REVELIONUL în aer liber. Unde puteți petrece

În acest an, în Capitală sunt organizate două petreceri de Revelion în aer liber: una va fi în Piața Constituției, iar o alta în Parcul Titan. Petreceri în aer liber vor fi și în alte orașe din țară.

Piața Constituției din București:

Recitalurile vor începe de la ora 19.30. Intrarea va fi liberă. Delia, Carla’s Dreams, Smiley, The Motans, Antonia, Nicoleta Nucă, Mark Stan, Alex Calancea şi Lupii, Irina Rimes, Vescan, Noaptea Târziu, Dorian Popa, Vanotek & Lori, sunt artiştii care vor concerta în seara de Revelion, organizată de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei.

„Ca în fiecare an, concertul va fi un eveniment de exceptie, în care una dintre clădirile emblematice ale Bucureştiului – Palatul Parlamentului -va face parte din scenografia spectacolului. Cu acest prilej, pe scena instalată în Piaţa Constituţiei vor urca personalităţi din muzica românească îndrăgite de toate vârstele, iar stilurile muzicale diverse şi scenografia spectaculoasă vor antrena publicul pe parcursul întregii seri”, se arată într-un comunicat al PMB.

Potrivit sursei citate, artiştilor români li se adaugă „un invitat special, DJ-ul international André Tanneberger, cunoscut cu numele de scenă ATB, care va mixa live in Piata Constitutiei. Seara se va incheia cu un show de artificii”.

Parcul Titan din București:

O altă petrecere în Capitală este organizată de Primăria Sectorului 3, singura primărie de sector care organizează un astfel de eveniment.

„Primăria Sectorului 3 a pregătit un spectacol complex, cu încărcătură simbolică, în cadrul căruia vor performa artiști ai scenei românești, dintre care amintim: Alifantis&ZAN, Byron, Lidia Buble, Silviu Biriș, ROA,Vunk, Adrian Naidin, Mihai Mărgineanu, Paraziții și Carla’s Dreams”, au transmis reprezentanții Primăriei Sector 3.

Evenimentul va avea loc în Parcul Titan, de la ora 19.00 și va fi prezentat de Răzvan Simion.

Totodată, primăriile marilor oraşe au pregătit pentru localnici şi turişti petreceri în aer liber de Revelion. Agenția Mediafax a prezentat programul din marile orașe.

Arad – ora 22.00, Piața Revoluției, concerte susținute de trupa Fantezia, Kamelia și Goombay Dance Band, o trupă de origine germană. La miezul nopții este programat și un show de artificii.

Baia Mare – ora 22.30, concert în Piața Libertății susținut de trupa Compact și Anna Lesko, urmat la ora 0.00 de focuri de artificii.

Brăila – Pe platoul de la Palatul Administrativ vor cânta AMI și artiști locali, iar la miezul nopții vor fi artificii.

Buzău – ora 19.00, printre cei care vor concerta în noaptea dintre ani în Piața Dacia se numără trupa Voltaj, Alessia sau Liviu Teodorescu & Band.

Brașov – Piața Sfatului rămâne locul de întâlnire al brașovenilor și turiștilor, în noaptea de Revelion. Spectacolul va începe la ora 22.30 cu muzică populară în interpretarea celor două „gemene ale folclorului „maramureșan“, Suzana și Daciana Vlad. Ele vor fi urmate de Ciro de Luca, un fost carabinier italian care a făcut carieră în muzică și s-a stabilit în România, iar în jurul orei 23.45 va începe show-ul Phoenix. Trupa își va întrerupe concertul pentru trecerea în noul an și va continua după focul de artificii.

Bistrița– cu începere de la ora 22.30, spectacol susținut de Lora.

Botoșănenii sunt așteptați în Piața Revoluției din oraș să petreacă Revelionul în aer liber, Primăria organizând concerte de muzică ușoară și populară, foc de artificii. Cu această ocazie vor fi acordate și premii, însă reprezentanții Primăriei au spus, corespondentului MEDIAFAX, că acestea intră la capitolul ”surprize”, iar astfel nu pot nominaliza persoanele premiate. ”Concertele vor începe de la ora 20.00 și se vor termina la ora 1.30. Avem mai mulți invitați, între care Adda&Band, Paula Seling, Iustina Irimia, Simona Mazăre, Lorena Dupu – Fetele din Botoșani, Shift, Francisca, DJ/MC-80` Music. Vor fi și urători”, au spus reprezentanții Primăriei Botoșani.

Cluj-Napoca, începând cu or 22.00, în Piața Unirii vor concerta Hora, Cargo și Arpy&Zip Band. Focul de artificii de 15 minute se va organiza în Piața Avram Iancu la miezul nopții, după care vor fi distribuite 700 de sticle cu șampanie de către Primăria Cluj-Napoca.

Craiova – ora 22.30, pe strada A.I. Cuza, în dreptul Universității din Craiova, va fi organizat un spectacol susținut de Adrian Sână & Band. Pe scenă va urca apoi Smiley, aproape de miezul nopţii, după care va avea loc focul de artificii.

Constanța – Spectacolul va începe la ora 19.00, se va încheia la ora 1.00 și va fi susținut de Damian Drăghici, Sore, Nicoleta Nucă, Vanotek și DJ Slimboy. La trecerea dintre ani, cei prezenți vor admira un spectacol de artificii.

Focșani – ora 19.30 vor cânta Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Geta Postolache, Laura Lavric, Iuliana Beregoi și Datina. La ora 22.00 va fi Anda Adam și apoi Bug Mafia. Înainte de miezul nopții va fi concert Opus, o trupă din Austria. La miezul nopții vor fi artificii și lasere. După miezul nopții Ro-Mania, iar programul special de revelion se va încheia la ora 01.00.

