Rea-credință în stil Băsescu

L-am auzit pe Băsescu spunând că nu înțelege de ce GRECO a putut considera în regulă că DNA avea un serviciu de investigare a magistraților, serviciu înființat printr-un simplu ordin de un șef al Direcției, iar acum consideră că înființarea prin lege a unei secții speciale cu atribute similare nu ar fi în regulă.

Aș înclina să-i acord fostului președinte prezumția de bună credință. Adică, el nu știe că liderii UE vor ca secția (serviciul) să se întoarcă la DNA pentru că vor, de fapt, ca procurorii noștri să-i poată controla pe judecătorii noștri. În acest caz (al bunei credințe), Băsescu nu-și dă seama că liderii UE consideră Secția actuală ca fiind lipsită de atributul său cel mai important: controlul de rea-credință asupra judecătorilor.

Eu pot analiza lucrurile așa, căci n-am ce pierde. Băse nu poate să-și ia această libertate, fiindcă, în fapt, e o porcărie ce vrea UE: să aibă în România, prin DNA, controlul asupra judecătorilor.

Iar Băsescu nu vrea să dezvăluie această porcărie. Ar avea multe de pierdut. De pildă, liniștea personală față de DNA.

Băsescu spune, în clar, că (secția) serviciul de investigare a corupției magistraților nu ar fi trebuit să existe, nici în forma sa de serviciu al DNA, nici în forma sa de secție a Parchetului General.

Aici are perfectă dreptate, dar nu e de bună-credință. De ce nu i-a cerut demisia fostei șefe a DNA atunci când ea a înființat acest potențial monstru?

Sub orice influență extrajuridică (politică ori nepolitică) ar cădea, secția actuală ar fi un monstru periculos.

Dar sub Băsescu, serviciul acela a fost un monstru periculos (3.000 de dosare întocmite magistraților!). Acolo a fost centrul putreziciunii morale a sistemului nostru judiciar. Un centru apărat prin MCV!

Poate că legea de înființare a Secției speciale ar fi trebuit să aibă în vedere doar acele 3.000 de dosare deja întocmite, noile eventuale dosare cu infracțiuni ale magistraților urmând să fie întocmite, după caz, de secțiile obișnuite ale Parchetului General (cu excepția DNA). Dar atunci infracțiunile de corupție ar fi fost cercetate în două regimuri administrative diferite, unul pentru politicieni, altul pentru magistrați.

Toate dilemele apar (și vor apărea) atâta vreme cât nivelul de încredere în Justiția noastră este foarte jos.

Acum, iată, un monstru judiciar a fost creat, la noi. Cum îl vom domestici, în condițiile în care UE știe ce monstru am avut (și îi convenea să-l avem), dar, iată, nu-i mai convine să-l avem, dat fiind că nu mai este sub controlul celor controlați de UE?

Ioan Buduca

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Nea caisă face joc de glezne poate că cei din justiţie pun botu zicând că:Uite mă fraţilor că omu ne ţine partea, aşa că hai să-l lăsăm în pace ca şi până acum, mai ales că e ditamai europarlamentaru.Că nu se ştie niciodată…

  2. Problema este urmatoarea: Sectia nou infiintata a preluat dosarele, lucrate si nelucrate ale DNA cu magistratii, marea lor majoritate judecatori. Aceste dosare nu s-au deschis singure, au existat informatii preliminare, sau de baza care au stat la baza deschiderii acestora, numai ca unele dosare sunt mai importante decat altele, in sensul ca in mod cert exista NISTE REZOLUTII ale sefei DNA sau ale sefului sefului DNA, adica presedintele, in care se dau indicatii scrise ce sa se faca si cum sa se faca!!! Aici este pericolul, daca aceste rzolutii sunt date publicitatii, se v-a afla ceea ce nu doresc sa se afle!! De care se tem cel mai mult cei care vor inchiderea acestei sectii, pentru ca este putin probabil ca sefa DNA sa fi facut ceva de capul ei, ca doar nu juca baschet, cum tot putin probabil este sa fi primit ordine verbale. Si mai este un aspect, JUDECATORII chiar nu au niciun cuvant de spus, le place sa fie intimidati si santajati de puterea politica????

  3. Toti jurnalistii ii baga microfonu’n gat , lui Basescu , pana’n amigdale . Mai lasati-l in plata doamelor , cu pilula albastra cu tot ! I-o da pe veresie barna , Barna sau Borno !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.