Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu nu se înghit. Sunt multe motive. Întîi nu se suportă temperamental pentru că sunt asemănători – flegmatici, leneşi, înceţi. Ambii suferă de complexe de superioritate. Pntru ei chestiunea cine e cel mai tare din parcare e decisivă în ce priveşte relaţiile dintre doi oameni.
Iohannis patronează PNL de unde Tăriceanu a plecat să fondeze ALDE. Ca ex-lider liberal din zona PNL se aud numai vorbe rele. Tot ce a fost înainte e rău. Tăriceanu a fost şi premier, nu mai zic preşedintele PNL un număr de ani, de unde a fost basculat de Crin Antonescu într-un congres. Nici cu acesta Iohannis nu are o relaţie bună. Motivul a clar. Iohannis s-a aşezat în fotoliul lui Antonescu şi l-a scos din joc/politică pe chestiunea candidaturii la preşedinţie. Pe scurt, ce i-a făcut Antonescu lui Tăriceanu i-a făcut Iohannis lui Antonescu. E un joc de sumă nulă.
CV-ul lui Tăriceanu e mult mai consistent decît al lui Iohannis pînă cînd acesta a ajuns la Cotroceni. În el nu scria mai nimic, un primar de provincie şi atît. Cînd a ajuns la Bucureşti era un necunoscut în politica mare (asta a fost şansa lui pentru a fi ales). Inevitabil, între Iohannis şi Tăriceanu s-a declanşat un război al orgoliilor.
Întrebarea între cei doi rămîne cine este cel mai grozav!? Cine ia aplauzele!? Cine e mai popular, mai credibil!? Cine stă mai bine în sondaje !? Cine are mai multă putere!?
Ca să rămînă la masa de joc, Tăriceanu a sărit în barca PSD în momentul în care USL s-a destrămat. Fusese întotdeauna cel mai hotărît adversar al USL în cadrul PNL. A devenit cu acea ocazie partizanul ideei şi a declarat că proiectul trebuie să continue – cu ALDE în locul PNL. Un volte-face care nu a rămas neremarcat.
Ca vechi şi ireductibil liberal era greu de presupus că se va înfrăţi cu stînga, cu PSD partid postcomunist (cum declarase chiar el de nenumărate ori). Nimeni nu a crezut că îşi va călca propriul cuvînt, îşi va păta trecutul politic liberal şi ve duce cu Ponta&PSD care pînă atunci atunci îi fuseseră duşmani politici şi ideologici. Dar el voia la putere – altfel risca să dispară din politica mare. A fost răsplătit pentru această răsucire cu a doua funcţie în stat.
Lui Tăriceanu îi plac mai mult ca orice funcţiile. Aşadar a ajuns al doilea după Iohannis. Dar vrea mai mult şi cursa între cei doi continuă.
Cuiul în talpa lui Iohannis îl constituie ameninţarea pe care o reprezintă Tăriceanu. Nu acum în 2016, la parlamentare, ci în 2019, la prezidenţiale. Tăriceanu visează şi lucrează să ajungă la Cotroceni la finalul carierei sale. Asta nu o poate face decît dacă îl scoate pe Iohannis de acolo şi nu am impresia că se va lăsa uşor dus de acolo.
PSD nu va avea candidatul propriu pentru că nu poate face 51%. Tăriceanu este plasat perfect pentru a aduce voturi de dincolo de electoratul captiv al PSD. Atuul ar fi că această candidatură va semăna confuzie în electoratul liberal şi îl va sparge în două. O cursă Iohannis vs Tăriceanu ar fi spectaculoasă şi pe muchie de cuţit. Competiţia de azi, a orgoliilor, se va transforma într-una politică.
Pe această poziţie, Tăriceanu a declarat că se urmăreşte eliminarea lui din politică. Chiar dacă nu e adevărat – formula e bine găsită. Să nu uităm că în politică toţi visează eliminare rivalilor, nu ar fi ceva nou. Declaraţia îl victimizează, îi dă aura unuia care apără de unul singur cauze înalte şi este prigonit.
Campania pentru 2019 a început vara asta. Mai e un obiectiv pe termen scurt. Fără procentele ALDE, PSD nu are cum să facă o majoritate, nici guvernul. Deci Iohannis – lasă să se înţeleagă Tăriceanu – se află în spatele invitării lui la DNA şi trimiterea lui în judecată pentru mărturie mincinoasă.
În asemenea condiţii este greu de presupus că rivalitatea între ei doi se va opri aici.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.