Remus Borza: Facem lucruri bune, dar nu știm să le ambalăm

Avocatul Remus Borza, care s-a înscris în ALDE, şi va candida pe listele acestui partid la alegerile parlamentare din iarnă, spune că vrea să „redea România românilor”.

Este vorba despre antreprenorii autohtoni care au rezistat pe o piață discriminatorie, este un mesaj de a reforma instituțiile statului, administrația publică centrală și locală, care este birocratizată și ineficientă, precizează cunoscutul avocat.

De asemenea, Borza susţine că trebuie schimbată imaginea Parlamentului, reformat sistemul sanitar, educația, sistemul de pensii şi sprijinită economia națională.

– Vă propuneți să redați România românilor. Cum anume?

– Da, e un slogan care a fost asimilat de partid în urmă vreo lună de zile, el reprezintă titlul unui editorial pe care l-am semnat eu în urmă cu trei luni de zile, pentru un volum colectiv editat de Grupul Intact, Români care dezvoltă România. Este povestea de succes a 100 de români, 100 de antreprenori români care s-au încăpățânat să facă performanță economică într-un mediu economico-politic ostil, într-o concurență acerbă și total nedreaptă între capitalul românesc și capitalul străin. Firmele românești în 90 au plecat, din capul locului, cu un mare handicap, fără capital dar în primul și-n primul rând fără cultură minimală de business sau antreprenorială. De aia spun că în acest război multinațional ele nu au avut nici o șansă. Așa se explică și zecile de mii de falimente din fiecare an. Din 90 încoace, în medie, 30–35 de mii de falimente în fiecare an. Au venit multinaționalele cu zecile de miliarde de euro la buzunar, cu acel know-how de management,cu acea cultură antreprenorială, și care n-au lăsat nici o șansă companiilor românești. Astăzi constatăm o realitate, crudă din păcate, și anume că 2/3 din cifra de afaceri a României este în mâinile companiilor străine. Cifra de afaceri a României, de exemplu, anul trecut, a însemnat 1800 de miliarde de lei, vreo 270 de miliarde de euro. N-ar fi nimic rău în asta, România a avut nevoie și are în continuare nevoie de capital străin, are nevoie de acea cultură antreprenorială sau de business. Problema care se pune și care trebuie dezbătută este cât de loiale sunt companiile străine față de statul român. Pentru că, vedeți, din 90 încoace, România, statul român a pus la dispoziția firmelor străine o serie de facilități fiscale, un regim fiscal favorabil, ajutoare de stat, doar că performanța acestor companii, care, cum vă spuneam, dețin 2/3 din cifra de afaceri a României, în toată această perioadă de timp, a fost una modestă. Pot să vă dau un exemplu: în 2014, România a excelat la capitolul creștere economică, de fapt a înregistrat cea mai mare creștere economică la nivelul celor 28 de state din Uniunea Europeană, 3,2% creștere economică. Firmele străine, deci într-un an, nu vorbim de 2008–2009 un an de criză, ci într-un an cu creștere economică serioasă, au raportat un sold al rezultatului financiar negativ, cu minus două miliarde de lei. Firmele românești care au poziții periferice astăzi în economia românească, 12 miliarde de lei cu plus. Companiile străine au poziție de cvasi monopol în tot ceea ce înseamnă sectoare cheie sau strategice ale economiei românești. Deci este impardonabil și inadmisibil să raporteze tot timpul doar pierderi, doar pierderi.

– Și au beneficiat și de ajutoare de la stat.

