”Economie europeană, stat eficient”. Vasile Tofan și-a prezentat programul de activitate al Guvernului R.Moldova. Cinci priorități
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al R.Moldova, Vasile Tofan, și-a prezentat, luni, programul de activitate al noului Executiv, cu cinci priorități, înainte de a cere votul de încredere al Parlamentului.”Pornim cu o ambiție clară: să readucem energia, inițiativa și optimismul în dezvoltarea țării să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană, șansa istorică a generației noastre”, afirmă premierul desemnat, relatează RFI.
”Un stat își respectă oamenii prin echitate, transparență și folosirea responsabilă a banului public și care transformă fiecare leu economisit în servicii mai bune, investiții și oportunități pentru oameni. Să repornim economia, să susținem antreprenorii și să creăm locuri de muncă mai bine plătite. Să construim un stat mai mic și mai eficient, fără suprapuneri și risipă, dar mai puternic în servicii publice, securitate, educație, sănătate și protecția celor vulnerabili”, susține candidatul desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan.
Programul de activitate al noului Executiv, cu genericul ”Economie europeană, stat eficient”, este ”angajamentul după care vom munci și după care vom cere să fim evaluați”, dă asigurări prim-ministrul desemnat al R.Moldova.
”Republica Moldova trebuie să devină o economie europeană dinamică și cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori, susținută de un stat eficient, sigur și competent. Prosperitatea va fi construită de oamenii care muncesc, creează, investesc și își asumă riscuri, iar Guvernul trebuie să le ofere reguli simple și stabile, proprietate protejată, concurență corectă și servicii publice de calitate, asigurând în același timp protecție și sprijin demn celor care se află în situații de vulnerabilitate”.
Locuri de muncă și cursuri de diplomație cibernetică: R. Moldova și India își extind cooperarea în comerț, educație și tehnologie
Moldova și India își vor spori schimburile comerciale, vor lansa noi programe de studii universitare pentru studenți și vor colabora pentru formarea profesioniștilor din țara noastră în domenii precum inteligența artificială și diplomația cibernetică. Obiectivele au fost anunțate luni, 20 iulie, de președinta Maia Sandu și omoloaga sa din India, Droupadi Murmu, aflată în vizită la Chișinău, relatează Moldova 1.
Relațiile diplomatice dintre R. Moldova și India au fost stabilite pe 20 martie 1992, însă parteneriatul bilateral a fost aprofundat semnificativ în 2024, odată cu deschiderea Ambasadei R. Moldova la New Delhi.
India își propune stimularea comerțului bilateral, consolidarea rezilienței lanțurilor de aprovizionare și o implicare mai directă a comunităților de afaceri. În acest sens, la Chișinău urmează să fie organizat un Forum economic moldo-indian.
„Am convenit să consolidăm cooperarea în domenii de interes comun precum logistica, medicina, energia regenerabilă, produsele farmaceutice și inteligența artificială”, a declarat președinta Indiei, Droupadi Murmu, într-un briefing susținut în comun cu Maia Sandu.
Pe lângă componenta economică, un accent deosebit este pus pe oportunitățile educaționale.
Moldova și India vor semna un nou acord de cooperare în domeniul învățământului superior. Droupadi Murmu: „India este încântată să dubleze numărul locurilor pentru cursuri speciale și al burselor pentru profesioniștii din R. Moldova”
Rep. Moldova și India își propun să intensifice cooperarea în domenii precum comerțul, investițiile, energia, educația, sănătatea și tehnologiile inovatoare. Despre noile direcții de colaborare bilaterală și angajamentul comun pentru consolidarea relațiilor economice și politice au discutat președinta Maia Sandu și președinta Indiei, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, transmite Radio Chișinău.
Președinta Maia Sandu a calificat vizita drept un semn de respect față de Republica Moldova și a evidențiat progresele înregistrate în cooperarea bilaterală, autoritățile de la Chișinău propunându-și extinderea relațiilor în comerț, investiții, energie, educație și sănătate. Un obiectiv prioritar este creșterea exporturilor agroalimentare pe piața indiană, context în care a fost organizat Forumul de Afaceri Moldova–India.
