Radu Miruță, ministru interimar la Transporturi, a respins în forma prezentată bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor feroviare CFR Călători și CFR SA. Ministrul motivând că acestea oficializau pierderi și datorii mai mari pentru anul 2026.
Ministrul a anunțat că a refuzat aprobarea documentelor. El cerut refacerea acestora pe baza unui plan „real, măsurabil și verificabil” de reducere a cheltuielilor, astfel încât anul viitor să aducă diminuarea pierderilor, nu majorarea lor.
CFR Călători
Potrivit lui Miruță, proiectul de buget al CFR Călători includea la capitolul „alte venituri” suma de 785 de milioane de lei, reprezentând fonduri estimate ca subvenție pentru serviciul public de transport feroviar, deși acestea nu sunt prevăzute în bugetul de stat aprobat.
„Practic, au fost trecuți în buget bani inexistenți, iar astfel, pe hârtie, pierderea companiei era transformată în profit”, a transmis ministrul, criticând ceea ce a numit o „cosmetizare a pierderilor”.
Oficialul a mai precizat că estimările au fost construite folosind tariful maxim legal pentru compensarea serviciului public. Legislația nu obligă statul să aloce nivelul maxim al subvenției.
CFR SA
În cazul CFR SA, Miruță a arătat că bugetul propus pentru 2026 prevedea o creștere a pierderilor de 32,9%, echivalentul a aproximativ 700 de milioane de lei. Ministrul a solicitat eliminarea sumelor fără acoperire bugetară legală, fundamentarea bugetelor exclusiv pe venituri reale și aprobate. Ministrul solicită prezentarea unui plan concret de eficientizare și reducere a pierderilor.
Ce spune sindicatul
Respingerea de către ministrul transporturilor, domnul Radu Miruță, a bugetelor propuse pentru CFR Călători și CFR SA readuce în atenție problemele grave și dezechilibrele acumulate în sistemul feroviar românesc. Solicitarea unui plan real de reformă și eficientizare este legitimă și necesară. Sistemul feroviar are nevoie de responsabilitate, transparență și măsuri concrete pentru reducerea pierderilor și creșterea performanței.
De parca trantorii armatei si politiei sunt pe profit.
Ochii, fața, oglinda sufletului. Cît de priceput vă pare ministrul? Dar poate s-a specializat, mai degrabă a prins vechime, la locul de muncă.
DAR AI APROBAT BUGETUL AEROCLUBULUI ROMÂNIEI, O INSTITUTIE SPORTIVA UNICA ÎN LUME, FINANTATA DE LA BUGETUL DE STAT, O ADUNATURA DE PARAZITI.