipul celui enunțat de George Orwell în „Ferma Animalelor”, stat ca se va numi Vallachia- Republika Procurorilor TâNpiți și Scelerați.
    Într-un viitor nu chiar îndepărtat, la această structură statală anacronică și despotică va adera teritoriul din Bulgaria actuală, teritoriu denumit generic „Tribalia”. În urma acestei aderări, denumirea statului va suferi și ea modificări, devenind Vallachia-Tribalia – Republika Procurorilor TâNpiți și Scelerați.
    Modificare de o deosebită importanță semantică, ea fiind necesară pentru a sublinia caracterul de tip gentilic, tribal, al populațiilor locuitoare în actualul areal al miticilor munteni, deli-ormăneni, olteni, tele-olteni ș.a.m.d.

    Ș-am încălecat pe-o șa și v-am prophecyt viitorul Rromânicii așa!
    AM ZIS!

  15. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Inga așa, prin diplomație și colaborare frățească dintre statele vecine și prietene Ungaria și Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe se va realiza reîntregirea teritorială a Crișanei. Provincie care va primi rang de Cnezat (voievodat) și va adera, cu entuziasm, la CSMȚ.

    În cele din urmă, dar nu ultimul, Banatul va adera și el la această nouă confederație statală.
    Analizând modul de viață și nivelul de trai din CSMȚ, fiind mai mult decât invidioși pe cei din CSMȚ – singurul stat confederat din lume care are drept monedă națională – suta de lire – bănățenii se vor decide să adere „in extremis” la această nouă structură statală.

    Zis și făcut! Mai mult decât atât, Charles, by the Grace of God Head of the Commonwealth [7] în semn de prețuire a opțiunii bănățenilor, va organiza împotriva sârbilor o campanie ofensivă, după tipicul Războiului din Malvine (Falkland), în urma căreia teritoriul Banatului va fi reîntregit cu teritoriile din Voivodina și Serbia centrală.
    Scopul acestei reîntregiri teritoriale a Banatului își are motivația exact în Tratatul de colaborare și asistență dintre Ungaria și CSMȚ: pentru a bloca unul din traseele migrației „acbarilor” jihadiști, traseu care intersectează colțul extrem vestic al Banatului, King Charles va rotunji această provincie, silindu-i astfel pe maimuțoii talibani să-și modifice traseul migraționist către vest, înspre punctul de trecere de la Roszke – Horgos, loc în care-i așteaptă polițiștii maghiari să le cărăbănească în căpățâni o droaie de bastoane.

    Iaca așa, după atâta esplicații împănate de detalii istorico-geografice, s-a ajuns la structura finală a ceea ce în viitor se va numi Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe: 6 STATE MICUȚE (mâțâțăle) dar MÂNDRE (țâflișe) CĂ S-AU RUPT DE OBICEIURILE SCURSURILOR BIZANTINE DIN VALLACHIA DÂMBOVIȚEANĂ.

  16. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    – a doua la mânuță că cel mai notoriu sas rămas în Rroemenica – JWK – Întâiul Turist al Țării, deja are 7 case dobândite cu banii luați pe meditații, așa că nu-i mai trebuie să-și treacă în portofoliul imobiliar și cele 7 Cetăți săsești! :)

    Așadar, viitorul regat al regelui Charles cuprinde teritoriul actual al Transylvaniei, mai puțin 6 din cele 7 Scaune Secuiești. Cel de-al șaptelea Scaun Secuiesc – cel al Arieșului – constituie subiect al celor ce urmează.
    Și uite așa intrăm în miezul celei mai îndelungate dispute teritoriale din Transylvania: Ținutul Secuiesc, sau Székelyföld. Alcătuit din cele 7 Scaune secuiești Arieș, Mureș, Odorhei (Tileagd), Ciuc, Sepsi, Chizd, Orbai.
    Secuii își vor tranșa definitiv problema autonomiei administrative după modelul implementat de bukowineni și maramureșeni: imediat după aburcarea pe Tronul Regatului Transylvan a Prințului Charles și aderarea la Commonwealth-ul mioritic a Bukowinei și a Țării Maramureșului, o delegație a secuilor se va prezenta la Regele Charles să-i prezinte omagiile și să-i ducă daruri scumpe. Secuii, oameni pragmatici, își vor fi făcut anterior calculele [6] și vor fi hotărât să-i ducă Regelui Charles, drept cadou de întronizare, ținutul Scaunului Secuiesc al Arieșului, ca să-l bucure pe King și să nu-l lase cu ditamai borta taman în mijlocul noului său regat.
    În schimbul acestui favor, secuii își vor fi negociat autonomia statală a Ținutului Secuiesc, sub clauza aderării Székelyföld-ului la Commonwealth-ul mioritic creat de King Charles.
    Zis și făcut și inga așa următorul stat mâțâțăl și țâfliș care aderă la CSMȚ este Ținutul Secuiesc.

