Reacții din PSD: Klaus Iohannis „nu mai are contact cu realitatea”

Robert Cazanciuc a reacționat la adresa lui Klaus Iohannis, după ce președintele a acuzat PSD că este „iresponsabil” vorbind de o moțiune de cenzură. Cazanciuc a spus că Iohannis „nu mai are contact cu realitatea” și i-a sugerat să nu mai facă declarații de la Cotroceni.

„După șase luni de zile de când este la putere am auzit aceeași placă obosită că PSD este de vină și asta pentru că atât Guvernul PNL, cât și președintele Iohannis nu sunt în stare să vină cu un program economic clar care să scoată România din criză. În loc de un plan care să ajute românii care nu mai au bani pentru că au stat acasă, am auzit aceleași amenințări cu starea de urgență. În loc de facilități fiscale sau credite pentru firmele românești, am auzit noi amenzi, interdicții și restricții pe care ni le aplică . Cu alte cuvinte, am ajuns să fim conduși de un om cu porniri dictatoriale”, a spus președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, după declarațiile președintelui Klaus Iohannis.

Acesta i-a transmis președintelui că „ne-am săturat să ne tot certați, domnule Iohannis, și să nu fiți în stare să veniți cu soluții”.

Cazanciuc a afirmat că în ultimele două luni Guvernul nu a făcut nimic concret pentru a reporni economia României.

„De două luni de zile auzim de la Cotroceni și de la guvernul PNL , , , . Ne-am săturat de sfaturi și promisiuni. Vrem să vedem un plan de redresare a economiei românești”, a spus Cazanciuc.
Considerând că Iohannis ia apărarea PNL și a Guvernului Orban de fiecare dată când are apariții publice de la Palatul Cotroceni,
Cazanciuc i-a transmis președintelui că ar trebui să meargă la Guvern, pentru că aparițiile sale „nu sunt ale președintelui României”.

„Cred că a venit momentul să nu mai aveți apariții publice de la Cotroceni, pentru că pozițiile dumneavoastră nu sunt ale președintelui României. Trebuie să vă duceți la guvern sau la PNL pentru că vă purtați ca un premier și președinte de PNL. Dacă Orban vă este inutil, de ce nu îl trimiteți la plimbare?”, a mai spus social-democratul.

Despre moțiunea de cenzură, Cazanciuc a atras atenția că aceasta nu va fi depusă în timp ce în România se manifestă epidemia COVID-19.

„Ați spus că PSD vrea să depună moțiune de cenzură. Președintele PSD a spus că vom depune moțiune după ce pandemia va trece. PSD trebuie să depună o moțiune de cenzură împotriva pentru că acest guvern este incompetent, nu are niciun plan economic și face achiziții netransparente. Este datoria noastră să oprim prostiile pe care le faceți și jaful din banii publici”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Acesta i-a atras atenția lui Iohannis că în vamă stau mii de români la coadă fără apă, fără mâncare, în soare, zeci de ore, că în țară sunt peste un milion de oameni care nu au locuri de muncă și peste o jumătate de milion de firme românești în pragul falimentului, în vreme ce alte zeci de mii de muncitori români sunt la muncă în străinătate „în pragul disperării și batjocoriți”, pentru care președintele „nu face nimic”. În acest context, Cazanciuc l-a atacat grav pe președinte, spunând: „Domnule Iohannis, pare că nu mai aveți contact cu realitatea”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că moțiunea de cenzură anunțată de președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pentru dărâmarea Guvernului Orban este „o dovadă de maximă iresponsabilitate” și spune că s-ar putea activa din nou starea de urgență.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

31 de Comentarii

  1. Are dreptate dl. Cazanciuc ! Auzim mereu : spălați-vă pe mâini, PSD, purtați mască, PSD, păstrați distanța, PSD, sunt foarte mulțumit de masurile luate de guvern, PSD, România normală, PSD, PSD, PSD….. Altceva, s-ar putea ? Am obosit, nu mai suportăm…

  2. Da ma,prosti ca voi in PSD nu o sa mai vedem.Nu e aroganta ci proteala pentru prosti.Asa cum sunteti voi ,asa sunt si votantii vostri,fara vreo jena.Va meritati unii pe altii,o balacareala intre cocalari.

  3. Cred ca SNPA ar trebui sa-i acorde lui johanis titlul de DOCTOR IMPOSTORIS CAUSA in domeniul stiintelor politice. Nu-i de ici, de colo, sa afirmi ca o motiune de cenzura poate activa o stare de urgenta. Asta chiar merita premiul RÂSUL DE PĂTRUNJEL.