Maia Sandu a evidențiat și oportunitățile oferite de parcursul european al Rep. Moldova pentru investitorii indieni, țara lor putând deveni o poartă de acces spre piața UE, dând ca exemplu linia electrică Vulcănești–Chișinău, construită de o companie indiană.
„Nu vedem beneficiul majorării”: Ministrul desemnat al Sănătății propune înghețarea TVA la medicamente sau reducerea cotei la 0%
Ministrul desemnat al Sănătății, Alexandru Gasnaș, propune menținerea cotei TVA pentru medicamente la nivelul actual de 8% sau chiar reducerea acesteia la 0%, până la realizarea unei analize de impact.
„Noi am avut anterior 20% pentru TVA-ul la medicamente, acum suntem la 8%. Noi nu vedem beneficiul de a ridica la 20% TVA-ul la medicamente, pentru că noi avem sistemul destul de fragmentat și nu avem componenta echilibrată, țintită, de a ajunge aceste medicamente către persoanele cele mai vulnerabile”, a declarat Alexandru Gasnaș, pentru Newsmaker, după controversele generate de intenția de a majora TVA-ul pentru medicamente, inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027.
Măsură a fost criticat anterior de ministrul interimar al Sănătății, Emil Ceban, iar proiectul a fost pus pe pauză.
Pariul pe Tofan. Republica Moldova are un nou premier hibrid
Transnistria rămâne în stare de urgență în economie, la solicitarea lui Krasnoselski
Starea de urgență în economie a fost prelungită în regiunea transnistreană, până pe 20 august. Decizia a fost aprobată de legislativul nerecunoscut din stânga Nistrului, pe 20 iulie, la inițiativa liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, relatează Newsmaker.md.
Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol motivează decizia prin „criza economică gravă”, provocată de reducerea volumelor de producție.
Tiraspolul susține că regimul stării de urgență îi oferă posibilitatea de a reglementa consumul de resurse energetice, de a restricționa exportul acestora, de a asigura transportul și distribuirea gazelor naturale și de a aloca fonduri pentru măsuri menite să protejeze „viața și sănătatea” locuitorilor.
Videoclip distribuit de Victoria Furtună: imagini vechi de la Putna, prezentate drept recente și folosite pentru promovarea unei narațiuni istorice false
Un videoclip despre mănăstirea Putna, construit pe imagini vechi și o cronologie rescrisă, a ajuns în centrul discuției între internauți. Victoria Furtună a prezentat drept recente secvențe filmate cu un an înainte la mănăstirea lui Ștefan cel Mare, folosindu-le pentru a promova un mesaj politic și identitar. Analiza arată însă că data, contextul și chiar interpretarea istoriei sunt diferite de realitate, relatează cotidianul.md
În cadrul emisiunii Fake News Alert, de la TVR Moldova, analistul politic, Mihai Isac, explică faptul că videoclipul publicat de Victoria Furtună este însoțit de data 10 iulie 2026, sugerând că aceasta ar fi participat la manifestările dedicate împlinirii a 560 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna. În realitate, reprezentanții mănăstirii au precizat că imaginile au fost filmate la 2 iulie 2025, în timpul ceremoniei de comemorare a morții lui Ștefan cel Mare, fără acordul administrației, iar reutilizarea lor cu o dată diferită reprezintă o încercare de legitimare a unui mesaj politic prin asocierea cu lăcașul de cult.
Mihai Isac susține că nu este vorba doar despre folosirea unor imagini vechi, ci despre construirea unei narațiuni istorice care ignoră cronologia și faptele istorice.
Industria ușoară din R. Moldova a pierdut peste opt mii de locuri de muncă în cinci ani. Expert: „Modelul bazat pe salarii mici nu mai funcționează”
Industria ușoară din Republica Moldova a pierdut în ultimii ani peste 8.000 de locuri de muncă, arată o analiză realizată de compania de consultanță „Europolis”. Cea mai mare lovitură a fost resimțită în sectoarele de confecții, textile, pielărie și încălțăminte, unde aproximativ unul din trei locuri de muncă a dispărut, relatează Radio Moldova.
Studiul analizează evoluția industriei ușoare din 2019-2024, într-o perioadă în care modelul economic bazat pe producție în regim lohn – cu salarii reduse și dependență de comenzile externe, a devenit tot mai vulnerabil.