    Boon!
    Deja avem cristalizată structura noii confederații statale:
    Regatul Transylvan al Regelui Charles
    Bukowina
    Țara Maramureșului și
    Ținutul Secuiesc.

  17. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Nu-i nimică, las că se face rost de-un regat, fără să fie nevoit să dea la barter un cal. [4] Și unde altundeva să fie regatul Prințului Charles decât în … Wild Carpathia?
    Că doară nu de pruost și-a tras Prins Ciarls câte o căsuță drăguță pe la Breb, pe la Viscri sau pe Valea Zălanului! Strategie vizionară, neicusorule!
    Așadar, odată stârnit interesul transylvănenilor față de disponibilitatea dinastică a Prințului Charles, lucrurile sunt ca și făcute. (well done)

    Revenind la contextul politic din Ardealul celor „sătui de Rromânia”, evident că aceștia își vor manifesta opțiunea prin declararea independenței statale a Transilvaniei și transformarea ei după un model asemănător celui britanic (ca să-i fie la îndemână și să nu-i vină greu viitorului Rege Charles).
    Adicătelea, după modelul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland), în Transylvania o să se nască Regatul Transylvan Unit al Clujului și Siebenbürgen (Transylvanian United Kingdom of Cluj and Siebenbürgen).
    În componența acestui regat, asemenea UK, vor intra toate țările tradițional transylvane, mai puțin Ținutul Secuiesc (cele Șapte Scaune Secuiești) și Crișana. Acestea vor constitui entități statale confederative distincte în cadrul Commonwealth-ului.

    Regatului Transilvan al Regelui Charles i se vor adăuga și Scaunele Săsești (Siebenbürgen sau Sieben Stühle – Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița), din două motive:

    – prima la mână că sașii s-au ușchit în Germania, (ca să facă acolo comitete de tip „Herzlich Willkommen” la hoardele maimuțelor jihadiste), așa că celor 7 cetăți săsești li se poate aplica corespunzător „res nullius” – dreptul deținătorului lucrului abandonat; [5]

  18. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Odată finalizate cu succes, aceste mișcări secesioniste [3] vor declanșa reacția în lanț și a altor regiuni istorice ale Rromânistanului național și unitar. Evident că se face grăire despre zona denumită generic Transylvania, acel areal al cărui nedisimulat siktir față de mizeriile balcanice din Rromânica dâmbovițeană, a fost sintetizat acum ceva ani prin celebrul manifest – „M-AM SĂTURAT DE ROMÂNIA!”.
    Indifernet de etnie, începând de la Țara Bârsei și până la Țara Zarandului, de la Țara Năsăudului până la Țara Hațegului, de la Țara Făgărașului, Pământul Crăiesc și Ținutul secuiesc până la Țara Moților, cu toții vor conștientiza nesperatele oportunități de emancipare teritorială deschise de megieșii bukowineni și maramureșeni.
    Însă, fenomenul secesionist al arealului transylvan, tocmai prin situarea lui în interiorul arcului carpatic, nu va mai fi determinat de pohtele Czarului Putin de la Kremlia, ci va sta sub semnul acțiunii prințului moștenitor al coroanei britanice – Prințul Charles – Prinț de Wales, Conte de Chester și Duce de Viscri.

    Esplicații:
    Așa cum este bineștiut, Elisabeta a II-a – milostiva regină a Regatului Unit este cam… baborniță. Adicătelea, la 91 de ani, este foarte probabil faptul că, în viitorul apropiat, va da colțul! Obviously!
    Deși în ordinea succesiunii la tronul britanic, Prințul Charles este în pole-position, tare am impresia că milostiva Elisabeta a aranjat deja apele succesiunii regale, pe Prins Ciarls l-a cam sărit rândul de la încoronare iar viitorul King al Regatului Unit va fi nepoțălul William – Duce de Cambridge (dimpreună cu ravisanta-i colegă din rubricile certificatului de căsătorie – Prințesa Catinca – Ducesă de Cambridge).
    În atare condiții, devine aproape truism afirmația că „nu se poate ca un cap încoronat ca Prințul Charles să remâie fără coledzi, pardon, fără regat”.

