Realitate sau vorbe-n vânt? Eoliene în Marea Neagră

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

De (R.C.)
Realitate sau vorbe-n vânt? Eoliene în Marea Neagră

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, pe care România nu-l va exploata integral, probabil niciodată, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Undeva în toamna aceasta vom avea o lege pentru exploatarea energiei din surse eoliene în Marea Neagră, după care urmează un proces destul de îndelungat, împreună cu ANRM (Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale n.r) de definire a acestor perimetre de exploatare, plus zona de avize de mediu, de securitate, într-o regiune foarte complicată şi cu toate implicaţiile aferente. Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră, pentru că acolo Banca Mondială ne spune că avem un potenţial imens, 75 de gigawaţi, un potenţial pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată. Dar oricum, 10-20 de gigawaţi se pot exploata într-un termen de 10-15 ani de acum încolo”, a spus Sebastian Burduja.

El a reamintit că deja, din 17 iulie 2023, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru energie eoliană din Marea Neagră şi intenţia este de a se crea acest cadru legislativ bine de la început.

„Dacă avem o legislaţie corectă vor veni şi investiţiile. Dacă nu, am trecut cu toţii prin experienţa legii off-shore care viza exploatarea gazului din Marea Neagră şi ani de zile investitorii au fost blocaţi pentru că nu era un cadru legislativ favorabil, însă Partidul Naţional Liberal a schimbat legea respectivă şi a reuşit să o îndrepte şi avem astăzi o decizie finală de investiţii Neptun-Deep”, a subliniat ministrul Energiei.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. „Eolienele s-au perfectionat de la an la an.”

    Degeaba, dau curent doar cand bate vantul. Altfel, e nevoie de energie cand ii trebuie clientului care plateste. Alfel, energia eoliana este mai scumpa decat altele.

  2. Sa intelegem de la puslama ca norocul nostru si mai ales al beizadelei sunt PNL, ca a dat legea offshor, cu mecca redevențe pt noi și cu tac’su, care fiind turhnător vechi si in cărți dupa 1989, si-a pus godacul ministru.

  3. Vantul este gratis. Eolienele s-au perfectionat de la an la an. Daca se gaseste sursa de finantare suplimentara atunci aceasta investitie merita a fi facuta in momentul cand toata conjunctura interna si externa o va permite. Sudul Romaniei deja produce energie electrica de doua ori cat are nevoie. S-ar tripla cantitatea respectiva dar profitul ar merge in buzunarele hotilor securisti cu firmele capuse din Cluj. Taiati-i urgent de pe liste!

  4. La sursele de electricitate puterea nu reprezinta ceva, mai ales alea cu energie intermitenta dependenta dupa cum bate vantul. Dar asa se intampla cand se pune intr-o functie pur tehnica un neintruit in domeniu, doar ca-i fiul lu’ tac-su. Pedelisti au lunga traditie in domeniu, ma mir ca n-au pus-o sibianca aceea care nu stie nici ce varsta are. Intre ea si Burduja este decat diferenta ca ea a facut niste cursuri de rusa comerciala la Moscova pentru afacerile lui Stolojan.

  5. numai daca dupa PETRO-DOLLAR si dupa incercarea rata in Africa uraniului esecul ELECTRO_DOLLARULUI
    va urma incercare … DOLLARULUI-EOLIAN !
    PS: D e ce nu va uitati la tari care-au incepu s-s de zeci de ani in domeniul EOLIENELOR
    cum ar fi GERMANIA !
    EXISTA studii credibil-verificabile ca din proiectul EOLIENELOR GERMANE (sute sau deja mii pe campii) a mai rams doar
    … ajuorul financiar-guvernamental VERDE-NEMTESC ! Ca o gaura de ne-mai astupat in BUGETUL teuton !
    Bani intrati in te miri ce buzunare „unde nu bate vantul” :P !
    PS: …sa nu-ti fie mila de prostii care incerca sa rezolve o problema cu taman metodologia ce-a nascuto ? :(

  6. Cei ce trag sforile știu că recuperabilele (fără hidro, acesta n-are ce căuta împreună cu jmecheriile solare și eoliene) sînt scumpe, capricioase, greu de întreținut. Mai știu că nu au cum să țină căscatul mult sub capac, începe să pută rău de tot. Ce fac, dacă vor face, cu moriși pe Marea Neagrp este doar un alt furt, sărăcirea noastră.
    Niște grafice lămuritoare dacă căutați după:
    A few graphs say it all for European Weather-Dependent “Renewables”
    Datele sînt pt țările UE și MB. Reiese că, pt aceiași capacitate, costurile de construcție și întreținere pt o fermă de eoliene pe mare sînt de 14-15 ori mai mari decît la o centrală pe gaz! Din puterea instalată recuperabilele dau, în medie, doar 17%!
    Dacă vreți mai multe date ce arată că îmăratul e gol, căutați pe edmhdotme:
    A Comparative Cost Model for Power Generation Technologies 2022

  7. Burduja a facut marea digitalizare pe hartie si a facut angajari de sute de oameni. Digitalizarea mareata s-a fasait repede din moment ce cei de la finante cer imprimante si hartie! Si cu eolienele astea la fel.Pai ce vrem, turism, nave maritime ori eoliene ca pe toate nu se poate. Trimit rusii niste drone si le fac praf.

  8. @ Rammstein 16:28
    La VÂNTURI e specialist RumBurKaK ! El CarBaxeaZă non-stop…
    Burduja, montează-i INGINERULUI o eoliană la ?…?

  9. Pana in 2027-2028 se poate intampla orice! Pana atunci, e vorba de furaciuni prin manipulari de minciuni. Am vazut ce inseamna perimetru cu eoliene la malul marii sau oceanului, acestea sunt plasate departe de malul cu nisip unde exista proiectul anual cu prezenta turisti. Intreb si eu:
    – Tot OMV e stapanul creator?

  10. Câţi ani poate un popor să reziste
    Până la visata eliberare
    De câte ori te prefaci că eşti orb
    Ca să nu vezi lumina cea mare.
    Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
    Răspunsu-i suflare în vânt
    (B. Dylan, în traducere)
    Adică: HAI SICTIR BURDUJA CU EOLIENELE TALE! AVEM CĂRBUNE, PETROL, GAZE! NU TREBUIE SĂ NE SUFLE VÂNTU’-N EOLIENE!’GEABA AI FĂCUT ATÂTA ŞCOALĂ TRĂDĂTOR AL ROMÂNIEI CARE EŞTI TU UN TRĂDĂTOR! RĂPCIUGĂ, HUO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.