G. Simion: românii și-au luat soarta în propriile mâini

„Azi e ziua în care românii și-au luat soarta în propriile mâini, ridicându-se împotriva tuturor nedreptăților din ultimii ani. Îi rog pe cei din secțiile de vot, să nu părăsească secțiile până nu se numără ultimul vot. Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puțini oameni, am asistat în ultimele zile un atac la adresa democrației, poporul român a vorbit, iar clasa politică trădătoare sper ca în ultimul cea să o facă“. Este declarația făcută de președintele AUR după anunțul primelor rezultate.

În 2019, AUR obținea 9% la alegerile parlamentare.

Inainte de anunțul primelor rezultate, Claudiu Târziu a declarat duminică, la Antena 3, că partidul este „deschis” să negocieze cu orice partid pentru formarea viitorului guvern dacă sunt acceptate prioritățile de guvernare ale AUR și a indicat că AUR nu vrea să scoată România din UE și NATO.

 

Recomanda 2

9 Comentarii

  1. Vom vedea ! Suntem deja prajiti! In 35 de ani am invatat sa fim rezervati.
    Fara mahala, gen Șoșoaca. Ac mahalagioaica nu a fost admisa langa nicio constructie nici in UE, acolo unde se clameaza democratia pura, acolo unde LGBT-ul este ridicat la rang de virtute.

  2. AUR a votat în parlament la brat cu PSD.
    Sunteți tata și fiu.
    Dar asta au vrut romanii, sa va stăpânească sănătoși!

  3. Da flăcău, ne-am luat soarta din mâinile tale și ale celor ca tine. În altă ordine de idei, felicitări pentru scorul obținut.

  4. ”G. Simion: românii și-au luat soarta în propriile mâini”. Nu au specialisti.
    Daca se gandesc sa guverneze …urgent specialisti de prima clasa, ….sa-i caute, sa-i atraga in partid !!
    In caz contrar….vor avea mai rapid soarta PSD/PNL care ne-au pus pe lista, ne-au bagat pe gat pe romaneste niste covrigari fudui si populisti, mincinosi, pt o functie atat de importanta in stat.

  5. ”G. Simion: românii și-au luat soarta în propriile mâini”. Nu au specialisti.
    Daca se gandesc sa guverneze …urgent specialisti de prima clasa, ….sa-i caute, sa-i atraga in partid !!
    In caz contrar….vor avea mai rapid soarta PSD/PNL care ne-au pus pe lista, ne-au bagat pe gat pe romaneste niste covrigari pt o functie atat de importanta in stat.

  6. ”G. Simion: românii și-au luat soarta în propriile mâini”. Nu au specialisti.
    Daca se gandesc sa guverneze …urgent specialisti de prima clasa, ….sa-i caute, sa-i atraga in partid !!
    In caz contrar….vor avea mai rapid soarta PSD/PNL care ne-au pus pe lista, ne-au bagat pe gat pe roamneste niste covrigari pt o functie atat de importanta in stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.