„Reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor au arătat disponibilitatea de a participa la efortul de reducere a cheltuielilor bugetare și au precizat că deja au făcut reduceri semnificative în cursul anului 2025 (prin creșterea normei didactice și reducerea implicită a unui număr considerabil de posturi didactice, prin diminuarea tarifelor la plata cu ora și alte măsuri specifice). Ei au cerut ca optimizarea cheltuielilor să se realizeze într-o manieră flexibilă și adaptată la realitățile din sistem, în conformitate cu principiile autonomiei universitare și a legislației în vigoare”, se arată în comunicatul guvernului României.
Măsurile luate de rectori în 2025 au afectat mai ales personalul didactic și studenții. Acestea nu se ating semnificativ de lefurile celor din vârful universităților. Conform comunicatului, rectorii au crescut norma, au redus numărul de posturi și au diminuat încasările pentru plata cu ora.
Între timp, rectorii par să nu fie atinși de austeritate. Cotidianul a publicat un material în care prezintă veniturile încasate de la universități de șase rectori importanți din România. Sorin Cîmpeanu, Viorel Jinga, Marilen Pintea și Marian Preda câștigă peste 4.000 de euro lunar de la universități, conform celei mai recente declarații de avere publicate de aceștia. Rectorii menționați mai sus au fost prezenți și la întâlnirea cu Bolojan, în care își asumă noi reduceri de cheltuieli.
Rezolvarea problemelor: grupul de lucru
„La propunerea prim-ministrului Ilie Bolojan, consultările privind finanțarea sistemului de învățământ superior vor continua prin constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Educației și Cercetării”, a anunțat Guvernul. Vor participa reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în perspectiva pregătirii bugetului pentru anul 2026”, a anunțat Guvernul.
Totodată, ministrul interimar al Educației Ilie Bolojan a subliniat că trebuie făcute economii. Acestea trebuie să vină chiar și de la „coloana vertebrală” a viitorului României.
„Sistemul de învățământ este coloana vertebrală pentru dezvoltarea țării. Trebuie să facem economii, dar să lăsăm ca acest domeniu important pentru România să se dezvolte în anii următori”, a menționat premierul Bolojan.