Războiul unui colonel cu SRI-ul din care face parte

Senatorul independent Valer Marian le-a adresat o interpelare premierului Victor Ponta și ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, intitulată „Abuzurile comise de către conducerea SRI şi instanţele judecătoreşti asupra colonelului (r) Dedu Ion”.

INTERPELAREA senatorului, integral:

„Prin contestaţia ce a constituit obiectul dosarului Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 37955/3/2010, reclamantul Dedu Ion a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informaţii (reprezentat prin director George Cristian Maior, primul adjunct al directorului, general-locotenent Florian Coldea, adjunctul directorului, general-locotenent, Dumitru Cocoru şi şeful UM 0318 Bucureşti, colonelul Adrian Ţolescu), solicitând anularea Ordinului AP II nr. 0365/07.08.2009 şi a Comunicării 019032/07.04.2010, precum şi altor dispoziţii interne conexe actelor oficiale anterior precizate. Prin Ordinul AP II nr. 0365/07.08.2009, numitul Dedu Ion, având gradul de colonel, a fost eliberat din funcţia de şef sector în cadrul UM 0318 Bucureşti (funcţie de general de berigadă) şi a fost trecut pe o poziţie de execuţie, coroborat cu punerea la dispoziţia comandantului unităţii respective, fără a se preciza perioada punerii la dispoziţie, în vederea clarificării unor aspecte din activitatea sa considerate, în mod unilateral de către superiorii săi ierarhici, ca având unele elemente constitutive cu caracter nelegitim. Prin Comunicarea nr. 019032/07.04.2010 i-a fost adusă la cunoştinţă sancţiunea disciplinară de ”consemnare 9 zile”, care s-a aplicat începând din data de 08.04.2010, conform înscrierii în ordinul de zi pe unitate din data de 08.04.2010, iar ulterior a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 0196/29.05.2010.

Până la data respectivă, colonelul Dedu Ion avea o vechime în muncă în cadrul Serviciului Român de Informaţii de 18 de ani şi nu a fost sancţionat niciodată, iar ca şef de sector, funcţie de conducere deţinută timp de 9 ani, a fost apreciat anual cu calificativul „foarte bun”, având permanent „soldă de merit” şi obţinând, în perioada septembrie 2008-martie 2009, in extenso, cu aprobarea conducerii Serviciului, şi „soldă de excepţional”.

Colonelul Dedu Ion consideră că ordinule contestate sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu răspund cerinţelor de formă şi fond, respectiv de legalitate instituite de normele juridice naţionale aplicabile, precum şi datorită faptului că acuzaţiile care i-au fost aduse sunt neîntemeiate iar procedura de cercetare a fost profund viciată prin nerespectarea dispoziţiilor legale. În opinia sa, principala cauză ce a determinat reacţiile negative ale decidenţilor ierarhici superiori a fost elaborarea de către reclamant, în calitate de şef Sector 1 (cu atribuţii şi competenţe informativ-operative, având funcţia de general de brigadă, în cadrul UM 0296 Bucureşti, structură centrală a Serviciului) a unui raport personal cu nr. 001161278/11.05.2009, care a fost înaintat personal directorului SRI George Cristian Maior, spre justă analiză şi evaluare în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.

Prin raportul în cauză, reclamantul a semnalat, cu argumente şi referinţe în fapt şi în drept, în condiţiile Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, că o anumită prevedere dintr-o dispoziţie internă aprobată în luna ianuarie 2009 de către generalul de brigadă Florian Coldea, primul adjunct al directorului Serviciului, poate fi de natură a determina incidente în respectarea Constituţiei României şi a altor prevederi normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi protecţiei datelor personale. În opinia sa, ulterior acestui demers instituţional, realizat cu bună credinţă şi speranţă de rezolvare internă competentă, au fost întreprinse o serie de acţiuni abuzive asupra sa, începând din data de 20.05.2009.

Ciclul acţiunilor abuzive îndreptate împotriva reclamantului (eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţie ) s-a încheiat prin Comunicarea nr. 019032/07.04.2010 prin care a fost sancţionat disciplinar cu „consemnare 9 zile”, în care nu i-au fost relevate explicit, prin nominalizare şi concretizare, faptele imputabile pentru care a fost sancţionat, termenele, împrejurările şi condiţiile în care au fost săvârşite, inclusiv prejudiciul sau pericolul social al acestora şi nici termenul şi instanţa competentă la care poate înainta contestaţie împotriva acestei dispoziţii unilaterale de sancţionare.