  4. Stiti ceva, bine va face! Ati putut si ati avut perioade super sa il stuchiti din scaun cu orice risc dar ati preferat sa calce in picioare impreuna cu voi psd orice demnitate, orice onoare si seriozitate din Romania! Problema grava e ca cetatenii sunt siluiti de voi toti, panaramele naibii! In nicio tara serioasa nu intalnesti atata bataie de joc si umilinte la adresa cetateanului majoritar!

  5. Voi PSD iștilor sunteti ca niste fetițe plangacioase.Exista doar o singura soluție: suspendarea trădătorului de la Cotroceni !
    Dar cine sa o faca? Sunteti cu totii complici.Toti va infruptati din bogățiile României. Corb la corb nu si scoate ochii…deci mai lasa ne domle Cazanciuc!

  6. Un amarat de profesoras de provincie, ajuns in cea mai inalta functie cu ajutorul statului paralel, carw are grave carente constitutionale si care deja se crede faraonul Romaniei, cel mai destept de pe pamant, un parvenit, mincinos (se contrazice singur in ceea ce spune in diferiti ani), obraznic si cu tupeu maxim, un ingamfat. Si-a dat arama pe fata la prima lui vizita in Franta cand si-a trantit paltonul pe capota masinii fiindca „servitorii” din jurul lui nu i l-au luat din mana! Vai de Romania ce a ajuns….

  7. O solutie pentru tara asta care sa dea de munca la popor dar si sa faca ceva folositor ar fi. Infintare institut de proiectare in constructii si apoi o firma nationala cu filiale in judete care sa construiasca blocuri de locuit …scoli..sali de sport…hale pentru fabrici..depozite

  8. @costi

    cand judeci trebuie sa te duci la principii!

    avem doua notiuni fundamentale, popor si populatie! poporul este o notiune indivizibila si este reprezentata de monarh sau de presedinte!

    populatia este o notiune divizibila si pe ea este construita ideea de democratie, majoritate parlamentara, aia care da guvernul etc..

    presedintele nostru actual, ca si cel anterior, ca de altfel si cel din alte capitale europene si americane sunt alesi pe baza *populatiei* dar *uita* nu le pasa mai bine zis, ca ei reprezinta poporul, adica totul, intregul, nu o factiune numita majoritate sau minoritate..

    ca atare domnul Iohannis este de criticat pentru ca nu respecta un principiu fundamental constitutional…

    asa ca zic eu ma usor cu prosteala pentru prosti caci ce se vede nu va face cinste! nu doar ca nu stiti nimic, nu doar ca nu aveti clare principiile fundamentale, dar pe masura nestiintei sunteti extrem de arogant…cum e proverbul cu ala care e fudul?

  9. Presedintele a fost chiar diplomat cand a spus ca PSD este iresponsabil, in realitate PSD este antinational si mafiot coordonat de dusmanul numarul 1 al Romaniei. Dusmanul numarul doi este legat de UDMR.

  10. Daca acest inexistent a ajuns acum vocea PSD, inseamna ca situatia este grava la socialisti…..[Leo]

  11. Ce politica dura se face in Romania,cum se ratoiesc ei unii la atii,zici ca duduie democratia!Si ei sunt toti iesiti din Ferma de Pui din Odaii,

  12. Băăh Cazanciuc. Stați bine în Parlament, că nu faceți nimic. Lăsați-i să-și ducă până la capăt „programul” lor de GuWernare, să-l finalizeze.
    Programul de GuWernare: Soluția finală.

  13. Sper că pandemia la români să nu coincidă cu mandatul președintelui de 5 ani.!! A cam uitat legile democrației Președintele…menirea opoziție oricare ar fi ea e să arate greșelile guvernanților și cum poate face ?..doar prin moțiuni .. așa e in toate statele democratice!!. Dle Președinte ..nu suntem în China sau Coreea de Nord când nu există opoziție!! păi ce facem ne întoarcem în timp la congresele comuniștilor??… atât timp cât mamelucii din guvern o iau aiurea normal că trebuie controlați de cineva, dacă dvs nu o faceți !!!. lăsăm țara pe mâna lui Vela și Orban…

  14. mariuta ,prea greu sa intelegi.Nu stiu ce ai vrut sa spui,insa,daca e vorba de PSD,oamenii educati,care muncesc in Romania,nu la stat,desi sigur sunt de calitate si acolo,nu dau doi bani pe acest partid minjit de sange.De la Revolutie,mineriade,10 august si nu mai zic de tepele lorTu spui de principii,la PSD? Si da,prosti votantii acestui partid,prosti si iresponsabili pana la urma.Si taci naibii din gura cu palavrele tale .Mai scoate capul in lume.Greu va dezbarati de a da vina pe altii.In fine,imi bat gura de pomana.
    S-a ajuns pana acolo incat nu mai meritati nici un respect,cu Dancila,Dragnea,Valcov si Teodorovici Nicolicea,Olguta,Serban Nicolae,mitraliera,Stanescu,Badalau…ce principii vezi aici?Daca pe tine te-a prostit stai inchisa in principiile lor.