  19. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Booon!
    Da’ noi, bukowinenii, n-o să mergem sânguri la Czarul Putin, că drumul până la Krasnaia Ploșciadi e lung și plicticos iar poteca forfotește de tâlhari muscălești care cer „dreptul de trecere” constând în niscai grivne sau ruble.
    Prin… esemes-uri și i-meiluri meșteșugite, o să dăm șfară în Țara Maramureșului la verișorii noștri de sânge – că doară din Maramureș s-o scoborât tătânii noștri Dragoș și Bogdan, care or descălecat și i-o dat comandă de aport cățelei Molda taman în mijlocul râului învolburat!
    Așa că nu se cade să nu mergem dimpreună cu pâra la Czarul Putin, mai ales că „speța” lor are aceeași entitate statală cu calitate procesuală pasivă: cum noi cerem cele 7 bezirkuri de la ucraineți, tot așa și verișorii noștri maramureșăni o să ceară ’napoi Maramureșul de Nord, din Subcarpatia ucrainească, adicătelea raioanele Hust, Rahău și Teceu.

    Inga așa s-o rezolvat și maramureșănii de-o reîntregire a Țării lor istorice, motiv pentru care, ei o să fie a doua provincie Rrumânească ce o să-și declare secesiunea „de jure” față de Jamahiria Absurdistană Rromânica – stat național și unitar, creat la 1 Dec. ’918.
    Pân’ la urma urmei ori „de facto”, ori „de jure” e cam același scofală, atâta timp cât starea de izolare regională a Maramureșului a avut drept consecință fericită – păstrarea și conservarea specificului inconfundabil al acestei zone.
    Deci, cu zapisul primit de la Czarul Putin, maramureșănii o să-și declare și ei independența, o să se organizeze sub forma statală a unui voievodat denumit „Țara Maramureșului” și, după ce Prins Ciarls o să fie uns King în Regatul Transylvan Unit al Clujului și al Celor Șapte Scaune Săsești, or să adere la confederația statală denumită CSMȚ – Commonwealth mioritic.

  20. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    În fine, nu contează prea mult Hystoria incrementă și decrementă a Moldovei, esențial este că Răzeșii bukowineni nu se pot amesteca cu Boii moldoveni, așa că Bukowina o să se lepede de Moldova putinistă (Pașol na turbinka, Moldova!)

    Însă, la schimb [2] pentru cele 7 județe ale Moldovei Cis-Prutene, noi, bukowinenii, o să mergem cu jalba în proțap la Czar Putin ca să deie el un ucaz cătră ucraineni (ceva similar ucazului privind anexarea Krîmului), ca aceștia din urmă să fie siliți cu kalașnikovul împuns între coaste ca să ne deie ’napoi cele 6 bezirkuri luate cu anasâna:
    – Bezirk Sastavna
    – Bezirk Kotzman
    – Bezirk Czernowitz
    – Bezirk Waschkoutz
    – Bezirk Wiznitz
    – Bezirk Storojinetz

    Aiestea bezirkuri („județe”), dimpreună cu cele 5 de la noi, care se rup de Moldova Putinistă
    – Bezirk Radautz,
    – Bezirk Sereth,
    – Bezirk Suczawa
    – Bezirk Gurahumora
    – Bezirk Kimpolung

    … or să formeze Bukowina Mâțâțâcă – prima provincie Rrumânească ce o să se rupă de la Absurdistanul Vallach și o să-și declare independența, sub forma unui regat – protectorat, care mai apoi, peste oleacă de vreme, o să intre în componența Commonwealth-ului Mioritic al Prințului Charles – The King of Transylvanian United Kingdom of Cluj and Siebenbürgen.

  21. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Așadar, Șandramaua asta creată de străbunii noștri la 1918, voită de noi la 1989 a deveni un „stat democratic”, dar ajunsă o răpănoasă Raia americănească, o infectă colonie penitenciară, un areal bananier de desfacere a tuturor rebuturilor și mizeriilor corporatiste și o groapă de gunoi pentru revărsarea tuturor toxinelor westice, o să se spargă în fărâmițe statale, fiștecare fărâmiță luându-și soarta în propriile mânuțe:

    Moldova Cis-Pruteană [1] o să se rupă de la Rromânica dodoloață, o să se unească cu Moldova Trans-Pruteană și o să formeze o Republică Sovietică Putinistă, taman așa cum jinduiește să facă igor dodon – săgeata lui Putin: „Moldova Mare în vechile hotare” (da’ ce nu zâce dodon e că vechile astea hotare să facă parte din CSI-ul Czarului Putin I cel Groaznik).

