Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de numai 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era atunci cu totul alta. Ziua de 1 decembrie şi-a păstrat semnificaţia împlinirii unui ideal naţional, pe care l-au visat şi pentru care au luptat patru generaţii în toată epoca modernă. Este sărbătoarea unui ideal împlinit.
Ziua de 1 decembrie este ziua străbunilor noştri care au luptat să aibă această ţară. Noi avem ţara pe care au visat-o ei. Aceasta este ziua în care nu trebuie să uităm că ceea ce privim pe hartă este visul împlinit al celor trecuţi pe aici, cu fiecare generaţie în urmă.
Dacă această sărbătoare se reduce numai la un debuşeu câmpenesc, din care nu lipsesc fasolea şi cârnaţii oferite „pulimii” de mafioţii politici de circumstanţă, atunci, toată viaţa şi proiecţiile noastre de viitor se vor reduce la o serbare câmpenească. Este necesar să avem responsabilitatea unui vis împlinit, iar pentru acest lucru trebuie să devenim conştienţi că este în continuare o luptă pentru a-l păstra şi nu intru în detalii. Dincolo de viaţa de zi cu zi, 1 Decembrie este o zi a responsabilităţii.
În ceea ce priveşte Marea Unire de la 1918, ea este un ideal naţional al unei naţiuni foarte tinere, care a reuşit într-un târziu să-şi construiască statul pe care îl merita de mult. Instituţional mai ales, nu se puteau împlini reperele sociale şi culturale, alături de cele economice, fără existenţa unui teritoriu care să cuprindă articulat toate zonele locuite de aceeaşi cultură, de aceeaşi limbă, de aceeaşi credinţă. Aşadar, România nu s-a putut articula temeinic pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit în 1918 să aducă Basarabia, Transilvania, Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul în matca firească.
Fiecare generaţie îşi trăieşte timpul ei şi are proiectele ei de viitor, însă întotdeauna proiectele de viitor ale fiecărei generaţii, indiferent de timpul istoric trăit, depind foarte mult de cadrul social, de oportunităţile care îi sunt oferite sau nu. Ce oportunităţi şi orizonturi de aşteptare pot fi însă într-un stat care se dizolvă? Care se dizolvă instituţional, cu riscul de a se va rupe în bucăţi de la sine. Această trădare din interior poate fi oprită foarte uşor dacă, în proiectul său de viitor, fiecare generaţie se leagă cumva, măcar în parte, de această ţară chiar dacă mulţi dintre noi îşi fac studiile în străinătate. Chiar dacă pentru o parte a vieţii lor vor să ajungă şi să-şi împlinească cariera într-o altă zonă culturală.
Ceea ce se întâmplă, şi este un lucru mai grav, nu sărbătorile cunosc diminuarea, ci forţa instituţională a statului se diminuează. În momentul în care renunţă la astfel de simboluri înseamnă că şi-a întors spatele de la responsabilitatea faţă de această ţara şi faţă de noi.
Depresia şi anxietatea care duc la acea stare de ataraxie, acea stare de prostraţie socială, sunt determinate de un cadru social care nu oferă nici un fel de oportunităţi pentru viitorul apropiat. Asta induce un sentiment de nelinişte, nesiguranţă.
În momentul de faţă, România cred că se priveşte în oglindă şi se întreabă ce i se întâmplă. Iar ceea ce i se întâmplă este deprofesionalizarea, adică, în locul unde ar trebui să fie profesionişti pe finanţe, pe zona culturală, pe zone juridice apar persoane care ajung să finalizeze mediocru o facultate, un doctorat, dar nu cunosc temeinic alfabetul profesiei, iar cei care sunt profesionişti nu îşi găsesc un loc de muncă. Inversarea valorilor este reprezentată prin deprofesionalizare, iar aceasta din urmă erodează curajul, fapt care determină un lucru mai grav, şi anume: nu mai ai chef de nimic.
Trebuie început de aici: un proiect de viaţă pentru fiecare dintre noi, pentru că ceea ce s-a dorit a fost destructurarea tuturor proiectelor individuale de viaţă prin oferirea unor surogate, unor produse superficiale, de la emisiuni tv până la produse culturale. Acesta este bombardamentul, de fapt. Trebuie să rezistăm, să fim oneşti cu noi şi, indiferent de vârstă, să fim conştienţi că noi trebuie să decidem ceea ce trebuie să facem, oricât de greu şi de întârziat am fi timpul în vieţii noastre. Alegerea trebuie să ne aparţină, şi nu aventurierilor care ne cheamă la fiecare 4 ani să votăm.
Noi avem ţara pe care au visat-o bunicii noştri. Iar Noi trebuie să avem responsabilitatea acestui vis împlinit! Aici este problema!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.