Reclamantul consideră că actele emise împotriva sa sunt lovite de nulitate absolută, fiind încălcate mai multe acte normative, cum ar fi Constituţia României, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Ordinul MApN nr. 26/2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi mai multe ordine interne ale Serviciului Român de Informaţii, care au fost nominalizate de reclamant în pachetul de documente de contestare internă.

Prin Sentinţa civilă nr. 252 din 22.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 37955/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII de Contencios Administrativ şi Fiscal, a respins contestaţia reclamantului, cu o motivare lacunară, neconcludentă şi chiar ilogică, care frizează de multe ori ridicolul atât în ce priveşte analiza apărărilor reclamantului cât şi redactarea agramată. Astfel, deşi la pagina 6 din sentinţa pronunţată, judecătorul cauzei consemnează textual că ”începând cu data de 09.03.2010 am constatat că se exercitau noi abuzuri asupra sa, prin denaturarea aprecierii de serviciu pentru anul profesional 2009”, aceasta nu a analizat şi nu s-a pronunţat în motivarea hotărârii cu privire la apărările invocate de către reclamant la pagina 12 din sentinţa susmenţionată, judecătorul cauzei a consemnat faptul că sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului s-a realizat „….prin interzicerea părăsirii domiciliului personal…”, această aserţiune relevând, fără echivoc, o situaţie inexplicabilă care intră sub incidenţa 98 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât, în calitate de judecător al Curţii de Apel Bucureşti, recunoaşte prin sentinţă un abuz exercitat asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unui cetăţean, dar, consideră fără argumente în drept şi în contradictoriu cu aspectele prezentate de reclamant prin contestaţie şi alte documente depuse în cauză, că actele administrative emise de conducerea SRI sunt legale, după cum se precizează la pagina 13 din sentinţă („cum în controlul de legalitate efectuat de Instanţa de Contencios Administrativ s-a confirmat legalitatea celor două acte administrative, …”).

Această situaţie este de natură a afecta prestigiul justiţiei din România, respectiv de a ridica mari semne de întrebare la nivelul forurilor Uniunii Europene şi ale NATO la care România este parte integrantă, deoarece, contrar legii, judecătorul nu s-a autosesizat, în baza rolului său activ de identificare a nelegalităţilor reclamate în cauză, că reclamantului i-au fost restrânse abuziv drepturi şi libertăţi cetăţeneşti protejate şi prin norme comunitare, în speţă prin Convenţia Europeană de Apărare a Drepturilor Omului, cu toate implicaţiile ce pot decurge din această stare de fapt negativă.

Mai mult, instanţa nu a invocat şi nu a combătut apărările reclamantului cu apărările din întâmpinarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii ori cu documentele clasificate depuse de către pârât, la care reclamantul nu a avut acces, fiind pus astfel într-o situaţie de discriminare procesuală. Totodată, în cauză există suspiciuni întemeiate cu privire la independenţa şi imparţialitatea magistratului, impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că preşedintele completului de judecată, judecătorul Horaţiu Pătraşcu, deţinea certificat ORNISS, care i-a fost validat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi care îi asigura accesul la informaţiile clasificate la care reclamantul nu a avut acces, cu toate că acestea i-au fost opozabile cât a fost în activităţi în cadrul SRI. Un argument în acest sens este faptul că interogatoriile formulate de reclamanţi pentru pârâţi nu se mai regăsesc în dosarul cauzei, la filele 68-79, iar judecătorul cauzei, după ce a admis aceste interogatorii în probaţiune, nu a insistat în administrarea lor şi omite cu bună ştiinţă analiza acestora ca probatoriu existent la dosar.

Ce este şi mai grav este faptul că instanţa de judecată nu a luat în considerare că sancţiunea disciplinară denumită ”consemnare” era abrogată la data aplicării acesteia reclamantului, atât prin Constituţia României cât şi prin Legea nr. 345/2004 pentru aprobarea retragerii rezervei formulate de România la art.5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4.12.1950, rezervă formulată prin Legea nr.30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor tradiţionale la această Convenţie. În art. 4 din această lege s-a stipulat că „Se ratifică Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalelor sale tradiţionale cu următoarea rezervă şi declaraţie: 1. Art.5 din Convenţie nu va împiedica aplicarea de către Romania a dispoziţiilor art.1 din Decretul nr.976/23.10.1968, care reglementează sistemul disciplinar militar, cu condiţia ca durata privării de libertate să nu depăşească termenele prevăzute de legislaţia în vigoare”. Art. 1 din Decretul nr.976/23.101968 prevede: „Pentru abaterile de la disciplina militară, prevăzute de regulamentele militare, comandanţii sau şefii pot aplica militarilor sancţiunea disciplinară cu arest până la 15 zile”.

