„Vântul a creat pe alocuri unele depozite mai consistente şi unele plăci de vânt în zona crestelor. Pe pantele înclinate, va exista riscul declanşării unor avalanşe de dimensiuni în general mici şi cu totul izolat medii, care să angreneze stratul care s-a depus sau unele structuri de placă din zona crestelor – riscul fiind amplificat la suprasarcini”, au transmis meteorologii, conform News.ro.
Aceștia au precizat că riscul producerii de avalanşe este moderat.
La peste 1.800 de metri altitudine, s-a depus un strat semnificativ de zăpadă. În ultimele 36 de ore s-au semnalat ninsori mai importante pe versanţii sudici, care au depus local 5-10 cm de zăpadă proaspătă şi cu totul izolat 15 cm în zonele mai înalte. Zăpada s-a depus peste cruste de gheață. Acestea au aderență scăzută, iar zăpada ar putea aluneca ușor.
În Carpaţii Orientali, stratul de zăpadă este relativ redus şi în general stabilizat. Ultimele ninsori au adus câţiva centimetri de zăpadă, peste un strat mai vechi relativ stabil.
Cod portocaliu duminică
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic și viscol valabilă de duminică de la ora 2:00 până luni dimineața la ora 10:00, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, conform Agerpres.
Vântul va sufla în rafale puternice, care vor ajunge la 110-130 kmh. Zăpada va fi troienită, vizibilitatea scăzută și va ninge viscolit.
În aceeași perioadă, un Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite vizează cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80-110 km/h, iar în Moldova și Transilvania viteza vântului va atinge 60-70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare cu viteze în general de 50-60 km/h.
Nivelul ninsorii depuse, joi, la prânz
Joi, la ora 14.00, stratul de zăpadă măsura:
Carpaţii Meridionali: 130 cm Vârful Omu, 34 cm Bâlea-Lac, 13 cm Ţarcu, 8 cm Sinaia, 3 cm Semenic, 2 cm Păltiniş, 2 cm Predeal, 1 cm Parâng
Carpaţii Orientali: 26 cm Călimani, 6 cm Bucin, 6 cm Bisoca, 4 cm la Lăcăuţi, 3 cm la Ceahlău, 2 cm Penteleu, 1 cm la Iezer
Carpaţii Occidentali: 8 cm Băişoara, 1 cm Vlădeasa, 1 cm Roşia Montană