Reforma pensiilor scufundă Franța într-o criză politică

Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, scufundat într-o criză politică după trecerea în forţă a reformei pensiilor care a amplificat furia socială şi a condus la încăierări în centrul Parisului, comentează AFP.

Mai multe mii de persoane s-au adunat vineri seară în Place de la Concorde, la câteva sute de metri de Adunarea Naţională. Manifestanţii au dat foc la paleţi din lemn, iar atmosfera a devenit tensionată odată cu lăsarea nopţii, poliţiştii încercând să împrăştie mulţimea, potrivit unor fotoreporteri ai agenţiei France Presse.

Câteva sute de persoane au înfruntat poliţia cu sticle şi artificii, care a răspuns cu gaze lacrimogene, încercând să evacueze piaţa în ploaie. Au fost 61 de arestări în jurul orelor 21.30 (20.30 GMT), potrivit prefecturii poliţiei.

La Lyon (centru-est), manifestanţii au pătruns în forţă într-o primărie de arondisment şi „au încercat să-i dea foc”, dar poliţia a stins rapid incendiul şi a arestat 36 de persoane, potrivit prefecturii.

Tot la Lyon, câteva sute de tineri au dat foc la coşuri de gunoi, au răsturnat trotinete, au spart panouri publicitare, au lansat petarde şi au scris pe vitrine în timp ce scandau: „A cui este? A cui este? E a noastră!”, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului. Poliţia a răspuns făcând uz de gaze lacrimogene.

La Strasbourg (est), în Place Kléber s-au adunat 1.600 de protestatari. „Vom trece şi noi în forţă”, au scandat manifestanţii. Prefectura a raportat „degradări” în centrul oraşului, dar nicio arestare.

O mie de persoane au defilat în centrul oraşului Lille (nord), iar o procesiune de câteva sute manifestanţi s-a împrăştiat fără confruntări la Bordeaux (sud-vest).

Moţiunile de cenzură ar urma să fie examinate în Adunarea Naţională luni de la orele 16.00 (15.00 GMT), potrivit unor surse parlamentare, sub rezerva validării chiar înainte de şedinţă.

Deputaţii grupului parlamentar centrist şi regionalist LIOT au anunţat la parlament depunerea unei moţiuni „transpartizane” de cenzură a guvernului, cosemnată de aleşii NUPES (stânga radicală).

La rândul său, „Adunarea Naţională” (RN, extremă-dreapta) a depus vineri o moţiune de cenzură, criticând o „reformă nedreaptă şi inutilă”.

Aceste demersuri sunt răspunsuri la decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a recurge joi la arma articolului 49.3 din Constituţie, permiţând adoptarea unui text fără vot în Adunare, cu excepţia cazului în care o moţiune de cenzură vine să răstoarne guvernul.

Această opţiune privind foarte nepopulara reformă a pensiilor „este apogeul unei negări inacceptabile a democraţiei”, afirmă în special moţiunea LIOT.

Vineri, secretarul general al sindicatului reformist CFDT, Laurent Berger, i-a cerut preşedintelui francez să „retragă reforma”.

Pentru a răsturna guvernul, o moţiune de cenzură va trebui să obţină majoritatea absolută în Adunare, 287 de voturi. Acest lucru ar necesita ca măcar jumătate din cei 61 de deputaţi ai partidului conservator „Republicanii” (LR) să voteze pentru moţiunea grupului LIOT.

Guvernul francez a ales să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani pentru a răspunde unei deteriorări financiare a fondurilor de pensii şi îmbătrânirii populaţiei.

Franţa este una dintre ţările europene unde vârsta legală de pensionare este cea mai mică, chiar dacă sistemele de pensii nu sunt complet comparabile.

Această măsură de creştere a vârstei legale de pensionare a cristalizat furia populară. Sondajele de opinie arată că majoritatea francezilor îi sunt ostili, chiar dacă numărul manifestanţilor de pe stradă şi al greviştilor a stagnat ori a scăzut în timp.