    Bun ș-așa, dă-o draaqului de Moldovă, că și așa a ajuns de râsul întregii țări, fiind cea mai săracă și cea mai subdezvoltată regiune. Și cum mai rău de atâta nu se poate, n-ai văzut ca în CSI s-o ducă mai bine decât sub împilarea miticilor dâmbovițeni?

    Dar, cum în politica globală nu există favoruri, o să se întâmple o serie de fenomene secesioniste de mai mică amploare.
    Primul o să fie dat de Bukowina, adicătelea mai bine zis Partea de Jos a Țării de Sus a Bunicului Ștefan!
    În vremea Lui, Moldova era vestită prin răzeșii și bourii moldoveni.
    De atunci și până acum bourii au dispărut, în locul lor rămânând doar niște… boi.
    Urmașii răzeșilor mai sunt doar în zona cetății de Scaun a Sucevei, adicătelea cum ar veni în Țara de Sus, sau Țara Fagilor, sau Bukowina, cum i-o zâs ostriecii la 1774 când o luat cu japca bucata asta de Moldovă și o făcut-o Ducat imperial.

  22. ”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” 31 dec. 2017 spune:

    Mă grăbesc repidi-repijor, înainte de a întra în anul centenarului „Marii Uniri”, să enunţ Prophecya de sfârșit de an:

    În cel mult 10 ani de la sărbătorirea Centenarului „Marii Uniri”,

    raiaua mormonilor americani denumită Rroemenica Absurdistană, Neo-Securistă, Bananieră, Deli-ormăneană și Tele-olteană VA DISPĂREA CA ENTITATE STATALĂ DE PE HARTA EUROPEI,

    locul ei fiind luată de

    Republica Putinistă Moldova

    Republika Procurorilor TâNpiți și Scelerați – Vallachia-Tribalia

    și

    Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe.

    AM ZÂS!

    Expunere de motive:

    Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe vra să-nsemne toate provinciile Rrumânești care, sătule de împilarea miticilor dâmbovițeni, deli-ormăneni și tele-olteni, s-au hotărât să se separe de la Șandramaua asta de Țară denumită Absurdistanul Rromânesc, oribilă și grotească caricatură a ceea ce a visat acum 28 generația mea și pentru care 1.165 de frumoși inocenți au fost cernuți în pulbere de stele.

    Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe o să fie organizată pe sistemul unui Commonwealth, adicătelea o confederație de stat micuțe dar Mândre în ceea ce reprezintă specificitatea lor.
    În Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe, (acronim CSMȚ) vor intra următoarele provincii rumânești, care or să se rupă definitiv de ticăloșia și nelegiuirea din Statul Securist Valah – Raiaua și Colonia Penitenciară Rromânica:

    1. Regatul Transilvan Unit al Clujului și al celor Șapte Scaune Săsești
    2. Bukowina (protectoratul Bukowinei, Buchenland)
    3. Țara Maramureșului (sau Maramureș, Marmaros, cu rang de Voievodat)
    4. Crișana (cu rang de Cnezat)
    5. Banat (cu rang de Regat)
    6. Cele Șapte Scaune Secuiești ( sau Ținutul Secuiesc, Székelyföld, Szeklerland)

  23. Nu!
    Nu intru în polemici situate din start de pe poziții inegale!
    Ce am avut de spus, am spus* cu subiect și predicat, clar, limpede și fără posibilitate de interpretare.
    Iar dacă nu vă astâmpărați, uăi „”golanilor”, dau fuguța la blogul meu archivă, scoț din scrinul cel prăfuit postarea din dec 2017 „”Commonwealth-ul mioritic sau Comunitatea Statelor Mâțâțăle și Țâflișe” cu care… V-AM RUPT PE GENUNCHI! (ai aclo la enumerări de te sătulești)

    ––

    Iar când am spus că ar fi ocazia de făcut un „ouț”, nu mă refeream la găina Maistrului Ion Coroiu care naște pui vii, ci mi-aminteam de o sugestie destul de clară a Czarului Putin I cel Groaznik, de acum ceva ani ( de la începutul tărășăniei din Ukraina), când spunea că interesele Rusiei se opresc la Nistru* = incitație evidentă la România de a abandona pragmatic atitudinea de chihuaua nevrotic, ce chelălăie aiurea stârnit din lesă de Dresorul Yankeu.
    –-
    * amu ce-i drept că orice om înțelept nu poate lua chiar de bune tot ce zice Czarul, că doar a rămas intabulat în folclor o zicală:

    Întrebare:„Până unde se întinde Russia?
    Răspuns: „Până unde vrea ea!”

