
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a declarat joi, la Botoşani, într-o întâlnire cu oameni de afaceri locali, că este necesară o reformă în administraţia publică, însoţită de abordarea nouă că performanţa din zona publică trebuie să fie la nivelul celei din zona privată.
„Nu mă ascund, chiar în campania electorală, trebuie o reformă în zona administraţiei publice, mai ales trebuie o abordare nouă, cea de performanţă în sistemul public, exact cum există performanţă în sistemul privat. Nu ascund că există judeţe în care spitalul judeţean este cel mai mare angajator din judeţ. Înţelegem cu toţii că România nu spre aşa tinde”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD le-a vorbit oamenilor de afaceri despre planul fiscal pe care România îşi propune să îl implementeze în următorii şapte ani.
„Ce se întâmplă cu acel plan fiscal mult discutat? Mâine, vineri, ministrul de Finanţe a definitivat planul în ultimele negocieri. Am făcut Memorandumul în Guvernul României. Va fi pus şi în transparenţă. Va fi un plan fiscal pe şapte ani, cu o reducere graduală a deficitului. Va fi o reducere de deficit în primul an de 0,9%”, a adăugat preşedintele social-democrat.
El a spus că priorităţile României, care au legătură cu planul fiscal, sunt legate de reformarea sistemului de pensii, a sistemului de salarizare în sistemul bugetar, dar şi cu modalitatea de stabilire a salariului minim pe economie.
„Vor fi trei legi esenţiale, cum este legea pensiilor, legea salarizării unice şi reforma fiscală şi salariul minim garantat să fie nu pe intervenţie politică, să fie pe bază de indicatori economici, în funcţie de competitivitate, nivel de trai, creştere economică, randament. Cu totul şi cu totul altă filosofie decât cea folosită până acum, când se decide printr-o negociere între Guvern, sindicate şi patronate. Marea lor dorinţă este ca timp de cinci ani, după ce se dau, să nu mai fie modificate, pentru a da sustenabilitate întregului program fiscal şi a reducerii de deficit”, a precizat Marcel Ciolacu.
De asemenea, preşedintele PSD a vorbit despre digitalizarea ANAF cu impact major asupra evaziunii fiscale. El a arătat că digitalizarea fiscală va elimina controale inopinate ale inspectorilor antifraudă.
„Prin digitalizarea care v-a deranjat atât de mult de la ANAF, nu că am prins a doua zi toţi evazioniştii, dar plaja de optimizare fiscală s-a redus foarte mult, lucru care se vede şi în cifre. Avem venituri suplimentare şi la impozite, şi la TVA de aproape 17%, deci devine un lucru pe care îl putem realiza. Bineînţeles, trebuie continuată această digitalizare, prins întreg sistemul. (…) Nu o să mai tradiţionalele controale ale ANAF-ului luate aleatoriu, lucru care nu se mai întâmplă în niciun stat din Uniunea Europeană. Se face, cum e normal, pe baza informaţiilor din sistem, printr-un soft de risc şi numai atunci cei de la ANAF deranjează o companie, o analiză a indicatorilor economici ai fiecărei companii. Sunt lucruri care vin la pachet şi cu inteligenţa artificială”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
N-ai iesit fotografiat ca stii sa tragi cu arma in altii, ce tot vrei?
De ce nu desființați Spitalele de stat? …Să rămână doar cele private. Model SUA? Să beneficieze de sănătate doar cei care își permit. „Ce contează 25/50 000 de morți?”…Stolojan, 1991.
Mă,.. aiuriții cu reformele din gură.. De nu faceți ceea ce v-a zis UDMR de decenii, adică reforma administrativă,..descentralizare și autonomie, categoric duceți totul de rîpă..
Ha, ha! Ciordacu cătră nărod: “Nu mă ascund, stau chitulat…”
Iară personalul din spitale și medicii care muncesc până la 70 de ani fac deficitul bugetar? Bravo! domnule mare social democrat Marcel Ciolacu. Cei mai mare angajator din județ e SRI domnule prim ministru, după care urmează cei de la Interne. De gratuitățile medicale, de spitalele și facilitățile turistice în locații cu circuit închis ale acestora și de pensiile speciale care, cu pensionare la 45 de ani, cresc exponențial Nimic? Și pe cine vreți să prostiți când bugetul nu e treaba viitorului președinte?
Toţi au fost la guvernare – PSD, PNL, USR, iar acum vin cu aceleasi si multe alte promisiuni.
Ce a rămas însă în urma lor în domeniul educaţiei după 4 ani: mai puţini bani din PIB, mai puţine şcoli, mai puţine universităţi, mai puţini elevi, mai puţini studenţi..
Dar si mult mai multe promisiuni…
E necesară dar nu obligatorie! Se prevede o alta serie de angajări politic, cumva?