– încercări de penetrare informativă a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul apărării şi securităţii, cu derularea de acţiuni pentru obţinerea informaţiilor de interes;
– culegerea de informaţii referitoare la măsurile dispuse de România în contextul conflictului din Ucraina, privind exerciţiile naţionale şi multinaţionale desfăşurate, prezenta aliată pe teritoriul naţional, tehnica şi echipamentele din dotare;
– penetrarea infrastructurilor critice de comunicaţii şi informatice;
– subminarea, prin dezinformare şi propagandă a încrederii românilor în Armată şi aliaţi, în factorul decizional şi în capacitatea instituţiei militare naţionale de a-şi îndeplini misiunile, prin derularea unor acţiuni asociate agresiunilor informaţionale.
Raportul CSAT arată că ”Federaţia Rusă a fost principalul actor politic şi militar implicat în toate dosarele de securitate din vecinătate. Provocările de natură militară au continuat să fie generate de actiunile Moscovei pentru prezervarea şi consolidarea influenţei asupra statelor din acest areal şi pentru proiectarea propriilor ambiţii geopolitice”.
neau studiat panourile si infrastructura electrica +sistemul de telecamere stradale ..ptr corelarea datelor cu cele cu care ne spioneaza din sateliti:
in cazul unui atac isi coreleaza atacurilor asupra nodurilor sa ne lase fara electricitate
probabil au fost curiosi in orasele unde avem aeroporturi care sunt nodurile alimentate cu electricitate si care sunt autonome(in cazul in care ii intereseaza blackout pe radar si alte instalatii)