Raluca Turcan: Am semnat ordinul pentru Penitenciarul Pitești

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă miercuri că a semnat ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Piteşti, fosta închisoare a deţinuţilor politici, situat în Piteşti.

”Am semnat ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Pitești – Fosta închisoare a deținuților politici, situat în Municipiul Pitești.
Astfel, Penitenciarul Pitești este inclus în Lista Monumentelor Istorice și i se conferă regimul de monument istoric de grupă A.
Închisoarea de la Pitești este o amintire dureroasă, dar și o mărturie a forței spiritului uman de a rezista și de a se opune opresiunii.
Clasarea Penitenciarului Pitești este un moment deosebit de important în încercarea de a conștientiza și recupera istoria recentă a României. Povestea închisorii de la Pitești și a Experimentului Pitești ajută la cinstirea victimelor și a curajului celor care au luptat împotriva nedreptăților regimului comunist. De asemenea, recunoașterea Închisorii drept monument istoric îi reconfirmă poziția ca simbol al luptei împotriva opresiunii comuniste în România și simbol al protejării valorilor democratice”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.
Recomanda 5
Author

18 Comentarii

  1. @Emile,
    “Cu fruntea lipită de zid
    Să simtă copilul ce-nseamnă Partid.”

    in original e cu 2 lipiri,

    Cu fruntea lipită,
    lipită de zid
    Să simtă copilul
    ce-nseamnă Partid.

    -e cu iz de bunga-bunga,nu?
    (impinsu lutului la deal,
    pentru aia care inca nu inteleg….)
    Să simtă copilul ce-nseamnă Partid.”

  2. @mihail care sunt victimele Comuniștilor 120 de milioane ? ce dracu balivernezi ? Îți atrag atenția că acum 50 de ani pe glob erau 1 miliard de oamenii … adică comuniștii au omorât 12% din populația Lumii ? Vezi china e comunistă …in zilele noastre …este pe minus ?

  3. In 1945 a avut loc migratia legionarilor la cei 1.000 de comunisti nazariteni. Dupa 45 de ani s-a produs migratia inversa. La capete, extremele se intrepatrund.

  4. Daaa !
    Muzeul ăsta ar avea, însă, nevoie de o suprafață foarte mare.
    Să expui toate paturile prin care au trecut toate „putorile” din România, cum ar arăta ?
    Le am în vedere, desigur, numai pe cele din politică.
    Cu liber profesionistele proiectul ar fi irealizabil.

  5. Comunismul pe dracu! Victimele sunt doar propaganda burgheză.Uite cum arată o țară comunistă,uită- te la China! Toate victimile comunismului sunt împotriva fasciștilor și legionarilor care au luptat pentru Hitler și au sperat apoi ca îi salvează americanii.Ori americanii i- au vândut.Liberalii au înmiit mai multe victime,au lăsat pe mulți muritori de foame,au inburghezit lichelimea,au colonizat și ucis pentru bani.Și chiar de ar fi altfel Turcanca salteluța de partid isi face doar propagandă,nu face nici un favor culturii.Cultura inchisorilor ,vă râd si curcile ,iar monumentele sau castelele vechi ori le fură ori le paraginesc si le vând străinilor.

  6. Iar te noteaza TV Oastea Domnului Voiculescu (mi-a placut denumirea CNN), renumita procuroare Oana Zamfir nu doarme,iar il tortureaza pe Busoi cel Prost
    Turcano,iti aprinzi paie in cap cu PCR!

  7. Capitalismul a facut 600.000.000 de victime. Vreo 6.000.000 le – a ars de vii in cuptoare…. In Romania doar capitalismul antonescian a ucis 350.000 de oameni prin Holocaust si circa 3.000.000 prin
    Armata fascista de ocupatie a Rusiei ..Comunismul nu a pornit nici un Razboi Mondial. Comunismul a distrus Colonialismul clasic, Sklavia si Comertul cu sklavi….Neocolonialismul de azi va fi distrus de Comunismul din viitor…..Comunismul roman de dupa 1945 a bagat la puscarie prin Justitia romana maximum 2.000 persoane, din care 1.900 erau Criminali de Razboi ramasi nejudecati. Cateva zeci de persoane condamnate au murit in inchisoare lw Aiud si acestia majoritar Criminali de Razboi ramasi nejudecati….Comunismul nu a luat Averea de la unul ca sa o dea la altul, Averea a luat – o Statul, iar Statul inseam sa milioanele de romani…

  8. Pentru astfel de turcane s-a creat urmatorul test:
    – Venea o moara pe Siret.
    – Cine o moara pe Siret ?
    – Venea !
    Bine ca nu s-au conservat ideile de acolo.