Astfel, dacă în 2019 sectorul avea 26.623 de lucrători, până în 2024 numărul acestora s-a redus cu peste 8.000 de persoane.
CALM și mediul academic avertizează asupra riscurilor reformei APL: Poate periclita democrația locală și parcursul european
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și reprezentanți ai mediului academic avertizează că actuala reformă administrativ-teritorială comportă riscuri majore de legalitate și ar putea afecta democrația locală, dar și parcursul european al Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis în contextul unei întrevederi dintre reprezentanții CALM și premierul desemnat, Vasile Tofan, relatează JurnalTV.
Potrivit unui comunicat al CALM, în cadrul discuțiilor cu premierul desemnat au fost prezentate mai multe propuneri pentru îmbunătățirea reformei administrației publice locale.
Reprezentanții mediului academic susțin că succesul reformei depinde de existența unei viziuni clare și de implicarea tuturor actorilor relevanți în procesul de elaborare și implementare. În lipsa acestor elemente, avertizează experții, există riscul ca reforma să rămână fragmentată și să poată fi ușor inversată.
Potrivit acestora, reforma administrativ-teritorială nu ar trebui redusă la o simplă amalgamare a localităților, ci trebuie să fie fundamentată pe principiile autonomiei locale, descentralizării financiare și consultării populației.
„O reformă grăbită și nepregătită ar putea compromite nu doar funcționarea administrației publice, ci și parcursul european al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
Transnistria, integrarea europeană a Republicii Moldova și interesele României: noi realități, noi oportunități de politică publică
Asociația Experts for Security and Global Affairs, Agenția de Știri a Mării Negre Karadeniz-Press (Asociația Centrul de Studii Strategice pentru Marea Neagră), în parteneriat cu Comisia pentru Învățământ, Camera Deputaților, Parlamentul României, au organizat pe 17 iulie 2026 masa rotundă „Transnistria, integrarea europeană a Republicii Moldova și interesele României: noi realități, noi oportunități de politică publică”.
Deschiderea negocierilor de aderare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană marchează începutul unei noi etape politice și instituționale, care va influența nu doar reformele interne ale Republicii Moldova, ci și modul în care este abordat dosarul transnistrean. Dacă în ultimele trei decenii conflictul a fost analizat în principal prin prisma negocierilor politice și a dimensiunii de securitate, procesul de integrare europeană introduce noi variabile și oportunități care pot modifica semnificativ cadrul de discuție privind reintegrarea țării în contextul procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Explozie” de colete în Moldova: Cumpărăturile online au ajuns la un nivel record
Explozie în comerțul online din Republica Moldova. Anul trecut, moldovenii au cheltuit peste 18 miliarde de lei pentru cumpărături pe internet, dintre care aproape 15 miliarde au mers către produse comandate din străinătate. Numai în perioada 2024-2025, piața s-a dublat, iar numărul coletelor expediate în țară a ajuns la aproape 12 milioane. Datele au fost prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniță, care spune că această creștere a fost susținută, în mare parte de operatorii privați și internaționali, și mai puțin de „Poșta Moldovei”, relatează TV8.
„În 2025, cetățenii noștri au cheltuit pentru coletele online de peste hotare 14,9 miliarde de lei, iar în interiorul țării 3,5 miliarde de lei, în total aproape 18 miliarde de lei. În interiorul țării, trebuie să spunem un lucru extrem de important, noi până în prezent avem o piață a comerțului online destul de slabă… a fost destul de slabă până n-au venit operatorii străini și ne-au educat cu coletele la nivel internațional, acum cred că se va porni și la nivel național”, a declarat expertul economic, Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, timp de aproape un deceniu, serviciile poștale au avut o evoluție lentă. Dacă în urmă cu 10 ani volumul pieței era de aproximativ 300 de milioane de lei, în 2023 ajunsese la doar 470 de milioane. Schimbarea majoră a venit în ultimii doi ani.
Bravo! Bravo! Maia Sandu, Vasile Tofan s.a. sunt personalitati cu personalitate, cu Harvard, cu mai multe limbi vorbite, cu UE, cu Sudul Global in vizită samd.