  15. De ce o iei dupa visin. Spune-o direct sasul este cel mai destept, cel mai frumos, cel mai mare, cel mai ….aparatorul si salvatorul Romaniei.

  16. Cazangiule, Editat are placa obosita, dar tu si ai tai aveti ADN-ul expirat !
    Poporul v-a dar votul ca sa faceti ”DREPTATE PINA LA CAPAT”, iar voi ce ati facut ?
    V-ATI DAT MINA CU NAZISTII !!!
    Veti pieri odata cu ei !!!
    SCIRBELOR !!!

  17. Pai voi pesedistilor sunteti de vina! Ati avut nenumarate ocazii sa trimiteti acest impostor la plimbare, si nu ati facut-o! Asa ca………

  18. DAR VOI PSDISTII MAI AVETI CONTACT CU REALITATEA, ELECTORATUL, FORTA MAJORĂ???LASI, IMPOTENTI, CURVE, NESIMTITI,, ACOPERITI, EPILEPTICI, COMPLICI, TAIUNITORI, FAVORIZATORI, SANTAJABILI, PROSTII PROSTILOR!!!AU DECAPITAT PARLAMENTUL FACANDU-L CENUSEREASĂ, PUTEREA JUDECATOREASCĂ, PSDul , MOTIUNEA CE O TOT PROMIT PRIN CIOLACU , AMANATA ACUM LA SFARSITUL STARII DE ALERTĂ CARE NU SE NA MAI SFÂRSI, CI PRELUGI SI DE LA 1 IUNIE SE INTRA IN ULT 6 LUNI INAINTE DE ALEGERI SI GUV ORBAN, NU VAMAI PUTEA FI ALUNGAT.. ALUNGATI=L PE CIOLACU CA SA NU FACETI IMPLOZIE SI SA PIERITI PE LIMBA VOASTRĂ.. PARIEZ PE ORICE CA PSD-CIOLACU NU VOR DEPUNE MOTIUNE.!!!!!PANA NU-L INLOCUITI PE CIOLACU ASCUUNDETI-VA!!

  19. Domnul Cazanciuc demonstrează incă odată ca nu are habar! Președintele Johannis NU trebuie sa aibă contact direct cu realitatea din tara pe care o guvernează ca guvernator al altora! Singurul contact pe care musai trebuie sa-l aibă este cel cu cei care l-au săltat in jilț, îl mențin in jilț prin orice mijloace si care-l trag de sfori atunci când (le) trebuie si așa cum (le) trebuie! Sa nu uitam: O mare, o foarte mare parte a romanilor au aplaudat marioneta si statutul de colonie al României – acum au ce si-au dorit si e cazul sa facă ciocu mic: nu numai ceea ce îşi fac indivizii cu mânuţa proprie ci si ceea ce îşi fac popoarele cu mânuţele proprii e .. lucru manual!

  20. Cei din UE-PSD numai gargara,cand se vad in neputinta urla si fac misto.Ia hai sa vedem in trecut FSN cu Iliescu a casapit oameni la revolutie,este trimis in judecata,nu apuca sa raspunda penal ca il ia dracu.Tot Iliescu,cand a vazut ca-i luneca scaunul de sub fund a chemat minerii,la felau murit oameni, multi au ramas marcati,mutilati.Foarte multi au luat calea strainatatii.Nastase,alt infractor care a dat liber la devalizat economia,contractul Bechtel,firma austriaca ce defriseaza si azi,sa nu mai zic de pestii mici Hrebenciuc,Mischie.A iesit din politica,impuscandu-se metaforic in gat.Ponta,alt infractor,si-a inscenat genunchele turcesc pentru a scapa de unele acuzari,sa nu uitam de cazul Colectiv alaturi de Banicioiu.Si de cazul Apuseni,el juca bashcet si ne asigura ca totul e bine.Dragnea,i se asociaza ordonanta 13 si iesirile masiv in strada a cetatenilor.Atacul la justitie,eliberarea din penitenciare a infractorilor care au recidivat,culminand cu 10 august.Sa nu mai zic de mitingurile lui penibile care se incheie cu incatusarea lui.Dancila,o femeie anosta,care citea de pe fioi,ma rog, incerca sa citeasca.A facut multe gafe diplomatice.A ajuns sa declare ca daca stii o limba straina,nu esti patriot.Iesirea din scena penibila.Acum ciolacu,care,sa mai scape de presiunea autonomiei si sa starneasca mila,a jucat sceneta lesinului.Acum va las pe voi sa trageti niste concluzii.Cat despre Johanis,cu ce a gresit? Ca a aratat spre PSD,sa vada orice roman ce fac si cine sunt?