– În ultimii 10 de ani – și lucrul ăsta se poate verifica printr-o simplă lecturare a site-ului ministerului de finanțe – companiile străine au beneficiat de 87% din volumul ajutoarelor de stat. Din banii dumneavoastră, din banii mei, din banii românilor, am alimentat, am finanțat companiile străine, ceea ce este impardonabil iarăși. Noi ceea ce venim astăzi să cerem, e un paradox până la urmă, egalitate de tratament. La noi în România, între firmele românești și firmele străine, între capitalul românesc și capitalul străin. Vedeți, e o tehnică acuma, dar care e un modus operandi la toate multinaționalele, de a-și externaliza masiv profiturile pe tot felul de optimizări fiscale, deși mult mai corect ar fi, chiar dacă are un accent peiorativ, pe inginerii financiare: de a cere prețul de transfer sau dosarul de transfer cu societățile mamă sau acele mecanisme de tot felul de offshore din insule una mai virgină decât cealaltă. Somnul națiunii sau al rațiunii, deopotrivă, naște monștrii. Statul român după 90 a fost slab. Ordinul pe unitate în 90 a fost: România nu mai trebuie să conteze, e doar un obor, o tarabă, o piață de desfacere pentru marile industrii din afară. În 90, anumiți politicieni care conduceau atunci România au pus eticheta pe industria românească: un morman de fiare vechi. Și atunci nu ar trebui să ne surprindă evoluția industriei românești care, hai să fim serioși, era competitivă. Cu acel morman de fiare vechi România și-a plătit datoria externă până în 1989 și am fost competitivi la export, aveam poziții de top în foarte multe domenii industriale. Asta a fost evoluția, de fapt involuția industriei și a economiei românești. Un barometru sau indicator relevant al gradului de industrializare al unei țări îl reprezintă consumul de energie. În 1989, România avea 89 de terawați în consum. Astăzi, după 27 de ani de tranziție glorioasă de la un sistem etatist la o economie de piață, anul trecut, de exemplu, în 2015 consumul de energie a fost de 52 de terawați. Deci iată cum am pierdut în 26 de ani, 29 de terawați în consumul de energie. Ori asta arată involuția economiei și implicit a industriei românești. Firmele românești, vedeți dumneavoastră, sunt loiale statului român, ele își plătesc impozitele datorate bugetului de stat, ele generează locuri de muncă. Din 4,7 milioane de salariați, azi în România, puțin peste un milion de salariați lucrează la multinaționale. Grosul, sau greul, îl duc tot firmele românești.

– Asistați sociali sau locuri de muncă?

– Locuri de muncă. Vedeți, iarăși avem un păcat. Noi avem multe păcate, în mintea noastră suntem un popor virtuos, dar avem mai multe defecte decât virtuți. Sute de ani noi am dezvoltat o mentalitate de slugă, un complex de inferioritate. Din totdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru că dintotdeauna ne-a fost frică să fim noi înșine mari. Spuneam într-un alt interviu, într-un alt material, că am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porți, că de bună voie ne-am cedat tezaurul la ruși și acum așteptăm lumină de la Marele Licurici. E o realitate cruntă. Noi am dezvoltat acea filosofie de viață capul plecat sabia nu-l taie. E o filosofie veche detrimentală și care nu ne onorează și care conține foarte multă lașitate, abandon și trădare. Acel complex de inferioritate l-am moștenit și după 90 și se vede în comportamentul firmelor românești. Vă dau câteva nume Fortum Finlanda, E.on Germania, Enel Italia, CEZ Cehia… Ce au în comun? Sunt firme străine dar care sunt deținute de către statele respective, adică sunt firme de stat. Pachetele majoritare sunt în mâinile statului. Și sunt jucători regionali, dacă nu chiar globali. Arătați-mi o firmă românească de stat sau chiar o firmă românească cu capital privat care este un jucător regional. N-avem pretenții de a fi un jucător global. Nu suntem mai proști decât alții. Și nici inferiori lor. Doar că am dezvoltat în zeci, în sute de ani acel complex al inferiorității. Și din punct de vedere politic și iată că l-am preluat și în comportamentul economic al societăților noastre. Companii precum Hidroelectrica, și pe care, evident, am administrat-o vreo patru ani de zile și am o oarece expertiză pe zona asta energetică, Hidroelectrica, Transgazul, Romgazul, ca să dau doar câteva exemple, au evidente calități și au vocație de a fi jucători regionali, și cu toate astea, nu sunt.

– Vă propun să discutăm și despre clasa de mijloc, care este atât de străvezie că mai are puțin și leșină pe stradă. Cum vreți să o susțineți?