  24. Precizarea de mai sus este STRICT LIMITATĂ din punct de vedere arhivistic, istoric, literar și semantic.
    Orice alte disertații adiacente, fundamentate pe cu totul alte criterii decât cele enunțate, nu sunt acceptate.

    Și așa comunicarea este oleacă criptică, și așa frânturile de informații lansate lasă o nedorită urmă de emfază elitistă.
    Hai să nu producem confuzie și mai mare, utilizând expresii cu sensuri anapoda denaturate.

  25. @Edelweiss – Ivory Tower Archiver

    Cum arata GEOGRAFIC-spatial-LEGAL Romania „dodoloatza” in 1944 …atentie: 22 august ?

    Te-ntreb pentru ca-s curios daca le chiar sti sau le doar insiri ? :D

  26. Pentru o corectă interpretare semantică a expresiei „România Dodoloață”, trebuie să reamintim circumstanțele în care acestea au fost enunțate: ”trăască România Dodoloață a fost expresia unui copil din Lancrăm, satul natal al lui Lucian Blaga, și a fost rostită imediat după realizarea Marii Uniri de la 1918.
    Dealtfel expresia a fost păstrată memoriei tocmai prin relalarea lui Lucian Blaga.

    Acum mergem la orice hartă și analizăm componența României Dodoloațe.
    pentru o mai lesnicioasă înțelegere, inițial enunțăm regiunile administrative și apoi creionăm regiunile istorice care intră în componența acestor regiuni:

    – SUCEAVA
    – PRUT
    – NISTRU
    – DUNĂREA DE JOS
    – MAREA

    – SOMEȘ
    – MUREȘ
    – BUCEGI

    – TIMIȘ
    – OLT.

    Care erau regiunile istorice care alcătuiau această structură administrativă?
    – BUCOVINA
    – BASARABIA CU ȚINUTUL HERȚA
    – MOLDOVA
    – DOBROGEA CU CADRILATERUL
    – MARAMUREȘ
    – TRANSILVANIA
    – OLTENIA
    – CRIȘANA
    – BANAT

    Așadar, România dodoloață înseamnă ROMÂNIA ROTUNDĂ (dodoloț / -oață = dodoleț / -eață = ROTUND / ROTUNDĂ)

    Cred că ar fi de un minim bun simț de a nu invoca acest admirabil copilărism în vremurile actuale, când România este de o ciuntă hidoșenie!

  27. @mishteaux

    Aveam Transilvania daca nu era pactul secretizat intre R. Mihai si Stalin + „23 august”
    sau ramanea la starea de fapt …adica a cui era in momentul ala (23 august: 1944) ! Multi vad , multim mint, putini pricep ! ;)

  28. Personal avand acces la „multe cele” spun doar atat !

    Documentul ala intre Stalin si Regele Mihai … trebuie (INCA) tinut secret de rusi !
    Daca rusi-l publica … multe chestii se vor lamuri „cum nu trebuie” !
    – – –
    Asta referitor la : „Romania dodoloatza” de azi !

    Se exista printre „prostii lumii” … o cantitate infinitezimala de genii care
    fac (din motive doar de ei stiute!) pe prostii !
    Prostii nu-s constienti de asta :D !
    Si e bine asa !

    :P

  29. mishtokarule

    esti un „mar stricat” care pus intr-un cos cu mere bune
    multe ai sa strici

    !:(

  30. @the master of your mind

    Cu ce DRAC n-am „infratit” acum , pe ce punte suntem
    si
    CAND ajungem la mal ?

    PS: Unii zic ca Romania si-a tradat „partenerii strategici” cand a intors armele contra lor, in 1944 (23 august)
    alti spun ca daca nu „tradam”
    N-AVEAM acum: ROMANIA DODOLOATZA !

    (care, cine are dreptate … istoric-retrovizor privind ?)

