Radu Drăgușin a revenit în lotul lui Tottenham, după aproape un an de absență. Jucătorul român a fost pe bancă la înfrângerea din campionat (1-2) contra lui Liverpool. Cum concurența pe postul său e una acerbă la Tottenham, fundașul român poate reveni în Serie A, camionatul care l-a consacrat.
Radu Drăgușin e dorit de trei echipe din Serie A
Drăgușin a ajuns la Tottenham de la Genoa, în ianuarie 2024. Londonezii au plătit 25 de milioane de euro, în schimbul său. În ianuarie 2025 s-a accidentat grav într-un meci cu Elfsborg, scor 3-0, din Europa League. A suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, iar de atunci nu a mai intrat în vreun meci oficial.
Acum, Napoli, Roma și Fiorentina ar putea să facă o ofertă pentru jucătorul român, în perioada de transferuri din iarnă. Cel mai probabil, va fi vorba de un împrumut pentru 6 luni, care să includă o clauză de cumpărare pentru finalul sezonului.
„Pentru ianuarie, formula de a o convinge pe Tottenham e împrumut cu clauză de cumpărare. Ce echipe? Potrivit informațiilor colectate de noi, Roma se poate gândi la Drăgușin, mai ales dacă englezii ar fi deschiși la ideea unei cedări. Napoli l-a apreciat mereu.
De Laurentiis l-a sunat înainte ca el să ajungă în Premier League. E de ținut sub observație și venirea lui Fabio Paratici (n.r. – fostul director sportiv de la Tottenham) la Fiorentina. Directorul sportiv îl știe și îl apreciază pe jucător și nu poate fi exclusă varianta unei încercări de a-l lua”, au scris italienii de la Tutto Mercato, citați de Gsp.ro.
Radu Drăgușin s-a lansat în fotbalul din Italia. El a jucat, mai întâi, pentru juniorii lui Juventus, apoi a făcut pasul la echipa mare. A mai fost împrumutat de clubul torinez la Salernitana și Sampdoria, înainte să fie cumpărat definitiv de Genoa.