Fetiţei rănite în accidentul care a avut loc duminică seară pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, i-a fost amputat piciorul, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.
„Din păcate, la câteva ore de la operaţia de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol. Astfel că s-a decis, de urgenţă, îndepărtarea membrului inferior afectat”, a explicat medicul.
Starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorată faţă de ziua precedentă, fiind în continuare intubată şi ventilată mecanic.
„Astăzi, starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorată faţă de ieri. Este în continuare intubată şi ventilată mecanic”, a precizat medicul.
Accidentul a avut loc duminică seară, pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon.
Din primele informaţii, un băiat de 9 ani şi sora lui de 7 ani au ieşit împreună cu mama lor în Parcul Pantelimon. La un moment dat, când se aflau în parcarea de lângă parc, copiii au fost loviţi de o maşină, în care se aflau doi tineri, şoferul (17 ani) şi prietenul lui (19 ani).
Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare asupra băiatului de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.
Tinerii au fugit de la locul accidentului, însă au fost prinşi de poliţişti, după ce anchetatorii au vizionat înregistrările camerelor de filmat din zonă.
După ce a fost prins, şoferul de 17 ani a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar un magistrat a emis un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui.
Şi pasagerul din dreapta a fost reţinut de poliţişti, însă el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Conform prevederilor legale, persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu are permis este pasibilă de aceeaşi pedeapsă ca şi cel care conduce autoturismul.
O tragedie perfect evitabila, daca cineva s-ar ingriji sa-i taxeze cum trebuie pe producatorii de automobile, a contribuie cu 1% la infrastructura.
Ciolacule, fa-te ca lucrezi.
Cretinozaurii, crescuți de părinți cu vacanță permanentă.Sunt curios ce fier i-a încredințat tăticu …
Cam cati bani ar trebui sa-i plateasca toata viata fetitei familia idiotului acela carea lovit 4 masini parcate ca sa faca aceasta nenorocire ? La fapte care afecteaza toata viata pe cineva, nu trebuie raspuns cu o pedeapsa echivalenta, pe toata viata ?
Este adevarat ca daca Trump castiga alegerile, vom putea si noi sa-i trimitem pe ai nostri inapoi in Punjab?
Lipsa echipajelor de poliție în locuri vizibile, nu la pândă prin cotloane, încurajează toți troglodiții să urce la volan. Disciplina rutiera nu se rezumă la identificarea bețivilor si a drogaților, cazuri spectaculoase cu care sa se împăuneze „miliția”. „Milițieni”, stați prin intersecții, stați pe segmentele lungi unde se întrec șoferii, se șicanează, patrulați pe lângă trecerile de pietoni, sancționați în public pietonii, făceți-vă apariția prin parcările publice mari, fiți vizibili!
Politia locala in loc sa patruleze pe strazi, sunt de fapt protectorii acestor clanuri de interlopi de cartier.