Războiul din Golf: Zarurile viitoarei crize au fost aruncate

”Zarurile au fost aruncate pentru restul anului în privința a ceea ce se va întâmpla pe piețe”, a spus șeful companiei petrochimice Dow, la o conferință organizată de S&P Global, la Houston. ”Este ca acea criză din lanțurile de aprovizionare în timpul COVID. Se poate întâmpla peste 250-275 de zile, nu va fi ceva instantaneu”, spune Jim Fitterling. Dow este a doua companie din domeniu din lume, după BASF.

Zarurile viitoarei crize au fost aruncate

”Mare parte din atenția globală se concentrează pe petrol, gaze naturale, îngrășăminte și chiar heliu pentru semiconductori. Dar aproape 20% din capacitatea petrochimică globală este blocată din cauza închiderii Strâmtorii Hormuz de către Iran”, spune Fitterling, potrivit Fortune.

Uzinele petrochimice din Statele Unite se bazează în mare parte pe etan derivat din gaze naturale ca materie primă principală, care nu este afectat direct de război. În Asia și în mare parte din Europa, se utilizează nafta pe bază de țiței ca material de bază. Și aproape jumătate din aprovizionarea cu nafta a Asiei trece prin Strâmtoarea Hormuz, a menționat Fitterling. El vorbește deja despre o economie globală cu două viteze, în funcție de dependenta mai mare sau mai mică a industriei petrochimice de hidrocarburile din Golf.

Chimicalele sunt în toate, criza va veni în magazine

Multe uzine asiatice declară forță majoră și reduc drastic producția deoarece nu pot obține nafta, a spus Kurt Barrow, vicepreședinte S&P Global Energy pentru cercetarea petrolului, combustibililor și chimicalelor. „Vedem forța majoră a uzinelor din Asia, dar încă nu vedem lipsurile în magazine”, a declarat Barrow pentru Fortune. „Dar există acest potențial. Chimicalele intră în toate”.

Agricultura poate fi lovită de o criză globală a îngrășămintelor chimice, cu efecte similare crizei aprovizionării cu cereale din Ucraina și Rusia, în primii ani ai războiului din Europa.

Agricultura depinde de un gazoduct și un port

Produsele petroliere sunt esențiale pentru îngrășăminte. Azotul este important pentru porumb, grâu și orez. Golful Persic este „motorul” mondial al azotului și amoniacului. Lipsa de uree ar putea scădea recoltele globale cu 40% într-un singur sezon. Producerea ureei depinde în proporție de 70–80% de gazul natural. Blocarea strâmtorii și pierderea gazului din Qatar din Qatar a dus la pierderea a peste 35% din ureea transportată pe mare.

Amoniacul s-a blocat după atacurile asupra instalațiilor GNL de la Ras Laffan. CEO-ul complexului spune ca reparațiile ar putea dura 3–5 ani. Qatarul a declarat forță majoră și a oprit complet producția. India, Pakistan și Bangladesh nu mai pot produce fertilizatori fără gaz qatarez.  Sulful, produs secundar în rafinăriile de GNL este transformat în acid sulfuric, vital pentru a produce fosfații necesari pentru agricultură. Fără acidul din Qatar, fosfații din Maroc și alte tari cu rezerve uriașe nu pot fi transformați in îngrășăminte. O parte din agricultura lumii depinde de un gazoduct și un port.

Din nou, criza este văzuta ca oportunitate ”verde”

Apoi apare problema heliului. Heliul este indispensabil pentru fabricarea semiconductoarelor. Este folosit ca agent de răcire pentru litografierea celor mai avansate cipuri din lume. Răcește și aparatele pentru rezonanta magnetică nucleara din spitale. Nu există substitut.  Qatarul furniza 30% din heliul mondial. Această sursă a dispărut de o lună de zile. Cei mai mari producători de cipuri din lume, în Coreea de Sud și Taiwan, își consumă în prezent rezervele strategice pentru 45 de zile.

Războiul pornit de SUA in Golf pare să distrugă economia lumii pentru următorul an. Există însă și viziuni optimiste, împărtășite  și la vârful ONU, cum că această criză aduce și un beneficiu – împinge lumea către un viitor mai sustenabil și curat.