– Noi vrem, în primul rând, să dezvoltăm clasa de mijloc. Întreaga noastră filosofie politică, pe zona economică, se centrează pe capitalul românesc și pe clasa antreprenorială românească. Reprezintă cei doi vectori de creștere economică și piloni de stabilitate socială. Toate politicile noastre economice vizează capitalul românesc, atât de discriminat după 90, și firmele românești. Fiindcă am ajuns în propria noastră țară să cerem drepturi egale cu străinii. Probabil că este singura țară din lume în care antreprenorii români cer egalitate de tratament. Venim cu o serie de vehicule financiare. Fie că vorbim de fondul de investiție și dezvoltare, care se va capitaliza. Fie, din participațiunile pe care le are mai statul, la cele 931 de companii ale statului, aici incluzând societățile de utilități din subordinea primăriilor sau a consiliilor județene. Deci iată din că peste 700.000 de firme înregistrate astăzi la Registrul Comerțului, statul mai are în deținere acțiuni la mai puțin de 1000 de companii. E ceva cu 0,01, nesemnificativ. Participațiunile statului la acele companii, activele administrate de Autoritatea de Administrare a Activelor Statului, fosta AVAS, dividendele de la companiile statului, rezervele de la companiile statului să fie administrate acest Fond Suveran de Investiții și Dezvoltare. Și care să susțină, în primul rând, dezvoltarea și capitalizarea companiilor românești. Indiferent de natura capitalului, public sau privat. Pentru că, iarăși, trebuie să renunțăm la acea discriminare, iarăși detrimentală interesului public dintre firmele private și cele de stat. Și alea private sunt mai de stat decât alea de stat. Pentru că arieratele s-au născut unde? În ograda companiilor de stat, nu a companiilor private. O companie privată când întârzie o săptămână, un leu, îi vine fiscul, antifrauda și-i închide prăvălia. La stat se rostogolesc miliardele de lei de la un an la altul, fără să se ia nici o măsură de asanare și întremare. La stat, la companiile statului vorbim de ineficiență și de risipă. Vorbim de scheme supradimensionate și supra remunerate de personal.

Trebuie să acceptăm că o națiune cu cât are indivizi mai bogați, cu atât e mai prosperă, pentru că prosperitatea acestor beneficiari ai tranziției se redistribuie, până la urmă pe orizontala socială. Din banii acestor antreprenori se finanțează marile sisteme publice: sănătate, infrastructură, educație, administrație. Deci trebuie să ne raportăm la acei oameni care generează competență și valoare ca la niște modele aspiraționale și să-i urmăm, nu să-i înfierăm cu mânie proletară și să-i desființăm. Pentru că, vedeți dumneavoastră, cum un român, un compatriot de-al nostru scoate capul din mocirlă, o armată de frustrați se ridică și-i dau la gioale nefericitului român care a avut curajul să iasă din cloacă, din mizerie.

Și trebuie, mai ales acestor generații de după 90, ca să nu fie pierdute definitiv și ireparabil, să le arătăm și acele personalități veritabile care să inspire și care să motiveze. Azi o personalitate în România e o fâță care ia microfonul în mână, un băiat care bate mingea. Dacă ești inginer, ești fraier, dacă ești muncitor, ești fraier, ești șmecher dacă te-ai făcut avocat, economist sau dacă, în fine…

– Sau ai plecat în străinătate.

– Dacă ai plecat în străinătate. Și aici e o altă mare dramă a românilor, acest exod masiv. Cei care au salvat România în criză și de la faliment, nu au fost investitorii străini, ci căpșunarul român. De fapt, el reprezintă cel mai mare investitor străin. Căpșunarul român, rupt în fund, plecat departe de casă, să îndure umilințe și privațiuni, să strângă din dinți, să strângă cureaua ca să poată să trimită acasă familiei câte 100 de euro. Știți că valoare remiterilor, media remiterilor într-un an e undeva la 5 miliarde de euro? De aia noi nu am trăit atât de cumplit precum în alte țări recesiunea. De aia clasa politică, guvernul trebuie să se raporteze la căpșunar cu mai multă condescendență și respect. El e marele investitor.