La Iași, concertul dedicat Revelionului va avea loc în Piața Palatului Culturii, iar în cadrul evenimentului vor cânta Saragossa Band, Bosquito și Ovidiu Lipan Țăndărică, DJ Sava și Annes.

Oradea – ora 23.00, concert în Piața Unirii cu Alessia JJ Gerardi & Fracassoni din Italia. La miezul nopții va avea loc un foc de artificii.

La Pitești, în Piața Primăriei, vor urca pe scenă Alexandra Ungureanu și Alina Eremia, și va fi și un foc de artificii.

Reșița – ora 22.00, spectacol în centrul orașului susținut de Mar’s Studio, Melmac Riders, din Serbia, și Keo. La ora 00.00 este programat un joc de artificii.

Sibiu – ora 22.00, în Piața Mare vor concerta cei de la The Noise. Programul va continua cu muzică rock în interpretarea binecunoscuților sibieni de la Riff, iar în ultima oră din an va cânta Ștefan Bănică & Band. Ora zero a noului an va fi marcată de un spectacol de artificii, apoi pe scenă vor urca olandezii de la BZN.

Sfântu Gheorghe, cu începere de la ora 23.00, pe scena situată în faţa Teatrului ”Tamási Áron”, vor urca Trupa Coco din Braşov, care va aduce ritmurile rock la Sfântu Gheorghe. La miezul nopţii va avea loc focul de artificii, după care pe scena Revelionului urmează trupa Vincze Lilla és Barátai, din Ungaria. După aceea, de la ora 1.00, va avea loc al doilea foc de artificii.

La Slatina vor concerta Iris, Elena Ionescu, Nicoleta Oancea și formația sa. Primul concert va începe la ora 21.45, iar spectacolul se va încheia imediat după miezul nopții.

Timișoara – ora 18.30, în Piața Victoriei din Timișoara, unde Primăria a pregătit un spectacol susținut de Sean Norvis, Kamelia, trupa Box Office, Basska și Subcarpați.

Târgu-Jiu – ora 22.00, în Piața Prefecturii, concert susținut de The Dreamers și Eneli, după care va avea loc focul de artificii. Autorităţile vor oficia, după miezul nopții, cinci căsătorii de Revelion, la Poarta Sărutului, din Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu.

În Târgu-Mureș, cu începere de la ora 21.00, pe scena amplasată în Piața Victoriei vor concerta: DJ Andrei Chelbezan, Kállay Saunders Band și Inna. La miezul nopții va fi organizat un spectaculos foc de artificii.

În Teleorman nu se organizează concerte, populația urmând să se adune în centrul orașelor din județ – Alexandria, Zimnicea, Turnu Măgurele, Videle, Roșiorii de Vede – și să ciocnească un pahar cu șampanie cu primarii. Angajații primăriilor de orașe susțin că fundalul muzica

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Propun, în asentimentul Marii Adunări a TUTUROR românilor adevărați, ca anul 2018 să fie declarat ANUL VRAJBEI ȘI DEZBINĂRII NOASTRE, cf. titlului unui roman celebru! BUCURIE că ne vine un An Nou?!!… Hm! Câte nădejdi ne-am pus în Anul Adunării noastre Împreună și ce-ați făcut din el, derbedei ticăloși! Nu cred să fi fost an de pace(excluzând anii de război) după Marea Întrunire a tuturor românilor mai urât, mai plin de vrajbă și dezbinare, mai scandalos ca anul acesta, în care ați mai vândut încă din rămășițe de Țară! Dar iată cum tv-urile(infectele lpr unelte!) se-ntrec entuziast, într-o proletară întrecere neomarxistă, să ne învrăjbeasă și NE FORȚEAZĂ să fim fericiți CUM VOR EI, ticăloșii! La nivel de ușa cortului, submediocru, într-un ordinar kitsch… romesc! Ei bine, eu le refuz serviciile de a mă droga, de a mă narcotiza, de a consuma fericirea băgată cu de-a sila pe gât! Mersi de asemenea servicii… secretate de glande ascunse! Dacă din Anul Întrunirii tuturor românilor ați făcut varză acră, dar din Noul An ce veți face?! Veți face iarăși pe voi să arătați lui „ue” de ce sunteți în stare, papagalilor, să rămâneți în afara cuștii! Aferim FERICIRE, ROMÂNI! Eu nu pun botul la o „fericire” forțată, artificială, de poleială și hârtie creponată! M-am ghiftuit destul în anii Dejului și Ceaușului de slugi, neo-Iliciului, Băsălăului!… Poate ne dăruie Dumnezeu o fericire mai selectă, mai rafinată, spirituală chiar! Nu ghiftuială și povești din Cartea Junglei! Sau Ferma animalelor, ce-au scăpat de satârul lăcomiei noastre!

  2. Addenda: O bătrânică se grăbea, atât cât putea și ea, spre farmacie și deodată e prinsă zdravăn de braț de un vlăjgan de vreo 20 de ani, repetent prin clasa a patra, Bulă-Dorel, se pare, și-o obligă să treacă strada, să aștepte troleibuzul, să-i ofere ei locul, așa cum l-a dresat-îndoctrinat învățătoarea Gaiță, fostă activistă fruntașă în munca de îndobitocire a acestui Neam! NU vreau să am fericirea bietei băbuțe, băi, Bulă-Dorel! Nu mă interesează „doctrina” ta despre ce crezi tu că înseamnă să fii fericit! Injecțiile, secrețiile tale hormonale! Mersi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.