  21. HAZNACIUC ăsta e de râsu-plânsu…din dragoste pentru boarfele și escrocii din PSD scapă dejecții pe la toate încheieturile !!! Îi urăm să se alăture rapid la șeful lui, la Jilava

  22. De cate ori vreti sa auziti gandirea romanilor: decat rebuturi ca Ponta , Ciolacu, Cuc, Dancila , Tariceanu , Turcanu, Badalau, Dragnea , Grindeanu si alte ,,cadri” cu stampila Moskovei pe ei , mai bine un sas prin care mai avem sperante reale de a fi agreati la UE , si nu petarde ca Basescu , de care fugeau oamenii politici europeni ca de coronavirus. Discursul politic al sasului odata cu pandemia s – a europenizat si ataca problema schimbarii majore a Romaniei. Singura unda de neicredere ar fi ca Neamtul sa nu mimeze ca Basescu cand ne mintea ca va reforma statul roman.

  23. „Klaus Iohannis „nu mai are contact cu realitatea” A avut vreodata? Singurul „contact cu realitatea” a fost cand a furat casele sau cand a spus ca FDGR este urmasul org. naziste GEGR! In rest……..

  24. Dl Președinte s-a depărtat de realitate sau realitatea de dumnealui?

  25. @costi

    stimate domn,

    problema nu este daca psd-ul sau alt partid are sau nu are principii, ci ca noi trebuie sa gandim in termeni de principii s valori cand analizam o situatie!

    putem discuta de mineriade si de 10 august, amandoua situatiile seamana ca doua picaturi de apa, e vorba de grupuri mari de oameni care incalcand legea au ocupat spatiile publice, iar in cazul mineriadelor au incercat sa ocupe institutii publice!

    in ambele situatii acele grupuri mari de oameni s-au considerat ca fiind *poporul*, or dupa cum spuneam, poporul este o notiune indivizibila!

    prin incalcarea legii, au adus atingere libertatii, ca principiu fundamental al democratiei! sau cum spune parintele liberalismului, John Locke *,,scopul legii nu e de a desfiinţa sau restrânge libertatea, ci de o conserva şi extinde; căci în toate statele fiinţelor create, capabile să facă legi, acolo unde nu există lege, nu există nici libertate. ”.

    cred ca sunteti de acord cu definitia lui Locke si cu modul in care trebuie privite lucrurile!

    ca in spatele mineriadelor si a actiunii din 10 august au stat partide sau institutii ale statului, putem vorbi, nu am insa informatii sigure si nu ma hazardez!

    in rest, afirmatia ca daca as scoate capul in lume as avea posibilitatea sa invat a injura mi se pare absolut hazlie..

    atunci cand injuri un om sau il jignesti pentru ca nu iti impartaseste propriul discurs nu faci altceva decat sa-ti calci in picioare, simbolic si virtual, demnitatea”!

    atunci cand un om isi calca in picioare demnitatea, mai poate fi numit om?

  26. mariuta,pe bune ? Libertatea se castiga in strada,drepturile la libertate se castiga in strada. La Revolutie au iesit oameni in strada tot pentru libertate.Si pentru a ta.Mai logic de atat nu-ti pot explica.Unde am zis eu sa scoti capul in lume sa injuri?
    Revolutia,mineriadele si 10 august au avut ca scop libertatea.In fiecare din ele cate un nemernic a incercat sa inabuse si sa tina societatea pe loc.Asa cum gandesti tu nici o natiune nu ar fi evoluat.Fara conflicte pe principii nu exista evolutie.Doar ca evenimentele enumerate de mine au fost o incalcare a drepturilor .Voi, astia,sunteti genul de oameni care traiti pe spinarea celor ce lupta pentru o cauza,profitati stand ascunsi si bagand strambe.

  27. @costi

    Stimate domn,

    traiesti in confuzie totala de principii….

    Societatea de dupa 1990 si ( in cazul lui 10 august, din 2018) nu are nimic de-a face cu societatea din dinainte de 89….

    proprietate privata vs proprietate de stat, economie de piata vs. economie planicata, pluripartidism vs monopartidism, libertate de expresie vs. absenta libertatii de expresie, democratie vs. totalitarism

    daca Romania nu ar fi fost asa, in vecii vecilor nu mai intra in UE si NATO, adica altii au hotarat ca ne-am asumat aceste principii si valori…

    Una a fost protestul la revolutie intr-un regim totalitar si cu totul si cu totul altceva manifestatiile ilegale si astfel atentand la libertate prin mineriade si cea din 10 august 2018, in care s-au ocupat spatii publice, au fost atacate institutii publice!

    dumneata traiesti in confuzie totala, sa echivalezi manifestatiile antiCeausescu cu mineriadele lui Miron Cosma arata o incoerenta conceptuala semnificativa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.