Revenind la programul economic, într-adevăr, am lansat în dezbatere publică un program economic ambițios, dar sustenabil, realist și pragmatic: România, a șaptea putere economică a Europei. Din punct de vedere al populației, într-adevăr suntem a șaptea putere a Europei, din punct de vedere economic, al creșterii economice sau al produsului intern brut suntem departe, suntem pe locul 17. Deci iată că ne propunem un salt spectaculos, un salt mortal de pe poziția 17 pe poziția 10.

– Cum?

– Nu cu promisiuni deșarte, nu cu demagogie și cu populism. Noi nu garantăm și nu promitem dublarea salariilor, nici a salariului minim pe economie de la 1250 la un 2000-2200, nici a salariului mediu pe economie de la 2800 la 4000 de lei, nici creșterea pensiei cu 60% a punctului de pensie. Pentru că, iarăși, sunt niște promisiuni fără acoperire. Ne aducem aminte în 2008, PD-ul făcea astfel de promisiuni, o creștem salariile cu 50%, vă aduceți aminte, nu? În 2009 spre 2010, acel PDL care a câștigat alegerile a fost nevoit, nu să crească cu 50% salariile, ci să le reducă, să le taie cu 25%: la profesori, la medici și la pensii. Asta înseamnă să faci doar promisiuni fără acoperire, doar ca să câștigi voturi. Eu unul, cel puțin, nu vreau să câștig voturi cu orice preț. Nu vreau să mă mint în primul rând pe mine și după aia pe cei cărora merg să le cer un vot. Da, într-adevăr, am pus și eu câteva virgule la acest program economic, România, a șaptea putere economică, mi-am propus o creștere echilibrată, o creștere sănătoasă pe investiții și nu pe consum. Noi ne-am propus să creăm 500 de mii de locuri de muncă, nu un milion de noi locuri de muncă precum alte partide. Ne propunem și o rată de 28–30% a investițiilor în produsul intern brut și care înseamnă un minim 6% al investițiilor publice în produsul intern brut. Vom vedea că în ultimii 3-4 ani de zile, și pe fondul acestui jihad judiciar, investițiile publice au rămas la un minim istoric. Nimeni nu-și mai asumă, nimeni nu mai semnează un leu că le e frică că mâine îi ia miliția și îi duce la beciul domnesc sau că îi ia DNA-ul.

– Din ce veți crea locuri de muncă?

– Din investiții vom crea locuri de muncă, din investiții vom crește și nivelul de salarizare sau veniturile populației, într-un cuvânt. Dacă mergem pe o creștere de 20-22% pe acest ciclu politic și economic, 2017–2020, evident că vom putea crește și salariile cu 20-30% implicit și pensiile. Ca să crești pensiile, trebuie să creezi mai multe locuri de muncă, mai multe noi locuri de muncă și mai bine remunerate, pentru că astăzi vorbim de 4,7 milioane de salariați raportat la 5 milioane de pensionari, deci suntem într-un dezechilibru bugetar. Cu cât vom crea mai multe locuri de muncă, cu atât vom atenua, vom asana aceste dezechilibre bugetare.

– Reforma instituțiilor publice cum vă gândiți să o faceți?

