Statul român e în acelaşi timp şi prea mare, şi prea mic. E prea mare cînd te deplasezi pe drumuri insuficiente și nemodernizate, cînd nu ai rețea de autostrăzi, cînd ai nevoie de servicii medicale de urgenţă şi nu sunt spitale şi farmacii suficiente, cînd vrei să dai mai multă carte copiilor şi nu sunt suficiente şcoli cu profesori bine plătiți şi devotaţi, cînd vrei să faci o cât de mică întreprindere liberă şi ești înghiţit de un nesfîrşit şir de autorizaţii şi aprobări, multe lipsite de logică. Şi e prea mic cînd cauţi un loc de muncă pe măsura calificării şi studiilor şi ţi se oferă, în cel mai bun caz, un loc de vînzător sau manipulant la salariul minim.
Noi nu vrem un stat mare sau mic, ci un stat puternic, adică eficient.
În interiorul statului românesc de astăzi avem mult mai multă incompetenţă, indisciplină, insolvenţă şi incapacitate decît opusul lor, competenţa, disciplina, solvabilitatea şi capacitatea. În vremurile comuniste ale anilor ’80 uram expresia aproape generală: „Las’ că merge și așa“.
Era generată tocmai de anularea competenței pentru a respecta „indicațiile tovarășului“, despre asimilarea de soluții tehnologice ieftine. Nu erau soluții, erau aberații pe care le-am plătit scump.
Statul are, fără îndoială, nevoie permanentă de stabilitate, dar nu de stabilitate într-o permanentă agonie a neputinţei. Sentimentul prevalent al cetăţeanului în relaţia cu statul este al mersului printre smîrcuri, iar nu al mersului pe un drum binecunoscut şi drept.
Ne lipsesc, într-o măsură dramatică, instrumentele civilizaţiei actuale, care sunt acţiune puternică şi ştiinţă; în fond, ambele există pentru ca să apere legea dreaptă și raţiunea.
Ansamblul spaţiului românesc de astăzi nu are dinamica modernă occidentală pe care ne-o dorim neîncetat de peste 27 de ani. Iar motivul principal al acestei grave neîmpliniri stă în nepăsare și incompetență. De cîte ori nu ne-am confruntat cu situaţii de dezordine fără sens…
Şantierul reformei statului e constituit din organizare si disciplină. Sub imperiul unor reguli clare, simplu exprimate şi lipsite de excepţii birocratico-afaceriste, reforma va alinia şi elimina ceea ce sunt acum multele discrepanţe, dezordini, acte de corupţie, indiferenţe şi nepăsări, pentru a transforma domeniile şi spaţiul public în funcţionalitate normală.
Dacă principiul îngrădirii libertăţii a fost cel de bază în regimul comunist de dictatură, de ce în democraţie mai funcţionăm de foarte multe ori sub acelaşi principiu?
Trăim oare sub disciplina care ne face viaţa mai uşoară, mai predictibilă, mai uşor de planificat pentru noi şi familiile noastre?
Evident că nu. Administraţia este necesară și benefică atunci cînd serveşte ca o punte de trecere între lege şi drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Şi să ne fie definitiv, clar: fără un stat eficient şi responsabil nu pot exista o economie performantă şi nici proprietate privată cu valoare solidă.
Avem nevoie urgentă de o cură de slăbire a corpului birocratic al administraţiilor, nu doar în ce priveşte povara pe umerii bugetului, ci mai ales împotriva faptului că oamenii competenţi şi capabili în servirea interesului public sunt cel mai adesea la mîna celor incompetenţi, a celor care poartă, de multe ori, o ştampilă de influenţă, iar nu una profesională. Adică a acelora care nu au simțul răspunderii pentru că pot fi „sus“, fără vreun parcurs doveditor al capacității lor.
Statul are de rezolvat probleme majore pe care economia privată şi piaţa nu sunt motivate să le facă.
Eşecurile statului (în sănătate, educaţie, autostrăzi, apă şi canalizare) sunt, desigur, eşecuri politice, dar ele mai au o componentă, tot mai împovărătoare pe drumul europenizării României: incapacitatea şi lipsa de profesionalism a administraţiilor. La ce folos constituirea unui mare număr de autoritaţi şi agenţii ale statului, dacă ele se umplu automat cu oameni fie incompetenţi, fie corupţi, fie şi una şi alta?
Efectul delapidării statului de funcţiile sale normale s-a resimţit grav şi în starea democraţiei. Căci democrația depinde de reguli asumate, dar şi mai mult, ea se bazează pe respectul reciproc dintre partenerii democratici: cetăţenii şi puterea politică.
Statul, ca instrument istoric, este încarnarea/întruchiparea intereselor, scopurilor şi bunurilor comune, ale ansamblului colectivităţii româneşti. Prin urmare, este obligatoriu să „gîndim statul“ pentru a-l aduce acolo unde serveşte în mod real interesele, scopurile şi bunurile comune.
John Maynard Keynes, poate cel mai important economist al secolului XX, scria: „Pentru guvernare cel mai important lucru nu este să facă lucrurile pe care indivizii le fac deja; sau să le facă ceva mai bine sau ceva mai rău, ci să facă acele lucruri care în prezent nu sunt făcute deloc“.
Cînd răspunsurile şi capacităţile statului sunt grav afectate, imaginea publică e la fel.
Se spune, cu dreptate, că active şi servicii publice au fost prost administrate de stat. Însă chiar în această situaţie, spitale, şcoli, pensii, serviciu poştal, închisori rămân în responsabilitatea autorităţilor publice, aşa cum se petrece în Occidentul dezvoltat.
Chiar privatizările în aceste domenii trebuie supuse unor reglementări, pentru că, atunci cînd sunt lăsate doar pe firul profitului, anumite servicii esenţiale pentru public vor fi pur şi simplu ignorate sau golite de conţinut, cînd ele nu produc, prin însăşi natura lor, profit.
Standardele de funcționare ale statului nu sunt constituite doar de colecţia de legi. Mai înainte, aceste standarde trebuie aduse într-o viziune a ceea ce vrem şi este posibil de realizat şi un plan strategic de acţiuni prioritare de la care să nu ne abatem pe parcursul realizării lui. Principalul obiectiv al reformei statului este funcţionalitatea sa prin eficienţă şi cinste.
În statul românesc de azi să facem socoteala că o largă majoritate a cetățenilor sunt consideraţi de administraţii ca datori și vinovaţi, fără a se ţine seamă de drepturile lor fundamentale.
Astfel, oamenii ajung să creadă că fiecare acţiune a lor este o pierdere de timp.
Birocraţia, lipsită de răspundere, poate, foarte concret şi permanent, să ruineze orice proiect economic privat.
Cînd o majoritate semnificativă a cetățenilor români va considera că trăiesc într-un stat condus după legi şi reglementări corecte, aplicate de oameni corecţi, abia atunci va înceta această ruşinoasă şi dureroasă situaţie a românilor nevoiţi să-şi caute o soartă mai bună în străinătate.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.