Rafila ”pune” CNAS pe medici

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a recomandat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să verifice „mai mult”, potrivit obligaţiei legale, modul de acordare a concediilor medicale de către unii medici.

„Concediul medical este un drept al oricărui angajat ca atunci când are o anumită afecţiune care face imposibilă desfăşurarea activităţii, să primească un venit care să îi permită să trăiască în acea perioadă în care este în concediu.

Primul lucru care trebuie făcut este să operaţionalizăm o prevedere legală care este în Statutul CNAS care are dreptul şi obligaţia să controleze acolo unde apare ‘un red flag”, adică cineva care prescrie extrem de multe concedii medicale sau cineva care beneficiază de foarte multe concedii medicale.

Sigur că există şi afecţiuni care sunt foarte serioase – oncologice, cardiovasculare, accidente unde e nevoie de concediu medical, dar lucrul acesta trebuie verificat mai mult”, a spus Rafila joi seară, la Antena 3.

  50 de controale în 42 de judeţe

„Nu este în niciun fel stimulativ. Cred că aceasta este calea care ar trebui să ţină puţin sub control o eventuală prescriere în exces a concediilor medicale de către unii medici.

Dar nu aş vrea să plecăm de la premisa că lucrul acesta este sistematic, ci că el poate să apară, trebuie verificat dacă există sau nu circumstanţe reale de prescriere extinsă a concediului. Până la urmă, plătitorul trebuie să controleze acest lucru, adică CNAS, şi să ţină controlul cheltuielilor pe care le face”, a adăugat Rafila.

El a precizat că aproximativ 6 miliarde de lei s-au plătit pentru toate concediile medicale acordate în anul 2022. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Generatia noasta a invatat. Carte. Nu a fost timp, asa cum stiti, pentru „invarteli”.

    Din pacate, oamenii au prostul obicei sa nu fie roboti: se imbolnavesc, uneori.

    „Omul Sanatos este un concept”, cel putin asa am invatat, in acelasi an, cum si Excelenta Voastra a invatat, Domnule Ministru! Am fost in „alta” serie.

    Sanatate Dumneavoastra si tuturor celor cei aveti in suflet !

    P.s. Felicitari pentru cel mai..longeviv Mandat!

    Respect!

  2. Motanul f.t. și el țipă, așa și cu voi escrocilor din politica de lux, ai voștri au concedii medicale peste limita admisă 180 zile și Urlați la cetățeni, cetățeni care cine știe cum se întâmplă să ajungă la maximum 150-160 zile concediu medical dar doar cu internare! Cetățenii obișnuiți nu au tupeul sa santeze, să pună presiune sau să îl forțeze pe medic sa ii de-a concediu medical, da voi scârbele naibii de lux, vă permiteți orice! Caută în până prostului colegii lepre din clanurile organizate politic în guvern- tuta de la justiție a recunoscut că a avut enorm de multe zile concediu medical peste limita legală, în parlament, în primarii unde curg infracțiunile pe banda rulanta, și primarii stau cu anii in concediu medical sa nu poată fi agățați, anchetați de procurori sau strânși cu usa de jurnaliști.

  3. Unii iau c.o. și pleacă sa munceasca afara. Cei in c.o. ar trebui sa stea in casa nu sa meargă în Dubai contra spaga la doctor.CNAS ar trebui sa plătească medicii de stat degeaba după numărul de servicii prestate lunar nu după spaga data la angajare!

  4. Bravo domnule doctor și ministru Rafila! Deci creșterea de salarii în sănătate va fi;
    – 8% pt medici,
    – ⁠20 % pt rezidenti (indiferent de an);
    – ⁠TESA 20%
    – ⁠asistenti 35%
    – ⁠statisticieni/registratori 20%
    – ⁠personal auxiliar 25%”
    Medicii cea mai minusculă creștere!!! “Ordinul asistenților” 35% ? Adică medicii care fac ca structura existe capătă 8% și ceilalți până la 35%. A mai încercat PSD acum câțiva ani o asemenea ticăloșie electorală cu creștere de pensii și a respins-o Curtea Constituțională. Acum medicii nu vor zice nimic? Sigur iară cei mai câștigați vor fi Casa de Asigurări de Sănătate, această sinecură uriașă și inutilă pe o care-i puneți acum să dea amenzi medicilor din spitale, medici sufocați de lipsa de personal, de tembelismul și inconștiența multora din cadrele medii, pentru care răspunde medicul, că Sindicatul SANITAS ca să înțelegi pe cine reprezintă, vezi grila creșterilor de salariu Ciolacu-Rafila.

