Revoltă în familiile cadrelor medicale infectate

Un ambulanțier și un medic pneumolog din Neamț au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Soția ambulanțierului este revoltată că familiile cadrelor medicale nu sunt testate.

De (R.C.)
Revoltă în familiile cadrelor medicale infectate

Un ambulanțier și un medic pneumolog din Neamț au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Soția ambulanțierului este revoltată că familiile cadrelor medicale nu sunt testate.

La nivelul județului Neamț, două cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19, a transmis, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un ambulanțier și un medic pneumolog de la un dispensar din Piatra-Neamț.
Soția ambulanțierului a declarat, pentru MEDIAFAX, că acesta a intrat în contact cu omul de afaceri Vasile Ouatu, al treilea român mort din cauza coronavirusului.

„Pe 17 martie l-a transportat pe Vasile Ouatu. Când i-a ieșit pozitiv domnului Ouatu, ne-au sunat să stăm la domiciliu în izolare. Eu, soțul, copilul meu în vârstă de 4 ani și mama mea în vârstă de 62 de ani. Doar soțul meu a fost testat și astăzi am aflat că este pozitiv și că vine să-l i-a ambulanța. ” – a spus femeia.

Aceasta a mai declarat că este revoltată pe faptul că, deși a respectat toate regulile impuse, autoritățile nu vor să o testeze nici pe ea și nici pe ceilalți membri ai familiei.

„Surpriza a fost când ne-au spus că nu ne fac teste pentru că așa e protocolul. Noi am respectat toate regulile pe care ni le-au impus. Am stat în casă. Nu e vina noastră că pacientul a fost inconștient și nu a declarat. Nu e vina noastră că nu a fost luat în izolare și a fost lăsat acasă. Dacă procedează așa cu toate cadrele medicale să vedem cum va fi când vor suna (autoritățile n.red.) pentru familiile lor. Nu va putea veni nimeni, vor fi bolnavi cu toții. Vreau teste pentru noi, cei care am intrat în contact direct, fiind în izolarea la domiciliu impusă de ei. ” – a mai spus aceasta.

Un număr de 153 de cadre medicale și personal auxiliar sunt confirmate cu noul coronavirus, au transmis, joi, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit informării, cele mai multe confirmări sunt în cazul medicilor.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Unde e jegul ăla userist Ungureanu, băgat în denunțarea lu dr Beuran? Că brancardieru Ungureanu se ocupa cu „protejarea” corpului medical, parcă așa era. Sau ăla apare doar la dorința lu Statu Paralel?

  2. Dosar penal pentru bipezii care au ocupat functia de:
    – ministru al sanatatii
    Si pentru:
    – bipedul care ocupa functia de premier!
    Acestia doi nu au coordonat si programat corespunzator legii, toata aceasta coro! Exact pe modelul francez cu cei peste 600 medici care au dat in judecata prin sindicat, guvernul francez! Cred ca e destul de clar! Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.