  31. @Myseby (by Edel)

    Ai auzit de deviza de suflet a romanului:

    „fa-te frate cu dracul(oricine-ar fi el) pana treci puntea !”

    Daca nu … re-citeste istoria Romaniei !

    (de la unul c-un parat IQ>145 !)
    :D

  32. Io* zic să ne prefacem că alergăm și apoi să ne împiedicăm.
    (după tipicul găinii pragmatice: dacă alerg – zice cucoșul că-s pruoastă. dacă stau, zice că-s koorvă. Nu mai bine…. mă împiedic?)

    De ce zic să ne prefacem și să ne lăsăm bătuți (era să zic alt cuvânt dar nu-l publică adminul)

    Fiindcă în istoria celor 2 WW ale secolului XX, există un mare paradox: în primul, zice-se c-am fost…. bătuți.
    Ș-am făcut România Mare.

    În al doilea rezbel, bat clopotele în dungă precum cică am făcut parte din tabăra învingătorilor.
    Ș-am luat-o pe cocoașa noastră de învingători de nu ne-am văzut: lipsă la apel Basarabia, Bucovina de Nord, Herța și Cadrilaterul.

    În concluzie: nu mai bine ne împiedicăm?
    Poate facem un ouț. ( ouț = O Românie Dodoloață)

  33. Normal că după așa calamitate de trăscău, USS Mount Witney cu prova oleacă cam apropiată de pupa Fregatei Maria o luat-o într-o direcție, să colaboreze ei oleacă așa la standarde NATO mai strânse, iar Fregatul Fedinand o luat-o în direcție opusă, să se ducă să borască oleacă și să-și mai limpezească sala cazanelor.

    Mai zice cablograma marinei ruse că le-o luat câteva zile lui USS Porter și celorlalte barcazuri participante la exercițiu să-i caute, să-i găsească și să-i remorcheze la odgon pe cei 3 petrecăreți NATO cu motoarele avariate de mahmureală acută.

    Asta-i ce s-a aflat din descifrarea capturilor electromagnetice, dar nu-i și musai să fie adevărat.

    Gura lumii ș-a presei multe păcătoșenii mai scornește!

    Mai continuăm decriptările, poate s-o încurcat careva la separarea canalelor de transmisie de-o ieșit așa năzdrăvănie navală.

  34. NATO military exercises in the Black Sea nov. 2021 (sources)

    I-auzi oleacă de știri capturate prin inducție electromagnetică de la un cablu rusăsc de comunicații submarine:

    Cică cu ocazia manevrelor neplanificate din Marea Neagră, USS Mount Whitney dimpreună cu Fregatul Ferdinand și Fregata Maria o cam făcut-o de oaie.

    Cică USS Mount Whitney o vrut să pară gentilom și i-o invitat pe toți la aniversarea lui de 51 de ani (el fiind bornat în 1970).
    Cum majoritatea navelor erau puștani cu caș la gură, pe cale de consecință că erau de cart în exercițiu, singurele care n-aveau nici un rost pe-aclo, la cât de hârburi erau, o fost moșu Ferdinand și mătușa Maria, ambii trecuți binișor de 35 de ani.

    Amu zice cablograma rușilor că o îmblat lerla cei trei bețivani marini din port în port și din dugheană în dugheană așa că s-o cam matafoxat binișor și nu mai vedea niciunul cu limpezime ce dracu arată busola-n habitaclu.

    Unde mai pui că odată, când stăteau cei 3 adunați așa lângă un banc marin, să poștească un joint ascuns de Whitney în căptușeala caschetei, lângă ei s-o oprit un submarin nuclear rusăsc, cu toate semnele de identificare șterse, iar în loc pus un steag negru cu două butâlci încrucișate, pe care scriea în engleză: NAVY MOONSHINERS LTD.

    Bineînțeles că gnidele rusăși ș-o bătut joc de petrecăreții navali și le-o lăsat ăstora, în loc de votcă Stalicinaia, o poșircă de etilen glicol folosită la ștergerea parbrizelor submarinului, amestecat cu alcool metilic ucrainesc.

    Le-o luat paralele la fraieri și s-o ușchit rușii, scăpându-se pe ei de râs.

  35. Transformați teritoriul țării în linie de front și mai dați și atâția bani pentru asta? Unde ați învățat voi tactica militară, măi generali- senatori – pensionari de lux și cu pretenții de prim – miniștri?