  5. Nu va faceti probleme ca ,,vaccinul’’ este sigur – omoara fara gresh ! Ca au fost eutanasiati militienii si idiotii de pe ambulante, cei care au stresat oamenii cu sirenele de pe salvari si de pe masinile de Militie vopsite in culorile steagului Ucrainei NAZISTE, nu este nicio paguba. Nici dupa ceilalti IDIOTI vaxati nu plange Dumnezeu, ci se bucura Dracu ‘. Pandemia de PROSTIE nu va putea fi eradicata niciodata !
    ,,Ordinele de vaccinare impuse în 2021 polițiștilor și lucrătorilor de la serviciul de ambulanță, în Queensland, au fost ilegale, a decis Curtea Supremă a Australiei. Judecătorul Glenn Martin a constatat marți că ordinele de vaccinare COVID emise de comisarul de poliție din Queensland, Katarina Carroll, în decembrie 2021 au încălcat Legea drepturilor omului. De asemenea, Martin l-a criticat pe directorul general al serviciului de Sănătate din Queensland, dr. John Wakefield, pentru că a impus ordine de vaccinare la fel de ilegale. „Nici comisarul, nici dr. Wakefield nu au acordat atenție seriei posibile de soluții. Fiecăruia i s-a prezentat propunerea de vaccinare obligatorie, fără a exista argumente întemeiate împotriva mijloacelor alternative de reducere a infectărilor și a formelor de boală”, a declarat Martin în decizie, potrivit infowars.com. Justificările comisarului și ale directorului general pentru ordinele de vaccinare obligatorie la locurile de muncă au fost, de asemenea, „scoase din context” și „nu sunt susținute de dovezi”.’’ https://youtu.be/jCQ1CBojRoI https://youtu.be/VIVFgiw2CmE https://www.theaustralian.com.au/nation/politics/queenslands-unlawful-covid19-vaccine-mandate-ruling-just-tip-of-the-iceberg-experts/news-story/37435eb2aa0d983422c42734bde381d0

  6. @ Probabil că e de verificat și cu îndatorarea publică și bolile cronice , grave, epidemii, pandemii, ”condiționări”, ”stimuli” , ?

  7. @Mihai:
    „Nu va faceti probleme ca ,,vaccinul’’ este sigur – omoara fara gresh ! ”
    Ma scuzi ca te lovesc asa din scurt, dar tu nu esti ortodox? Cum vine chestia asta ca ti-e frica sa mori?

  8. Miorita, se vede ca te-a afectat rau vaccinul si inca nu intelegi ce ti s-a intamplat.
    Nu are niciun inteles ce ai scris.

    Cu siguranta nu ai inteles nimic din articol asa ca mai citeste-l inca o data, integral, si apoi revino cu precizari inteligibile. Unde scrie ca mi-ar fi frica sa mor ?
    Daca ma pazesc de IDOTII vaccinati insemana ca nu accept sa mor ca prostul infectat de retardati.
    Numai Dumnezeu este cel care imi hotaraste soarta, nu IDIOTII eutanasiati cu arma biologica numita ,,vaccin”.

    Daca esti vaccinata iti meriti soarta. Boala din vaxati se transmite la nevaxati prin transfuzii de sange, saliva, transpiratie, secretii vaginale – sperma, halena.
    Daca esti vaxata si faci sex cu nevaccinati ii omori cu zile si asta inseamna CRIMA cu PREMEDITARE, pentru ca stii ca esti cu boala in tine si cu pecetea 666. Verifica cu telefonul pe bluetooth, si daca iti apare un cod fara marca vreunui device inseamna ca trebuie sa-ti pregatesti locul de veci.
    Mergi in cimitir si vei descopei ca multi morti vaccinati sau infestati nu au scapoat de codul bluetooth nici in mormant. Vei descoperi in care morminte sunt mortii care au primit pecetea si au ajuns la Dracu’.
    Pandemia de PROSTIE nu va putewa fi eradicata niciodata !

  9. Rafila demisia! Cu mentalitate bolsevica, tu fiu de tortionar, n-ar trebui nici sa practici medicina. Dupa nenorocirea de la Siptalul de boli infectioase de la Ploiesti, ai avut tupeul sa declari ca a fost un accident, nu malpraxis.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.