Paradoxal, China este un exemplu. China arde mulți combustibili fosili și este un mare poluator. Asta însă pentru ca are sectoare, precum transportul și industria, axate pe energia fosilă. Însă capacitatea de producție de energie regenerabilă în China este de 50% din capacitatea totala de generare a energiei. Este peste UE și Statele Unite, iar acest lucru se observă în producerea de electricitate, care este 34% din surse regenerabile. În cazul UE, procentul este de circa 40%. În SUA, de doar 13%.

China, mai ”verde” și mai puțin dependentă decât am crede

Strategia „energie‑verde + infrastructură digitală” oferă Chinei un avantaj competitiv în comparație cu alte țări din Asia de Est și chiar cu aliații SUA precum Japonia sau Coreea de Sud, care sunt mult mai dependenți de importurile de energie din regiunea Golfului, arată o analiză publicată de Responsible Statecraft. Chiar dacă criza din Strâmtoarea Hormuz s‑ar încheia rapid, țările care depind de importuri de combustibili fosili trebuie să își diversifice sursele și să accelereze tranziția energetică.

Pe de altă parte, această tranziție generează îngrijorări strategice: dependența de China pentru tehnologie verde și componente critice poate crea vulnerabilități pentru alte economii. Exporturile chineze de tehnologii verzi și părți componente ridică temeri cu privire la controlul lanțurilor de aprovizionare și influența economică asupra țărilor importatoare. China este mai bine poziționată decât mulți cred pentru a face față crizelor energetice globale, datorită strategiei de diversificare și tranziție către energie curată.

America contraatacă prin Pax Silica

Reacția Statelor Unite este un ”parteneriat” pentru câștigarea cursei pentru inteligența artificială împotriva Chinei. Victoria, după cum o arată subsecretarul de Stat Jacob Helberg, ține de câștigarea cursei pentru inovație, a cursei pentru cota de piață și pentru asigurarea lanțurilor de aprovizionare (acolo unde China deține cvasimonopolul mineralelor rare). Cine sunt partenerii subliniați de secretarul de Stat american pentru această ”Pax Silica”? Israel, Qatar și Emiratele Arabe Unite. La finalul anului 2025 s-au alăturat Japonia, Coreea de Sud, Australia, Marea Britabie, Singapore, Grecia. Apoi, la începutul anului 2026 a urmat India. UE nu a semnat încă Declarația Pax Silica și este observator invitat.

Reactoarele modulare: avantaje teoretice și probleme practice

Un alt proiect american care are parte de o promovare mai intensă pe fondul crizei din Golf este cel al reactoarelor modulare, de tipul celor care ar trebui instalate la Doicești, în România. Prezentate ca o ”stea într-o cutie”, aceste reactoare au avantajele teoretice: pot fi fabricate în serie, transportate la fața locului și puse în funcțiune etapizat, reducând costurile și timpul de construcție.

Problemele reale sunt însă mari. Proiectul NuScale din Idaho, SUA, a fost anulat în 2023 după creșteri masive de costuri. Până la acest moment, doar Rusia exploatează un asemenea reactor mic. Lucrările civile mari, piscinele pentru reactoare și consumul de beton erodează avantajul modularității. Sustenabilitatea economică rămâne incertă. LCOE-ul estimat pentru SMR-uri este de 85 EUR/MWh, peste energia eoliană și solară. Producția în serie presupune cerere globală suficientă, care încă nu există. Analogia cu reactoarele navale este limitată: acestea operează în sisteme închise, cu resurse nelimitate, și nu reflectă provocările economice și de reglementare din sectorul civil.

Economia de modă veche își ia revanșa

Până la ”stele în cutiuțe” care să scape lumea de războaiele pentru murdarele hidrocarburi, vechea economie începe să-și ia revanșa”, spune Jeff Curie, analist la Carlyle Group, una dintre fețele de pe piața de capital a statului profund din SUA, care a ajuns la un acord pentru preluarea companiei ruse Lukoil, pentru a scăpa de sancțiunile americane. ”Nu poți printa molecule cu inteligența artificială”, spune analistul de la Carlyle. Iar analiștii de la Goldman Sachs, citați de Financial Times, îi dau dreptate. După începerea războiului din Iran, ”afacerile bazate pe active fizice au avut performanțe clar mai bune decât cele bazate pe software și alte modele de servicii”. Profitul a fost cu 35% mai mare.

Iar potențialul partener de negocieri al SUA în Iran, președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Ghalibaf, urmărește notele trimise de Goldman Sachs. ”Să vedem dacă reușesc să transforme presiunile americane în carburant la pompă – sau poate chiar să printeze molecule”, a scris aceste pe rețelele sociale.