  36. Pentru cine are urechi să audă!, domnul președinte al Federației Ruse Vladimir Putin transmite: -Dincolo de “linia roșie” prin înțelegerea de la Malta suntem îndreptățiți, când credem de cuviință să dam cu bombe și rachete. Păcat că cărăcalenii din vecinătatea Bazei Deveselu, constănțenii din vecinătatea bazei Kogâlniceanu și sibienii cu Centrul NATO operațional din 2022 nu au aflat de “pierderile colaterale” și dorm inconștient de liniștiți având pernă butoiul cu pubere. Ce am primit pentru riscul major Deveselu? Datorii de miliarde pentru armament concepție 1980?, Traian Băsescu și Klaus Iohannis președinți?, promisiuni de unitățile 3 și 4 Cernavodă pe împrumut de 10 miliarde, dar obligatoriu licitația o câștigă firme din USA, sau mai bine Uzină de microcentrale electrice nucleare, uzină care de ce BIO este nu primește aviz de funcționare în USA și nici UE? Am ajuns fraierii și proștii lumii! Unde ești patrioate L. Orban care slugărind pe președintele Iohannis ai pus umărul acestor nenorociri că rămâi prim ministru pe viața?

  37. Să fim realiști. În cazul unei confruntări armate, prima dată mor soldații, apoi caporalii, sergenții, locotenenții și tot așa, pină la generali care de regulă scapă nevătămați plini de medalii și glorie. Cine este generalul? Unde ne este locul în ierarhie?

  38. Rusia(dupa implozia URSS pusa la punct de Gorbaciov care a dat Rusia dpdv teritorial cu 200 de ani inapoi) nu a dat garantii de securitate noilor tari aparute (Lituania,Estonia,Letonia,Moldova,Ucraina,Belarus) si celor foste comuniste, pentru ca milioane de rusi au ramas ‘captivi’ in aceste tari si soarta lor preocupa conducerea Rusiei
    Rusia a aruncat aceste tari direct in bratele NATO, oamenii vor pace,nu conflicte permanente,pe bazele politicii unui fost imperiu ..

  39. @ just .. Evident e bine că poți citi, insă ar fi cazul să și pricepi ceea ce citești, să o poți pune in context in cunoștința și a altor evenimente.. Ești român bre,. la ce m-aș aștepta..

  40. Polii s-au schimbat, ideologiile la fel, iar noi latram ca proștii impotriva rușilor deși dictatura si totalitarismul vin evident din Occident.

  41. …Nu învățăm și GATA! În 1941 CONDUCĂTORUL a spus ,,….Ostași ,vă ordon treceți PRUTUL” Și l-au trecut iar după RECUPERAREA BASARABIEI NU S-AU OPRIT-AU TRECUT ȘI NISTRUL ! Și ce-am realizat :sute de mii de morți,o retagere de groază,o ocupație normală de către puterea câștigătoare,alte mii de morți în ,,TATRA”. Ne-au făcut-o nemții ,acum au început să ne facă AMERICANII! dar nenorocirile vor fi catastrofale ,nu va mai fi loc de locuit și ..nici locuitori !!! Și nu ne uităm la Ungaria -pierzătoare în ambele războaie-dar–citiți despre UNGARIA și vedeși!!!

  42. Meri la ziarul american de limba romana ,Adevarul.Ziarul CIA. Acolo poti sa mananci cu polonicu ,contra rusilor.
    Pe Cotidianul comenteaza oameni care gandesc cu capul lor,nu slugoi.

  43. Adevăratele valori care trebuie apărate azi sunt cele ale unui conservatorism sănătos: familia normală, credința creștină și cultura națională. Demagogia cu apărarea „valorilor” este un simplu pretext, o perdea de fum care ar trebui să acopere adevăratele intenții ale SUA, de a ocupa și jefui de resurse naturale mai întâi periferia Europei, unde suntem situați și noi, iar mai apoi zone întinse din Eurasia, Rusia și China. Faptul nu va fi posibil fără un teribil război devastator și posibilitatea izbucniri unui război în care să fie folosite arme nucleare este acum mai aproape ca niciodată.

  44. Lumea asta a inebunit aproape total…
    Nu ne mai ajunge Covid- îl !?
    Nu ne mai ajunge criza economica!?
    Am ajuns sa nu mai vedem pădurea de copaci!?
    Asta ne mai lipsește acum: o confruntare armata directa intre NATO ( SUA) și FEDERAȚIA RUSA ..
    Pe pariu că doar cei mici vor plăti nota de plata?