– În România avem o administrație expandată, mare consumatoare de resurse și ineficientă. În 1993, Polonia, o țară cu o populație dublă față de România, 38 de milioane de locuitori versus 20 de milioane, o țară mai mare cu 100 de mii de kilometri pătrați față de România, a purces la această reformă a administrației. Și, de atunci, în Polonia există 1700 de unități administrativ-teritoriale. În România, avem 3200 de unități administrativ-teritoriale. Avem comune cu 200–300 de locuitori sau avem orășele cu 500–1000 de locuitori. Vedeți, sunt niște structuri ineficiente care doar mănâncă resurse. Din punctul ăsta de vedere, al reformei administrației, sincer, vă fac o mărturisire. Eu aveam mari așteptări la un ardelean de-al meu, la Vasile Dâncu, un mare profesor, un mare teoretician pe zona administrației, și-am zis, gata, mi-a pus mâna Dumnezeu în cap, Vasile al nostru o să facă acea reformă a administrației pe care o întârziem de vreo 26 de ani. Dar, doar teorie, nimic. Până la urmă și-a dovedit limitele și acest guvern tehnocrat. Eu n-am crezut în el de la bun început. Tehnocrația care salvează România, nu? Nu a salvat pe nimeni, nu? Sau s-au salvat doar pe ei înșiși și acum iată că s-au și deconspirat cât de tehnocrați sunt. Unul câte unul, că au intrat în haina lupului, în haina politicianului. Au ieșit la încălzire timp de un an de zile, și-au făcut imagine, pe acel capital de neutralitate, de non-angajament politic, ca acum deja să viseze să fie toți miniștri, să fie toți prim-miniștri, dar fără să intre în lupta electorală. E o încălcare a unor reguli, până la urmă, elementare de democrație. Fără să participi în ring, să joci pe teren, nu poți să fii lider. Tehnocrația, din punctul meu de vedere, a fost un experiment, un experiment eșuat, o involuție în ceea ce privește parcursul nostru democratic. Un astfel de regim, de guvern de uniune națională, este specific țărilor bananiere. Între două junte militare se face un guvern de uniune națională până când vine un colonel sau un general, împușcă toți tehnocrații și se declară comandant suprem. Dar noi nu suntem o țară bananieră. România este o țară europeană, o țară, totuși, cu aspirații de europenitate în secolul XXI. În America, de 200 de ani de când există statul american, nu s-a pus problema unui picior de tehnocrat, darmite a unui guvern de tehnocrați pe de-a-ntregul. Chiar și în Europa vestică, a venit Italia cu un astfel de experiment, a venit și Ponta, că el a început cu tehnocrații, fie pe la finanțe, fie pe la justiție, și acum, evident, că s-a creat precedentul.

Marile reforme trebuie asumate politic. Marile reforme, în spate, au legi organice, care nu sunt date de niște tehnocrați la Guvernul Victoria, sunt date de Parlament, unde ai nevoie de majorități de două treimi.

Ca să putem ajunge la o creștere economică sănătoasă, trebuie să creștem productivitatea muncii și competitivitatea. Noi producem lucruri, nu înseamnă că le producem prost, dar producem cu o cantitate dublă de bani și de timp. Și trebuie să mai înțelegem ceva în această filosofie de business, de economie de piață, că nu doar banul este valoarea supremă care stă la baza prosperității și creșterii economice, nu doar capitalul. Și timpul trebuie privit ca resursă și cost. Timpul ca resursă și cost, spiritul antreprenorial, vedeți că ne lipsește?

Au trecut 26 de ani și foarte greu ne-am familiarizat. Comunicarea, informația, marketingul… știți, la români, brânză bună în burduf de oaie. Noi degeaba facem lucruri bune dacă nu știm să le marketăm, să le vindem, să le ambalăm. Ambalajul. Inovarea și cercetarea sunt elemente și ingrediente absolut necesare în secolul XXI în care vorbim de tehnologii super avansate. Deci, iată, că sunt atât de multe alte valori, de ingrediente care stau la baza prosperității economice. Mai ales noi trebuie să asanăm acele decalaje dintre mediul rural și urban. Peste 50% din populația României trăiește la sate. Satele sunt depopulate și sunt îmbătrânite. Copiii au plecat, prima dată, într-o primă etapă, în perioada anilor 60-89 la oraș să se facă industriași…

– Iar acum în străinătate.

– Industria noastră e la pământ, vă spuneam, România a cunoscut cel mai agresiv și mai coroziv proces de dezidustrializare. Eu candidez la Brașov. În top 10, în județul Brașov, nu veți găsi nici o companie cu capital românesc. S-a ales praful de marile platforme industriale, fie că vorbim de Rulmentul Brașov, fie că vorbim de Tractorul Brașov, fie că vorbim de Roman Brașov sau Hidromecanica, zeci de mii de români lucrau pe aceste platforme industriale. Astăzi pământ de flori, de fapt nici pământ de flori. Ruine, mărăcini și într-un caz fericit un mall.

– Și la fel în multe județe.

– Asta vreau să spun că nu e un fenomen identitar sau specific Brașovului, ci specific întregii Românii în ceea ce privește involuția economică și distrugerea industriei românești.