Angajarea răspunderii guvernului în baza articolului 49.3 al Constituţiei este unanim considerată drept o înfrângere pentru preşedintele Emmanuel Macron care a mizat pe creditul său politic pentru această reformă-cheie a celui de-al doilea mandat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

19 Comentarii

  1. este vorba despre DREPTUL oamenilor care au muncit o viata. cine munceste dupa 60-65 de ani? NU TE MAI ANGAJEAZA NIMENI DUPA 45! ASEA SUNT GANDIRI DE PLOSNITA ORDINARA, OBISNUITA CU BANI DE LA STAT SI „CONEXIUNI” DE RAMAN „PA FUNCTIE” DESI AU VARSTA DE PENSIONARE. ATATIA BANI NE-MUN-CITI IAU JEGURILE DE LA NOI! tot ce se intampla este PENTRU EXTERMINAREA OMULUI DE RAND PRIN INGRADIREA LIBERTATILOR FUNDAMENTALE! FAPTUL CA LATUL DE STRANGE – NU MAI MUNCESTI DECAT IN CONDITIILE ACESTOR SATANE. APROPOS DE „BANCI” – TOATE TE OBLIGA SA AI UN ANUMIT TIP DE TELEFON CARE SA SUPORTE APLICATIA LOR, PENTRU A AVEA CONT IN BANCA! VORBESC DE FIRME NU DE OAMENII CARE FAC CREDITE! ADICA EU ABIA MA CHINUIESC SA SUPRAVIETUIESC IAR BANCA VREA SA IMI CUMPAR SMARTPHONE NU STIU DE CARE CA SA POT MUNCI? PE BUNE? NU MAI POTI MUNCI FARA SA DAI BANI PE TELEFONM? CE DRAQ ATI PATIT BHAI ? CHIAR REFUZATI SA GANDITI? ESTE INCALCAT DREPTUL LA MUNCA! ACESTI TICALOSI PROFITA DE FAPTUL CA OAMENII NU CUNOSC LEGEA, NU AU BANI SA UMBLE SA SE JUDECE CU EI! RIDICA-TE GHEORGHE! RIDICA-TE IOANE!

  2. Ce vor socialiștii francezi? Niciodată nu am aflat! Din orașul luminilor, Parisul s-a transformat în orașul flăcărilor. Așa se întâmplă când ajung la putere neo-marxistii/ naziștii! Vive la France!

  3. Singurul mecanism de control al politicienilor de catre cetateni, este votul. Atunci cand alegerile sunt fraudate ,la conducere sunt impusi niste „politicieni marioneta”, aflati in buzunarul camatarillor planetari , care i-au impins la conducere. Acesti politicieni vor executa doar ordinele propietarilor, ordine care sunt impotriva cetatenilor, pentru ca pe politicieni ajunge sa-i doara la „basca”, de votul popular. De aceea, in opinia mea, trebuie luptat pentru niste directive clare antifrauda in legislatia electorala, in toate tarile ce se predind democratice si din pacate in acest moment nu mai sunt.

  4. Toata sandramaua mafiota comunitara se duce la vale. Pas cu pas! Iar niste natarai useristi vor in Schengen.

  5. „Comment voulez-vous gouverner un pays où il existe 246 variétés de fromage ?” („Cum vreti sa fie guvernabila o tara in care exista 246 de feluri de brinza ?”)

  6. Macron (liderul fabricat de Globalizare ) ar trebui retras din Politica altfel REVOLUTIA EUROPEANA anti-Globalizare va matura de la west la est intreg continentul european .

  7. „Singurul mecanism de control al politicienilor de catre cetateni, este votul.”

    Tu afirmi ca ceausila intr-o ureche a fost dat jos prin votul tau ? Politicienii se linistesc doar de frica, iar frica trebuie sa fie permanenta si la vedere, sa le treaca pe la ureche !

  8. „Reforma pensiilor” este o actiune mult prea importanta pentru a fi decisa doar in parlament (si e valabil si in Romania, unde e „pe teava”, si in conditii inca si mai rele !). Si nici macar atita (s-a vazut acum, cind GUVERNUL a trecut in forta legea, fara vot !), atunci cind guvernul (executiv !) ajunge sa initieze legi si sa le valideze, in prezenta unui parlament (legislativ !) ajuns cu rol doar decorativ. Nu, aceasta reforma trebuia supusa unui REFERENDUM national (nu sint simpatizant, dar partidul condus inca neoficial de Marine Le Pen a fost singurul care a cerut-o !) chiar daca exista constitutional in Franta o democratie reprezentativa in care parlamentarii ii reprezinta pe cei care i-au ales, dar a caror dorinta trebuie sa o asculte si sa o respecte (peste doua treimi din populatia cu drept de vor fiind impotriva maririi virstei de pensionare !)