  45. S-a supărat kaghebistul de la Kremlin ca nu poate amenința cu rachete România , Polonia și țările din preajma . Asa cum procedează când își pune cizma in gura ucrainienilor

  46. Amplasarea rachetelor terestru este invechita. Acum se pun bolovani in sateliti si se descarca in caz de razboi in capul inamicului. Se distruge un oras odata. Asa ca Putin nu are de ce se ingrijora. Anul trecut pe timp de pandemie au fost lansati 300 sateliti pe care i-am vazut noaptea pe la ora 23 cum treceau pe cer unu dupa altul ca un sir de margele. Ce aveau in ei Dumnezeu stie.

  47. Românu-i slugă proastă,. Eu de-aș decide să fiu cu rachetele in ogradă, să fiu țintă și amenințat, să nu am gaz la un preț corect, aș pune licuriciu la plată de n-aș mai avea grețuri cu PIB, sau pensii și salarii, sau să stau crăcănat, nehotărât intre viață și moarte..

  48. Noi românii ar trebui să ne pronunțăm categoric împotriva eventualității ca România să fie târâtă, într-un război care nu este al nostru, alături de Ucraina și împotriva Federației Ruse. Pentru că, în eventualitatea izbucnirii războiului, Rusia, care își va juca cu disperare cartea propriei sale supraviețuiri, este sigur că va riposta nuclear împotriva bazelor americane, iar zone întinse din apropierea localităților Deveselu, Kogălniceanu, Câmpia Turzii și Cincu din România vor fi transformate în imenese deșerturi radioactive.
    Semnați petiția on line: https://www.petitieonline.com/nu_dorim_s_mergem_la_rzboi_alturi_de_ucraina_impotriva_rusiei

  49. Asta-i din cauza ca ,,partenerii strategici,,au vrut neaparat un militar in persoana ,,gogosarului desertului,,aka Ciuca ca premier.Ghinion.Pacalicii nostri cred ca astfel au ,,rezolvat,,problemele economice,sociale si politice daca abat atentia populatiei asupra bau -baului rusesc la fel cum a facut Basexu la timpul lui.Na-i caldura ? Rusia e vinovata.Na-i produse alimentare? Rusia e vinovata.Na-i bani destui la pensii si lefuri? Rusia e vinovata.Pas cu Pas.Numai un talamb nu vede ca odata cu instalarea ,,gogosarului desertului,,Romania se indreapta spre un stat militarizat pe fata,printro lovitura de stat sau in uralele prostimeii.Ps.Ultima oara cand a fost adus un militat la putere sa faca ,,ordine,,aka Maresalul Antonescu ,totul a sfarsit cu bagarea Romaniei in fundul gol in conflictele altora.Ghinion.

  50. Prosperitatea si banastarea americana = pandemie + distrugerea industriei si agriculturii + pierderea populatiei active = romania poligon de tragere pentru armata rusa

  51. Gasputin e complice ori chiar e parte din înțelegerea transnațională a WEFDavos activata de liderii din complexul mulitar- politic occidental, care terorizează lumea de 2 ani.
    Gasputin îi ” pregătește” pe ruși prin vaxxinare pt NWO transhumanista, iar pe vecinii pierduți în negura capitalismului NATO prin bombardare cu propaganda oficială belicoasă ori prin bombardarea cu prețul la gaze/ petrol. Globaliștii sunt organizați. Au o ierarhie! Una tiranică! Calcă pe Constituții și chiar pe morți pentru implementarea agendei* lor malefice.Doar prin demonstrații pașnice vedem că nicaieri în lume nu s-a stopat agenda/propaganda asasinilor NWO ce înaintează nestingherit: mască, distanțare, izolare, lockdown, testare, vaxxin, stare de alertă, rapel, booster, certificat QR…

  52. Ei isi intaresc armata iar noi dam cu batzu’ prin gard ca asa ne impinge sorosh si rothschild. istoria se repeta pentru ca nu am invatat nimic din ea. suntem otraviti din aer intru exterminare la comanda platita de securimea tradatoare si criminala, pentru ca Romania sa devina tara-experiment de razboi. pentru asta este folosit teritoriul Romaniei acum. pentru razboiul nuclear ce va fi sa vina. pana atunci poolimea oificata trebuie rasa de pe suprafata pamantului, iar „supravietuitorii” cipati precum animalele. TREZITI-VA ODATA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.