Rinocerizarea vieţii publice

Oficializarea excesivă a persoanelor şi a diverselor contexte se produce pe fondul unei crize publice cum greu şi-ar fi imaginat cineva în anii ’90. Aşa cum comunismul propulsa în anii ’50 seria neagră a personalităţilor puţin spus obediente, pe baza criteriilor cunoscute, acum asistăm la acelaşi fenomen prin care oamenii publici se află prinşi într-o maşinărie care generează şi întreţine răul din societate. Juxtapuşi unor mimări şi eludări obligatorii pentru a supravieţui în schemele de funcţionare ale prezentului, cei care formează nenumărate detaşamente ale cheltuirii banului public în scopuri colectivist-mizere fac parte din ecoul puterii. În loc să ne regăsim în democraţie asistăm la un clivaj căruia puţini îi rezistă prin expunerea ca în faţa unui tăvălug.

Viaţa publică şi conexiunile pe care le presupune aceasta au început să fie identice cu mişcările fostului partid totalitar şi ale securităţii, numai că acum asistăm la grupuri de persoane aflate în ipostaze infracţionale. Avem deja un spaţiu public confiscat, care prin detaşamentele de giranţi este mai mult decât suspect. Divizarea societăţii pe acest fond, în esenţa lui totalitar-mafiot, este deja o realitate cu consecinţe catastrofale. Sistemul politic deficitar, vădit antidemocratic, a produs deja o lume cu ierarhii care nu mai au nicio legătură nici măcar cu aparenţele statului democratic. România are o vivacitate totalitară ale cărei consecinţe se pot citi fără efort şi pe chipurile oamenilor prinşi într-o stupefacţie tot mai accentuată.

Puterea politică degradată legal, ideologic, moral şi statutar are corespondent până la ultima localitate prinsă în schemele unei afaceri angoasante. Ceea ce ridică mari semne de întrebare sunt disponibilitatea pentru rinocerizare şi lipsa reacţiilor publice. Nereformarea instituţiilor şi blocajul implicit au făcut loc unei imposturi care vrea să se constituie în factor de decizie absolută. Populismul din politică s-a instalat peste tot, lăsând fără identitate locuri, oameni, decizii, bugete locale şi naţionale. Rinocerizarea din regimul comunist s-a transferat în chiar centrul prezentului actual, producând dependenţă colectivă. Confuzia între statul totalitar şi autoritatea instituţiilor democratice, acestea din urmă în totală captivitate, se întâlneşte cu uşurinţă în discursurile preşedintelui, prim-ministrului şi miniştrilor. Omul de stat din România este exterior interesului general autentic, un simplu politruc.

Dând impresia unei dinamici publice sub varii forme şi formulări, spaţiul nostru public a intrat pe mâna unor instituţii şi persoane al căror interes este cel personal. Nu că acesta nu ar fi legitim, însă el poate fi o deviere gravă în condiţiile actuale de încălcare a unor minime angajamente de conştiinţă şi de serviciu. Banii publici, în lipsa proiectelor de maximă necesitate, sunt cheltuiţi cu fanfara regimului pregătită pentru campania electorală continuă. Majoritatea politicienilor se află pur şi simplu în treabă, fiind onorificii unor interese care spoliază România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.