La numai cîteva ore după ce Valeriu Zgonea a anunţat triumfal că Parlamentul condus de el a aprobat arestarea deputatului „de profesie auto”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Gheorghe Coman trebuie să fie judecat în stare de libertate! Săracul Zgonea, aerele sale n-au durat mai mult decît o flatulaţie!
Olteanul ăsta al meu, ţanţoş nevoie mare, crezuse pentru o clipă că ţara a fost salvată de decizia arestării unui om. Cine i-a auzit discursul nu putea să nu vadă bucuria oligofrenă a domnului Zgonea, cînd anunţa, de fapt, un lucru dramatic. În locul unei tristeţi fireşti (în fond, anunţa arestarea unui coleg), el se şi vedea felicitat de ambasada americană sau de Consiliul Europei! Dar Zgonea nu e singurul politician care nu înţelege rostul principiilor care guvernează o ţară normală.
Toată literatura de specialitate consacră un principiu de drept cît se poate de clar: orice om trebuie să fie anchetat în stare de libertate, arestarea fiind doar o excepţie! Acest pricipiu stă la baza altuia, expres prevăzută în toate Constituţiile democratice din lume: prezumţia de nevinovăţie. De aici începe, de fapt, Statul de drept.
Acolo unde încetează aceste principii, începe abuzul de autoritate, lucrul pe care se bazează toate dictaturile din lume. Sînt lucruri simple, pe care, din neştiinţă sau ignoranţă, politicienii români nu par deloc dispuşi să le înveţe, chiar dacă – culmea! – tocmai ei sînt principalele victime ale încălcării lor.
Ce este, de fapt, arestarea preventivă? Conform Codului de procedură penală, este o măsură asiguratorie care poate fi luată „pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală”.
La noi, arestarea preventivă a devenit o primă fază a condamnării, motiv pentru care procurorii fac orice pentru a o obţine, mai ales în cazul persoanelor publice! Ei ştiu deja că efectul unei arestări rapide este mult mai mare în rîndul opiniei publice decît o sentinţă venită după ani de cercetare, aşa încît, de la Monica Macovei încoace, aproape că s-a obţinut, prin dezinformare, înlăturarea oricăror piedici care puteau s-o amîne sau chiar s-o anulze!
Una dintre piedici este imunitatea parlamentară. Înţeleasă peste tot în lume ca o piedică în calea unor posibile abuzuri săvîrşite de organele statului împotriva unor cetăţeni incomozi, imunitatea parlamentară apără, de fapt, dreptul la opinie. Nu e cazul aici să insistăm, căci lucruile sînt simple: cineva critică Puterea, apoi i se găseşte ceva cu tangenţă penală şi este arestat pentru acest fapt, deşi toată lumea ştie că arestarea este urmarea declaraţiilor anterioare.
Nu e cazul lui Gheorghe Coman, de altfel foarte tăcut în Parlament, însă situaţia sa readuce în discuţie problema arestării preventive ca mijloc prin care cineva încă necondamnat trebuie să suporte oprobiul public ca pe o sentinţă definitivă şi executorie!
Problema care se pune în cazul arestării preventive, în general, este dacă acest lucru este eminamente necesar. În faţa instanţei care trebuie să decidă arestarea preventivă nu se judecă pe fond dosarul, ci numai dacă lăsarea în libertate a suspectului este un pericol public sau poate să împiedice buna desfăşurare a anchetei.
În cazul concret, ce putea să facă Gheorghe Coman? Să fugă din ţară? Putea fi supravegheat de SRI. Să distrugă documente sau să influenţeze martori? Foarte bine, atunci procurorii ar fi avut motive temeinice să ceară şi să obţină arestarea!
Nu cumva arestarea lui era încă un motiv ca DNA-ul Codruţei Kovesi să mai tragă o rafală în USL, mai ales că acest Coman era şi membru PC, deci în armata lui Voiculescu, cel cu Antenele? O asemenea arestare era tot ce-şi putea dori şi Traian Băsescu, care vede că, în acest fel, ar putea să aibă un Parlament de 300 de membri chiar şi fără să mai fie aplicat rezultatul referendumului de acum cîţiva ani!
Dar problema arestării preventive nu trebuie adusă în discuţie doar cînd este vorba despre parlamentari, ci ea chiar ar trebui să fie dezbătută în societate ca o chestiune de interes general.
Orice om asupra căruia nu planează o suspiciune motivată că ar putea să se sustragă urmăririi penale ar trebui să fie judecat DOAR în stare de libertate, să-şi poată construi apărarea în linişte, consultîndu-se cu avocaţii săi, să caute probe ce i-ar putea folosi. Asta înseamnă, potrivit directivelor europene, că oricine trebuie să aibă parte de un proces corect!
Trebuie să înceteze cutuma procurorilor, potrivit căreia un suspect trebuie mai întîi să fie arestat şi pe urmă găsesc ei şi probele cu care să-l trimită în judecată! Dincolo de abuzurile semnalate de mulţi cetăţeni agresaţi în timpul cercetării penale, această metodă seamănă cu o tortură. De ce să fie familia unui suspect pusă în situaţia de a nu mai avea alături un susţinător? De ce să fie pusă pe butuci afacerea unuia care este arestat fără condamnare? Unui om care este ulterior declarat nevinovat, cine îi dă înapoi lucrurile pierdute în timpul arestării preventive şi cine-i reface pierderile? Şi, mai presus de orice, cine îi redă libertatea încătuşată pe nedrept cîteva luni sau chiar ani de zile?
Aceste chestiuni ar trebui să-i preocupe pe parlamentari, chiar dacă organismele internaţionale ne cer mereu să arestăm demnitari pentru a le arăta că sîntem pe drumul cel bun al democraţiei!
Dar, cu cine să discutăm în linişte aceste probleme ce ţin de drepturile fundamentale ale omului, cu Zgonea, care crede că merită titlul de erou naţional pentru că a aprobat arestarea unui coleg? Cu ceilalţi parlamentari, care nu înţeleg că imunitatea este necesară mai ales pentru protejarea Opoziţiei faţă de eventualele abuzuri ale Puterii şi că acum ei trec prin situaţia ciudată în care Puterea, prin DNA, este hărţuită de Opoziţie?
Cînd vom sta serios să discutăm despre prezumţia de nevinovăţie sau despre imunitatea parlamentară s-ar putea să înţelegem mai bine vorba aceea celebră: cînd eşti la Putere, fă legile astfel încît să-ţi fie de folos atunci cînd treci în Opoziţie!
P.S. O bilă albă pentru completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a respins propunerea DNA de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman şi obligarea procurorilor de a-l ancheta în stare de libertate. Şi o bilă neagră pentru televiziunile care titrează „deputatul şpăgar” înaintea oricărei sentinţe, fără să se gîndească o clipă că acest caz s-ar putea să fie unul de înscenare. Pînă la urmă, dacă flagrantul nu a reuşit, e de vină „deputatul auto” sau procurorii? In dubio pro reo este tot un principiu de drept.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.