BREAKING NEWS Ponta își anunță retragerea

UPDATE Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevărați, noi proiecte și noi provocări, a scris liderul ProRomânia, Victor Ponta, după ce formațiunea sa nu a reușit, potrivit rezultatelor oficiale, să treagă pragul de 5% pentru a intra în viitorul parlament.

”Multumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alaturi in acest proiect? Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevarati, noi proiecte si noi provocari ! Numai bine prietenilor – numai bine tuturor celorlalti! NEVER GIVE UP !”, a scris Ponta pe Facebook.

Anterior, imediat după închiderea urnelor, Victor Ponta a declarat că formaţiunea politică pe care o conduce se va regăsi în viitorul legislativ, dacă a atras atenția asupra numărătorii, cerând ca ea să fie corectă.

„Prezenţa foarte mică cred că este un semn de întrebare pentru toţi cei care am candidat azi. Pro România, din datele pe care noi le avem, va fi în următorul Parlament, cu o singură condiţie: colegii mei din secţiile de vot să păzească voturile, pentru că partidele mici, după cum ştiţi, pierd voturi la numărat, se anulează, practic acum soarta Pro România este în mâna celor 18.500 de colegi care sunt în secţiile de vot. Mi-aş dori ca numărătoarea să fie corectă, transparentă, pentru că în condiţii de prezenţă atât de scăzută, dacă avem deja şi obişnuitele probleme la numărătoare, legitimitatea următorului Parlament şi următorului Guvern va fi un uriaş semn de întrebare într-o perioadă de criză”, a declarat Ponta, duminică seara, după anunţarea primelor rezultate exit-poll.

El a precizat că Pro România are un sistem de numărare paralelă a voturilor.

„Vom sta în seara asta, avem sistem de numărare paralelă, (…) cred că nimeni nu are interesul să se întâmple ceva ilegal în această perioadă. Vom fi în viitorul Parlament. Trebuie să văd care sunt colegii care mă vor însoţi în viitorul Parlament. De mâine ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut în perioada următoare. (…) Mulţumesc celor care au votat!”, a adăugat Ponta.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

16 Comentarii

  1. Au emotii mari, sunt sub media de intrare!Vor face contestatie la rectorat,mamaicile lor de la SIE sunt pregatite!

  2. Domnilor Ponta și Tăriceanu sigur la număratoarea STS veți puerde un fârtai din ultimul procent spre 5% adică Proromânia va rămâne cu 4,75% și fârtaiul va merge la domnul Băsescu care va intra în Parlament cu 5,25% ca să fie iasă majoritatea guvernului meu Iohannis. După cum este aranjat exit poll-lul (ce cuvânt enervant) știind câți generali a decorat președintele Iohannis să iasă bine alegerile și să vadă intronat Țar, rezultatele reale trebuie să fie PSD 40% , PNL 20% ProRomânia 10% etc…

  3. Ponta, ai scaunul de parlamentar asigurat, lasa-l dracului pe tariceanu care este insuportabil de….upsss, in lada de gunoi alde si nu te mai complica cu asemenea indivizi!

  4. Doi tradatori care fac orice ca sa ramana la putere, se aliaza cu oricine, rup aliante daca asa le cere interesul. L-am admirat enorm pe d-ul Tariceanu dar cand si-a tradat colegul de alianta doar pt ca nu l-a pus pe el candidat la presedintie s-a vazut cine este in realitate.

  5. Never give up ne spune chelnerul lui Barroso care a cedat un referendum pe urma a cedat alegerile pt presedinte fara sa numere pana voturile pana la capat si apoi si-a dat demisia pe fb dupa evenimentul colectiv!

  6. Acum este timpul, Ponta, sa dispari din viata publica. Mai securistule tradator de orice. Mincinos fara rusine. Ciocul mic, dispari din viata politica. Mergi si fa afaceri.

  7. Romanii adevarati nu sunt atata de prosti cum niste politicieni hotomani si plini de dispret ca Ponta si Tariceanu i-au considerat a fi. Iata ca i-a sanctionat pe cei doi servitori ai securistilor care au fost principalii autori ai inscaunarii si apoi mentinerii guvernului ‘meu’ de tradatori. Tot de tradatori i-au taxat acum romanii si pe Ponta si pe Tariceanu.

  8. Iata ca cele doua jagardele politice au disparut din viata publica. Securitatea i-a lucrat ca la carte. Devenisera prea compromisi si-i compromiteau pana si pe cei care ii tineau in brate.

  9. Asta este singura VICTORIE IN ALEGERI..Debarcarea acestui NEMERNIC TRADATOR. si altei FOSILE POLITICE LA FEL DE TRADATOARE..TARICEANU!Acesti INFECTI au fost doua LEPRE care s-au suit pe cadavre de fiecare data si i-au adus la putere pe acesti NENOROCITZI pe care se pare ca tebuie sa-i mai suportam inca doua trei luni..caci impreuna cu alte JEG.ri securistoide vor face GUVERNUL…vremelnic…caci le este trasata din partea Gaulertului ..AUSTERITATEA.Nici nu stiu ca-i asteapta MANIA POPORULUI..este bine ca s-a intamplat asa..caci vor putea si romanii sa-i cunoasca pe MESIANICII USR…niste GAINI SECURISTE…!
    Poate aceasta surpriza AUR sa fie de bun augur..desi s-au impopotonat cu acest titlu care atrage romanii nemultumiti …cu toate ca din cate au declarat nu vor face GUVERN cu nimeni…asa au facut si USR…adicatelea mai bine zis…mergem si noi in Parlament sa luam lefuri grase..sa stam pe margine..sa dam din gura…sa nu ne asumam nici o responsabilitate..pai atunci de ce mama naibii ati facut Partid…putati sa va numiti PARTIDUL CHIBITILOR..nu era mai potrivit..luati -9 %….ati prostit atata lume cu denumirea ca sa stati pe margine …UN NOU TIP DE POLITICA DAMBOVITEANA!
    Vom vedea.

  10. Tradator, plagiator, chermeze cu Kovesi si Coldea unde se faceau jocurile mafiote. Ai avut o majoritate zdobitoare in parlament si nu ai facut nimic pentru tara. Ponta,Tariceanu si Basescu nu mai au ce cauta in viata politica.

  11. micul kim ir sen in actiunea pappusata de aceiasi mizerabili care conduc Romania din umbra. asta este papusat de factiunea bideu-soros pe bune.

  12. Ponta și Tăriceanu și-au primit pedeapsa pentru trădare…
    Patru ani, dacă nu vor fi anticipate, nu mai văd parlamentul.

  13. Ponta a fost mereu baiatul de mingi al securitatii. A fost luat in brate si atunci cand i-au facut cadou noul partid PRO Romania dar in final s-au convins si stapanii sai ca este o lichea. I-au pus piedica si i-au dat un sut zdravan in dos. O satisfactie mare este pentru romani ca alaturi de el a mai fost executata alta podoaba ce a facut mari porcarii in politica ultimilor doi ani: tataie Calin. Dispunea de singurul partid liberal autentic si l-a distrus la ordin fara sa-i pese de sustinatorii sai.

  14. Tot secaturi ramin el tariceanu si multi altii de dupa 1989!
    Si-au adus o contributie importanta la subminarea Romaniei si genocid impotriva romanilor dupa 1989 incoace!

  15. in schimb se fortaza intrarea in parlament a PMP-lui lu’Petrov pentru a face guwernul meu….cam atit vor reusi gheneralii lui Salam Sasesc (SS)….Paza buna ,micsoreaza marea fraudare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.