  9. Cu trupele de Tontons Macoutes ale lui Baby Doc Macron, cei care dau cu lacrimogene in populatie, probabil ca imnul Frantei va trebui usor modificat : de la „Aux armes, citoyens !” la „Aux larmes, citoyens !” …

  10. Super bogătașul macron trage impotriva poporului.El spune că legea trebuie adoptată cu orice preț căci guvernul nu mai are bani.Dar țara condusă de el nu ia in calcul impozitarea bogatilor si nici scaderea cheltuielior cu armamentul .Deci munciti prostilor sa traiască bine de ăi ca el!!!

  11. Francezii au ales ideologia poponara globalista americana. Ce au ales au.
    Au foc si foame haos. Ei ereau cu multiculturalism. Acu au …multihaos. Matze goale …Foame…
    Si Franta e un mic imperiu african in cadere.

  12. „…au răsturnat trotinete…” ?
    PăZea ! Vine scadența și pentru „progreseii” noștri, uSECUricii & RĂSPERII…

  13. Numai cine nu vrea nu vede ca in aproape toate Tarile de pe Glob sunt nemultumiri si conflicte. Toate aceste nemultumiri si conflicte sunt rezultatul deciziilor si faptelor „Comunitatilor mafiote de interese”, care conduc Lumea. Aceste ‘comunitati mafiote de interese” selecteaza si imping in fata, pentru a ocupa dregatorii in Insitutiile Stateler si ale celor Suprastatale, indivizi ca : Farfuridi, Catavencu, Trahanache, Pristanda, Coana Joitica… Comunitatile mafiote de interese pot lucra vremelnic in cardasie, dar pot fi tot vremelnic si in conflicte. Cele mai puternice „comunitati de interese’ sunt cele care detin cele mai multe si sofisticate instrumente, mijloace, personal de specialitate cu care pot corupe, santaja, pedepsi pe cei care le stau in calea „intereselor lor”, dar mai ales pe dregatorii care nu urmeaza „foaia de parcurs” intocmita de ei. Cine are curajul sa nominalizeze comunitatile locale de interese si comunitatile globale de interese?

  14. Nu este nicio reforma a pensiilor, ci doar cresterea varstei de pensionare astfel incat oamenii sa munceasca si sa cotizeze mai mult, si sa beneficieze mai putin. Daca se mergea ca mai demult pe ideea ca fiecare ca primi o pensie mai mica sau mai mare in functie de cat a cotizat si de cat mai are de trait din momentul iesirii la pensie (in baza sperantei medii de viata), cotizatiile lunare fiind acumulate intr-un fond de pensii, totul ar fi fost ok, fiecare primindu-si pensia din banii lui si nefiind nevoie de o marire prin lege a varstei de pensionare, ba chiar permitand alegerea de catre fiecare a momentului iesirii la pensie, cu asumarea bineinteles a unei pensii mai mici in cazul unei iesiri la pensie la o varsta mai mica. Probabil insa ca si in Franta ca si la noi acel fond de pensii a fost furat la un moment dat, de atunci pensiile platindu-se de la bugetul de stat in baza incasarilor contributiilor curente platite de persoanele aflate inca in campul muncii plus imprumuturi, de unde si presiunea pe sistemul de pensii care sa implice fortarea de catre autoritati a momentului de pensionare la o varsta mai inaintata.

  15. Ieuropa neoliberală cu capitala la Washington. Să uite ieuropeanul dă pensie, pensia va fi un privilegiu strict pentru elite, restul sclavi pe viață, nu mai poate muncii sclavul, ăștia sunt umaniști , nu vă vor lăsa să vă chinuiți , vă vor eutanasia dacă nu puteți muncii.

  16. lupta pentru 60 de ani, romanii au acceptat 65 visand la suta de lei a lui Ceausescu.
    Baaa, nimic nu este gratis pe lumea asta, de aia va scuipa-n cap bugetarii cu pensii speciale si lefuri nesimtite!

  17. La 200 de milioane de euro (doar ca o ultima tranșă !) oferiti clovnului de la Kiev si o populatie de 66 si ceva de milioane de francezi, ar fi insemnat un „cadou” de trei euro de francez … nu e mult, bani cit sa-si ia fiecare luminari (pentru lumina, caldura sau … ma rog, altceva …) dar „orisicit” …

  18. Niste saracani!
    N-au atatia esentiali ca la noi.
    Stalin si popoul rus
    Ciuciolaku ne-au adus.
    Traiasca hAUR, si cu simion
    De ne toarna in curte, beton.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.