Puţine vedete, mulţi oameni simpli

Poate dacă ar fi ştiut câtă lume o iubea, nu şi-ar mai fi pus capăt zilelor. Cel puţin aceasta a fost senzaţia pe care au încercat-o cei prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde o mare de oameni a îndurat cu stoicism căldura insuportabilă, ore întregi, pentru a-şi lua rămas bun de la Mădălina Manole.

Deasupra celor mai mult sau mai puţin apropiaţi, celor care au cunoscut-o prin cântecele ei, şi care şi-au exprimat plângând în hohote şocul unei pierderi neînţelese, s-a ridicat strigătul de disperare şi neputinţă al unei mame care refuza să accepte că fata ei frumoasă nu mai este. „De ce nu m-a luat pe mine? Iubita mea! Daţi-mi-o înapoi! De cine să mă rog să mi-o dea înapoi? Cine mi-o dă înapoi pe fetiţa mea? Daţi-i zilele înapoi!”, striga neîncetat mama artistei, cu privirea rătăcită, îmbrăţişând sicriul alb sau mergând haotic cu tabloul fiicei lângă sicriu.

Soţul Mădălinei îşi plângea în tăcere durerea. Nu a venit lângă sicriu decât în momentele în care mama cântăreţei era luată pe braţe şi dusă undeva, în spate, de medicii şi asistentele care vegheau înăuntru. Mai mult de două cuvinte nu putea lega fără ca plânsul să-l bufnească. Era mâhnit că oamenii o tot atingeau şi îi murdăriseră îmbrăcămintea şi le tot spunea jandarmilor să-i roage pe cei care vor s-o vadă să n-o mai atingă.

„Fată tânără, avută şi degeaba”

Coada care s-a format la uşa Casei Sindicatelor s-a mărit cu fiecare oră care a trecut de la depunerea corpului neînsufleţit al artistei în incinta clădirii, astfel că ora înmormântării a devenit incertă. Jandarmii au avut probleme serioase cu asigurarea ordinii, iar cei care se aflau înăuntru, stimulaţi poate şi de fundalul sonor, fredonau cântecele Mădălinei, care păreau mai frumoase decât oricând.

Copii, adolescenţi, tineri, oameni maturi şi cei în vârstă veniseră să o vadă pe Mădălina pentru ultima oară. După ce lăsau florile la intrare, gladiole sau trandafiri, ajungeau lângă sicriu, o priveau şocaţi pe Mădălina cea fără de viaţă, se închinau şi ieşeau plângând în hohote. Apoi comentau: „Fată tânără, avută şi degeaba”; „Ai văzut-o cât e de slăbuţă şi delicată?”; „Ce slabă era”; Ce frumoasă era”; „Păcat de tinereţea ei”; „Nu au machiat-o nici un pic”; „Săraca fată”; „Nu e schimbată tare”; „Era deshidratată”.

Artiştii prezenţi au fost mai puţini: Nico, Temişan şi Cotabiţă. Primarul pedelist al Ploieştiului, ploieşteanca Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, sau alţi politicieni aflaţi la putere nu s-au arătat la Casa Sindicatelor. „Probabil le-a fost teamă că vor fi huiduiţi”, spuneau ploieştenii.

Aproape toţi cei prezenţi erau oameni simpli, care şi-au dorit să o mai vadă pe Mădălina, având şi un sentiment că îndrăgita cântăreaţă le aparţine şi lor, nu numai familiei. Poate, în subconştient, voiau să vadă că şi stelele mor, că şi oamenii celebri sunt, până la urmă, muritori de rând, care se supun aceloraşi legi ale vieţii şi morţii, ale durerilor neînţelese. Şi că şi cei ajunşi pe culmile gloriei sunt la fel de nefericiţi ca şi ei.