Ca atare, într-un asemenea context legislativ naţional şi în baza jurisprudenţei CEDO, instituţia aplicării sancţiunii disciplinare cu consemnare, prevăzută de art.33 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ar fi trebuit după anul 2004 să fie abrogată tacit şi să nu se mai aplice în practică, având în vedere faptul că această prevedere legislativă nu a fost armonizată până la data eliminării sale, prin Legea nr.53/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995. Sancţiunea disciplinară ”consemnare” a fost prevăzută într-un ordin intern al Serviciului Român de Informaţii, fără a fi explicitată sau definită şi fără a fi reglementată procedura de aplicare.

Practic această sancţiune era aplicată prin conexare şi referire expresă la fostul „RG 3 – Regulamentul disciplinei militare”, care conţinea precizări în acest sens în articolul 48, dar acest act normativ a fost abrogat, începând cu data de 25.03.2009, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 26/06.03.2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare. Sancţiunea cu consemnare nu a mai fost prevăzută în acest regulament printre sancţiunile disciplinare întrucât s-a considerat că această categorie de sancţiuni nu mai este conformă cu prevederile Constituţiei României şi cu legislaţia naţională şi jurisprudenţa europeană în materia apărării libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei. Este deosebit de grav că această sancţiune privativă de libertate a fost aplicată în România şi după aderarea la NATO la 01.01.2003 şi după integrarea în Uniunea Europeană la 01.01.2007.Pe de altă parte, judecarea contestaţiei reclamantului are deja o durată excesiv de lungă, de aproape 4 ani, în condiţiile în care au fost afectate major drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei.

Astfel, contestaţia a fost înregistrată în data de 09.08.2010 la Tribunalul Bucureşti, care a fixat primul termen de judecată în data 06.05.2011, adică la aproximativ 9 luni de la momentul înregistrării cauzei, când a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, ca urmare a excepţiei necompetenţei materiale invocate de pârâtul Serviciul Român de Informaţii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 22.06.2011, iar primul termen de judecată a fost fixat pe 22.11.2011, adică după 5 luni, moment în care pârâtul Serviciul Român de Informaţii a încercat prin diferite tertipuri juridice să întârzie judecarea pe fond a cauzei, în principal prin secretizarea documentelor puse în discuţie, cu concursul instanţei, care nu a dezbătut şi soluţionat acest aspect. Cauza a avut 11 amânări, între care unele cu termene stabilite între patru luni şi două luni, până la pronunţarea sentinţei în data de 22.01.2013, iar hotărârea a fost comunicată reclamantului după 140 de zile, respectiv în data de 11.06.2013. Reclamantul a înregistrat recurs în cauză la Curtea de Apel Bucureşti în data de 20.06.2013, iar dosarul cauzei a fost înregistrat în data de 03.07.2013 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fixat primul termen de judecată în data de 23.10.2014, respectiv după un an, 3 luni şi 20 de zile de la înregistrare. Reclamantul a formulat în data de 25.07.2013 cerere de preschimbare a termenului de judecată, care i-a fost respinsă însă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea pronunţată în data de 19.09.2013 în dosarul nr. 37955/3/2010.

Domnule prim-ministru, având în vedere şi calitatea dvs. de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), vă solicit să efectuaţi demersuri pentru verificarea cauzelor pentru care în România a fost aplicată sancţiunea privativă de libertate a consemnării şi după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, personalului militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ţi Serviciul de Informaţii Externe şi pentru sancţionarea persoanelor vinovate.

Domnule ministru al Justiţiei, având în vedere şi calitatea dvs. de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, vă solicit să cereţi Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM să verifice modul în care a fost soluţionată contestaţia reclamantului Dedu Ion în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII de Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 37955/3/2010, prin prisma criticilor adresate, inclusiv tergiversarea judecării acestei cauze, urmând să-mi comunicaţi rezultatul verificărilor şi măsurile dispuse. Solicit răspuns scris şi oral”.