  9. Se vorbește și despre crimele comunismului ; și despre ale războaielor mondiale ; și despre ale lui Napoleon; și despre ale comerțului cu sclavi ; și despre ale colonizării Americilor etc
    CUMPLIT ESTE CA OAMENII / OMENIREA NU SUNT IN STARE SA LE PUNĂ CAPĂT !
    SUNT LIDERI, FORTE POLITICO-ECONOMICE SI MILITARE, STATE CARE VOR CUCERIRI SI RĂZBOAIE.
    – De ce s-a ajuns la conflictul din Ucraina ?
    – De ce nu se mai acționează pentru înțelegeri-tratate de pace, dezarmare etc, ci, din contră, pentru înarmare masivă și conflicte ?
    – De ce , de ce …

  10. Comunismul a făcut peste 120 de milioane de victime, cam de 4 ori mai mult decât ale naziștilor. Întrebare: oare ni se ascunde ceva prin faptul că se vorbește prea mult de crimele naziștilor, iar despre comunism și crimele sale foarte puțin?

  11. Nu înțelegem bine , dupa ce ca tovarașa Țurcanu a făcut ca Ilici- KGB școala la rusi , are acțiuni identice cu AUR. Tovarașa a semnat ……sa conserve penitenciarul …..unde bla, bla, cuvinte pentru care se autopalmuieste acasă cerând scuze agenților rusi care roiesc in România , cea cu baze US Army in țara plus baza militară cu trupe ale UE. Tovară Țurcanu , in fara se ,performanțele obținute la sala de Fitness din ministerul Muncii mai ai vreo realizare. Nici macar nu ai curiozitatea de a afla ce spun romanii despre ,,lupta “ ta cu viitoarea lege a salarizării care nu va fi gata cat la putere va fi FSN – grupul de la Nisa. Dacă ai avea rusine te- au retrage , ca vorba aceea ai ce mânca si îmbracă toata viața. Ai o obrăznicie tipica comunistilor . UOOOOOOO ! La Moscova cu tine si acoliții tai !!!!

  12. Penitenciarul Pitesti trebuie conservat deoarece aici vor ajunge toate lichelele politice din ultimii 33 ani, costumate la mishto cu guler alb si cravata si cu aere de adanca intelepciune si onestitate – ei fiind niste hoti marunti de buzunare romanesti ! Lista este lunga, speram sa-i inghesiuie cate 2-3/celula, hraniti cu apa si paine. Proasta din poza cu Petrov ar completa lista…

  13. În comunismul de tristă amintire am învățat cum comuniștii au transformat închisorile în Universități. Era vorba de Doftana. Și viitoarele investitoare și luptătoare în societatea civilă și partide istorice de după Revoluție ne recitau pătrunse poezia ce am trăit-o cu familia la busculadele de la cozile de ouă sau margarină:
    “Cu fruntea lipită de zid
    Să simtă copilul ce-nseamnă Partid.”
    Dar și în relatările după 1990 ai multor deținuți politici au fost despre cum marii oameni de cultură care au fost colegii de celulă au făcut cu ei universitate. Acum în democrația UE transformăm închisorile doar în muzee. Casa din Sibiu în care a poposit în anul 1848 Avram Iancu în drumul din Târgu Mureș, aflată la 100 m de sclipitoarea primărie, unica clădire din centrul Sibiului nerenovată lăsată cu voia într-o situație batjocoritoare, pe lângă care a trecut de ne numărate ori doamna Raluca Turcan, nu o preocupă. S-au poate nu știe, fiindcă placa memorială este acoperită de vreo 10 ani de tunelul de scânduri de pe trotuar.

  14. Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, să redeschizi acest penitenciar pentru toată șleahta de nenorociți care au distrus România, în 34 de ani : președinți, miniștri, parlamentari, politicieni, profitori îmbuibați ai acestor ani etc

  15. Acum, tot la vorba lui Vadim ajungem :
    „Nu mă sperie ministrul culturii. Mă sperie cultura ministrului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.