Degeaba stăm noi și chibițăm, intelectualii frustrați și resemnați pe margine, că nu așa se reformează statul. Avem, într-adevăr, multe nemulțumiri îndreptățite și justificate. Dar, doar stând în expectativă, doar dând din palme sau criticând nu o să se schimbe nici în următorii 26 de ani nimic. Ăsta este motivul pentru care un om ca mine a intrat în politică. La mine, în Ardeal, în Maramureș e o vorbă, dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii. Asta e politica românească, o troacă cu hâlbe, cu lături. Dar politica e un rău necesar. Partidele sunt un rău necesar. Haideți să le reformăm, haideți să le primenim.

Singura putere care își are legitimitate dată direct de popor și reprezentativitate dată direct de popor este Parlamentul. Or, la popor, adică la parlament, te duci cu căciula în mână și nu cu zăngănit de cătușă. Asta e o primă prioritate a noului Legislativ. Să redea încrederea și onoarea instituției fundamentale a țării. A doua prioritate: să legifereze de o manieră responsabilă, vizionară și asumată care este rolul și misiunea, atribuțiile și prerogativele fiecărei instituții, autorități și puteri a statului.

E multă propagandă și sunt multe intoxicări. ALDE nu este un partid antisistem și antijustiție și antiservicii. Într-un context volatil și impredictibil, precum cel pe care-l cunoaștem astăzi, România, în fiecare zi, are o serie de vulnerabilități și amenințări. De aceea România are nevoie astăzi de niște servicii bine informate, la timp informate și care, și mai important, să decripteze și să deceleze în timp real astfel de vulnerabilități, provocări și amenințări și care pun în pericol însăși existența suveranității și statalității României. Deși ALDE evident că nu are un discurs împotriva serviciilor. Avem o bogată tradiție pe zona aceasta de servicii de inteligență, de informați. Și înainte de 89, când am avut un joc absolut magistral, între cele două blocuri ideologice est–vest, Statele Unite – URSS, lumea arabă – statul evreu. Miliarde, zeci de miliarde de dolari au venit în România pe contraspionaj economic.

La fel, ALDE nu are un dinte împotriva parchetelor, cu atât mai puțin împotriva justiției, fie că vorbim de DIICOT sau DNA. Eu, unul, ca practician al dreptului, sunt de 21 de ani avocat, susțin demersul DNA, mai ales din ultimii trei ani de zile. Un efort extraordinar, cu rezultate pe măsură. Trebuie să acceptăm și să recunoaștem că în ultimii 10, 15 ani de zile, corupția devenise un fenomen. Un flagel, care contaminase statul la toate nivelurile și la nivelul tuturor instituțiilor. Era nevoie de o astfel de asanare de comportament, atitudini și năravuri, de o restartare. Și era nevoie de o represiune fermă și radicală de combatere a unui astfel de fenomen al corupției. ALDE vine doar și ridică un semn de întrebare și un avertisment la acele abuzuri, la acele derapaje, la acele erori sau excese de represiune. Și aceste erori judiciare nu sunt constatate de Borza sau de Tăriceanu. Pentru că noi, ca politicieni, evident putem avea o doză de subiectivism. Sunt constatate, în fiecare săptămână, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care condamnă România tocmai pentru astfel de abuzuri și de erori. Când sunt una, două, trei, evident sunt într-o marjă acceptabilă, rezonabilă. Când sunt zeci de astfel de hotărâri de condamnare, deja este un semn de alarmă. Când este deja demarat o procedură de infringement în România, privind respectarea drepturilor omului și în care riscăm o sancțiune de aproape 100 de milioane de euro, deja chiar avem un caz și trebuie să ne sesizăm. De aia, noul Parlament trebuie să legitimeze fără echivoc care este competența, care sunt atribuțiile și prerogativele și care este locul fiecărei astfel de instituții în acest angrenaj. Și să pună fiecare această instituție în pătrățica ei, ca să nu mai existe suprapuneri, ingerințe a unei puteri, a unei autorități, una asupra celeilalte. Și în primul rând să existe transparență și control parlamentar. Pentru că, vedeți, astăzi Parlamentul, întâia și fundamentala instituție a unei națiuni, a ajuns o anexă. O anexă a unor instituții. Or, în ierarhia sau în topul acestor instituții există, evident, acea prevalență a Parlamentului, că vorbim de puteri, sus, de autorități și de instituții. Nu pot instituțiile care sunt la baza puterii să subordoneze instituția care este în vârful piramidei puterii, Parlamentul. Pentru că Parlamentul, o spun și repet e poporul. A treia prioritate a noului legislativ este de a purcede la o reformă radicală a marilor sisteme publice, printre care și administrația.

