Reportaj foto-video din Montréal. Nadia Comăneci a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Nadia a amintit că o legendă are forța de a redefini perfecțiunea și de a-i face pe copii să viseze că, la rândul lor, vor putea ajunge cândva și ei campioni.

Reportaj foto-video din Montréal. Nadia Comăneci a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Nadia a amintit că o legendă are forța de a redefini perfecțiunea și de a-i face pe copii să viseze că, la rândul lor, vor putea ajunge cândva și ei campioni.

Universitatea din Montréal i-a acordat Nadiei Comăneci titlul de Doctor Honoris Causa, iar ceremonia a fost emoționantă. Discursul pe care l-a ținut Nadia a fost impecabil, în franceză. A fost poate unul dintre cele mai prețuite momente. Naturală și atât de fluentă, Nadia a stârnit admirația publicului quebechez. Au aplaudat-o, toți au fost numai un zâmbet.

Legenda sportului mondial le-a vorbit ”pe limba lor”

În Québec, limba franceză reprezintă un element esențial al identității culturale, de aceea gestul Nadiei a fost primit cu atât de mare căldură. Le-a vorbit pe limba lor, iar ei au răsplătit-o cu multe aplauze. Au fost și momente amuzante, iar Nadia a dovedit că nu și-a pierdut deloc prezența de spirit și mai ales umorul. Modestă, spontană și cu mult tact, legenda sportului mondial a fost la înălțime, acolo unde îi stă cel mai bine.

Un rector ”de 10”

Rectorul universității le-a adresat invitaților câteva cuvinte în limba română, iar campioana l-a felicitat în cel mai potrivit mod cu putință: i-a acordat simbolic „nota 10”. Sala a reacționat imediat, izbucnind în râsete și aplauze.

Aluzia a prins, iar performanța Nadiei evocată în aceste zile, prin atât de multe gesturi mai mici și mai mari, la jumătate de secol distanță de performanța istorică din 18 iulie 1976, care avea să schimbe pentru totdeauna istoria sportului, a fost retrăită aici, la Universitatea din Montréal, ca și cum ar fi fost ieri.

Pe stadionul universității, zeci de copii o așteptau pe Nadia cu o nerăbdare greu de descris. Unii țineau pancarte pe care scria numele ei, alții ridicau cartoane cu nota 10 sau mesaje precum „Bravo!” și „Felicitări!”.

Mai mulți copii, așezați unul lângă altul, fiecare purtând câte o literă, au format împreună câte un mesaj dedicat marii campioane. Toți ochii erau ațintiți spre intrare. Voiau să o vadă măcar pentru câteva clipe pe campioana despre care auziseră atâtea povești.

Cea mai prestigioasă distincție universitară

Îmbrăcați în impunătoarele robe academice, simbol al uneia dintre cele mai prestigioase distincții universitare, rectorul, profesorii și membrii Senatului universității erau acolo, toți, din același motiv: voiau să o onoreze pe Nadia Comăneci.

Aproape întregul spațiu, și apoi copiii, toată ceremonia s-a transformat, de fapt, într-o sărbătoare a sportului. Rigoarea academică și bucuria copiilor au făcut împreună un decor atât de potrivit pentru a celebra o moștenire prin care Nadia Comăneci este și va rămâne în istoria sportului din toate timpurile.

O imagine perfectă

Un grup de tineri gimnaști a oferit un spectacol frumos, cu acrobații perfecte. Momentul artistic s-a încheiat cu o piramidă umană, iar în vârful ei copiii au ridicat, simbolic, câte o notă de 10. Imaginea a fost perfectă și a reușit să lege această zi și de trecutul, și de viitorul gimnasticii, sub același acoperiș, unde Nadia ne-a amintit că o legendă are forța de a redefini perfecțiunea și de a-i face pe copii să viseze că, la rândul lor, vor putea ajunge cândva și ei campioni.

”Am fost acolo! Am fost acolo!”

Ceremonia s-a încheiat, însă Nadia Comăneci a avut amabilitatea să mai rămână câteva minute lângă noi. A vorbit cu publicul și a răspuns la toate întrebările admiratorilor veniți să o întâlnească. Fiecare voia să îi transmită câte un gând, să îi împărtășească o amintire, o emoție trăită atunci, în vara olimpică a anului 1976.

O doamnă în vârstă, vizibil copleșită de emoție, și-a făcut loc printre noi. S-a apropiat de Nadia și i-a întrerupt politicos discuția.

– „Nadia! Nadia! J’étais là! J’étais là!” („Nadia! Nadia! Am fost acolo! Am fost acolo!”), i-a spus cu glasul tremurând.

Surprinsă, Nadia a întrebat-o:

– „Unde? Unde ai fost?”

– „Acolo, în sală! Te-am văzut cu ochii mei!”

Femeia a scos apoi din geantă un bilet pe care l-a păstrat cu grijă timp de 50 de ani. Era biletul de acces la competiția olimpică din 1976.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Momentan , este UNICA , și neegalată până acuma : 04-08-2026… : Nu neg că nu va fi egalată, sau depășită , dar foarte greu , și nici prea curând…

  2. Orice titlu nu e suficient pentru a evidenția valoarea Nadiei ! E ,, prima în lume ,, …

  3. AI DA DIPLOMA LUI ILIE BOLOJAN PENTRU MASURILE DE AUSTERITATE DE TAIERI DE PENSII SI SALARII !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.