Revanșa celui mai jefuit politician român

Când se apropia finalul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, se zvonea că fostul președinte va ajunge Secretar General adjunct al NATO. Zvonul n-a avut nici cea mai mică urmă de confirmare. A venit confirmarea, dar nu a venit pentru cel care a furat alegerile prezidențiale din 2009 (așa zice raportul final al unei comisii parlamentare), ci pentru cel furat atunci: Mircea Geoană.

Mâna Providenței, ar zice acela care crede în Pronia Dumnezeiască. Ei, nici chiar așa. Căci nu ne aflăm într-o „afacere” spirituală. Sau ne aflăm?
Nu e decât mâna unei conjuncturi care, uneori, devine meritocratică. Undeva, acolo sus, în structurile ierarhice ale NATO, s-a știut, probabil, că Geoană a primit cu mare demnitate furăciunea aceea electorală pe care americanii influenți n-au contestat-o și au răsplătit ceva ce, politic și moral, i-a impresionat.

Da, iată un bărbat de stat! – vor fi zis.
Noi, aici, în teatrul tuturor confuziilor noastre dragi, am început a-l disprețui pe perdantul jefuit din 2009.
Căci așa suntem noi: vedem rău lumea învinșilor, ne plac doar învingătorii, indiferenți fiind la prețul moral al victoriei lor.
Din vremea când Nicolae Titulescu era președinte al Ligii Națiunilor, România nu a mai avut în plan internațional atâta vizibilitate și putere de influență. Ceaușescu a fost influent în Lumea a Treia. NATO este Lumea Întâia, ba chiar mai mult decât atât. Geoană a devenit mai influent decât Mugur Isărescu, dacă vrem să cântărim doi bărbați de stat români cu anvergură de Boeing.
De ce nu va fi reușit ambițiosul Băsescu să-și croiască un astfel de drum? SRI știe de ce. Pe scurt, provincialismul unui politician se măsoară și în competență, dar și în moralitate.
E vremea să lămurim confuziile noastre provincialiste.
Ar fi rolul intelighenției dacă n-ar fi mai adormită ca frumoasa din pădurea cu același… titlu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioan Buduca 1114 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Rotary Club face minuni!Ce naste din pisica,soareci mananca!

  2. Evident , gargara pentru fraieri ca cel inaintat in grad slujeste Romania!!!
    Propaganda e: „Faceti ca el si Romania va fi o colonie usor de dirijat de la Washington, ca sa-si omoare soldatii in Afganistan, sau la Moscova ,si distrugerea Romaniei prin „sacrificul” apararii profitului American!”

  3. Asa se va intampla si cu Adrian Nastase, din acarui Scoala provine valorosul diplomat. Mai devreme sau mai tarziu, Nastase va ajunge intr-o demnitate de rang inalt intr-un for international din simplu motiv ca altii nu7 se mai fabrica si alternativa L. Orban sau amantul Zavorancei nu poate fi luata in considerare.

  4. In scolile americane se vorbeste despre „Caracter”,in scolile noastre nu prea am auzit.Unde s-a discutat prima data?La ora de Dirigintie.Diriginte era profesorul emerit Octav Gutic.

  5. NATO egal North Atlantic Terorist Organization. O gasca de tari infratite in crime si potlogarii coloniale secole de-a randul. Si noi suntem mandri. Bine… eram mandri si cand eram cu nazistii. O minune de popor, condus de nemernici din SRI si marele MApN. Amin!

  6. DRESURA de tradatori vanduti/santajabili este simpla:
    „VEZI CA FARA NOI NU AJUNGI NIMIC?”=GIOANA
    „VEZI CA DACA NU NE DAI DESTULA ASCULTARE AJUNGI LA PARNAIE?” = ADRIAN NASTASE
    „VEZI CA DACA NE SLUJESTI ORBESTE AJUNGI PRESEDINTE?” = BASESCU, JOHANNIS

  7. Serios?! Asta traieste in USA, a jefuit si continua sa jefuiasca tara asta nenorocita.Uitati-va dvs. la inregistrarea momentului in care s-a declarat presedinte si o sa vedeti ca da cuiva raportul in limba engleza.Deci?!! Bine, dupa aia s-a pus tatarul pe „treaba” mult mai meserias: în 10 ani a lasat Romania in curul gol iar acum o siluieste fiecare dupa pofteste.

  8. Prostitutie intelectuala cu borfasi politici.
    Titulescu – franc-mason care a bagat romania in jugul judanimii mondiale.
    Ce obiectiv statutar are NATO care sa aiba legatura cu nRomania?
    De unde atata importanta postul lui Geoana pentru romani? – nici vorba, o coada de topor care-si linge in dos stapanii globalisti si razboinici.
    Iar „eroul” Isarescu – seful cu robinetul oprin care sangele romanilor este baut si tine in huzur si lux aceeasi jidanime mondiala.
    Trezeste-te Ioane ca nu intelegi cum merg treburile pe lumea asta!

  9. Întrebare: a reușit domnul Geoană sa aibă o casa, se vaită ca nu are casa și nu poate elibera casa statului, poporului, tare mila mi-a fost de dumnealui și familia dumnealui aflată in asa o situație!? Popor ingrat cumpărați o casa pentru domnul Geoana.

  10. „Geoană a devenit mai influent decât Mugur Isărescu, dacă vrem să cântărim doi bărbați de stat români cu anvergură de Boeing” D-l Autor il subestimeaza pe d-l Isarescu si sferele inalte din care face parte. Voit?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.