Deci, iată că reforma administrației este, iarăși, o prioritate 0 a noului Legislativ. Reforma marilor sisteme publice, iarăși, este o prioritate. Sănătatea e un astfel de sistem public găunos, e o gaură neagră. În fiecare an aruncăm cu miliardele de euro. E o prostie să spui, să afirmi că sistemul public de sănătate este subfinanțat. Și anul acesta are sănătatea alocări de la buget de 31 de miliarde de lei, asta înseamnă vreo 7 miliarde de euro. Dar în fiecare an, în ultimii 10 ani de zile, a avut alocări generoase de peste 5 miliarde de euro anual.

– Din ce în ce mai mulți bani.

– Asta înseamnă peste 50 de miliarde de euro în 10 ani de zile. Unde s-a dus atâta bănet? Mergem într-un spital public, în care doriți dumneavoastră. Vedem un nivel de dotare mai bun, cu aparatură? Vedem medici mai buni sau mai bine plătiți? Avem confort, am scăpat de infecția nosocomială sau intra spitalicească, în care intri cu zile și mori cu zile? Nu. Deci, iată că e o gaură neagră care a păpat 50 de miliarde de euro. Spitalele sunt niște structuri, iarăși, gonflate și supradimensionate. Spitale cu două, trei, patru mii de salariați, din care mai mult de jumătate personal administrativ sau TESA. Că personalul medical e deficitar peste tot. Și avem un exod de mii, de zeci de mii de cadre medicale în care statul a investit enorm. Să faci un medic înseamnă șase ani de zile, statul finanțează. Și școala românească, totuși, are tradiție pe zona asta medicală. Noi dăm de-a gata, gata formați specialiști marilor centre universitare sau unor spitale din Europa sau America. Mare prostie. Trebuie să-i aducem înapoi. Zona privată a reușit să inverseze acest exod al cadrelor medicale. Doar că, iarăși, e o discriminare între public și privat. Vă spuneam, la public fără număr arunci cu miliardele de euro, iar privatul e o cenușăreasă a sistemului de sănătate, care este discriminat. Deși, până la urmă, spitalele private, fie că vorbim de Medlife, de Sanador, de Gral, de Polisano, sunt instituții medicale cu adresabilitate umană. Tratează oameni, nu șobolani. Și acel principiu adoptat în toate țările europene, și anume, finanțele sau banul urmează pacientul, e ignorat. Atâtea alte domenii trebuie reformate.

Educația. Alt mare sistem public nereformat sau prea reformat. Avem și un exces de legislație pe foarte multe domenii. Aici, în domeniul învățământului, la fiecare an, doi, când se mai schimbă un ministru, se ia de la zero. Curricula școlară, programa? O prostie, o inepție! În primul rând, procesul ăsta educațional, fie că vorbim de ciclul primar, gimnazial, mai ales liceal și universitar, trebuie să țină cont de dinamica pieței. Dragă tu profesor, sau tu ministru, dă ce cere piața. Nu mai scoate pe bandă rulantă numai avocați ca mine. Sunt câți câini cu colaci în coadă: avocați, sociologi, psihologi, economiști…

Am involuat în cei 26 de ani de democrație originală sau de economie de piață. Ar trebui să ne trezim. N-avem un mesaj naționalist, dar puțin naționalism economic nu ar strica în doctrina, în ideologia și în programul fiecărui partid. Și avem nevoie, în primul rând, de o clasă românească care să țină cu națiunea, cu statul român și care să nu fie aservită unor interese de afară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.